Tranzactiile cu pamant de milioane de euro din zonele periferice ale municipiului Timisoara ar putea fi bulversate, in aceste zile, de proprietarii de teren din Giroc. Acestia sunt la un pas de a se rascula impotriva autoritatilor locale, dupa ce au constatat ca pamanturile pe care au acte de proprietate au fost date revolutionarilor.

"Nu avem nimic impotriva ca revolutionarii sa primeasca pamant, insa nu pot fi pusi in posesie pe terenurile noastre. Avem acte din care reiese ca detinem aceste suprafete de 50-60 de ani si trebuie sa ne luptam pentru a ne fi retrocedate.

Nu cred ca revolutionarii au iesit in strada, ca si noi toti, pentru a ajunge deasupra legilor care garanteaza proprietatea", a afirmat Rodica Dene, din Chisoda. Cu ajutorul unei harti topografice aduse de la Szeged, din Ungaria, aceasta a reusit sa demonstreze, cu exactitate, ca bunicii sai au avut in proprietate, pe teritoriul comunei, aproape patru hectare de teren.

De altfel, Rodica Dene - unul dintre cei 221 de localnici care revendica 473 de hectare, evaluate la aproape 20 milioane de euro - a si castigat in instanta, in urma cu cateva zile, dreptul de a i se elibera titlul de proprietate de catre Comisia Judeteana de Fond Funciar de pe langa Prefectura Timis.

Unul dintre cele mai mari scandaluri imobiliare din zona orasului de pe Bega nu ar fi izbucnit niciodata daca fostul ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu (PSD), nu ar fi promovat, in preajma alegerilor locale din 2004, o hotarare de Guvern prin care oferea revolutionarilor timisoreni 403 hectare de teren.

Intentia era clara - sustinerea in alegerilor locale, fapt care a si fost consfintit prin semnarea unui protocol prin care revolutionarii se angajau sa sprijine candidatura candidatului PSD, Horia Ciocarlie, la Primaria Timisoara.

Dupa ce au refuzat mai multe locatii din Timis, liderii celor care au participat la Revolutia din '89 au solicitat "pomana electorala" in imediata apropiere a orasului, in localitatea Giroc, zona construibila, unde un metru patrat de pamant ajunge la 30-40 de euro.

Autoritatile au trecut peste faptul ca taranii din Giroc nu si-au primit pamanturile confiscate de comunisti si au gasit imediat solutii pentru rezolvarea problemei revolutionarilor.

Imediat au aparut tot felul de samsari in intermedierea si cumpararea de parcele din zona, printre care si fostul lider al Asociatiei Luptatorilor din Timisoara Arestati in Revolutie (ALTAR), Costel Bursuc, care a reusit sa ia partea leului: nu mai putin de sase hectare, in valoare de aproape doua milioane de euro, cu doar 20.000 de euro.

El este cercetat de politie pentru santaj, dupa ce doi revolutionari l-au acuzat ca i-a santajat pentru a-i vinde terenurile, sub amenintarea ca altfel nu se vor regasi pe listele cu viitorii improprietariti.

"Este o rusine ca Revolutia se reduce la niste beneficii. Inclusiv pentru niste impostori care n-au participat la evenimente. Mai mult, unii au fost de cealalta parte a baricadei", spunea prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, inainte ca printr-o actiune in Justitie si cu "ajutorul" executorului judecatoresc sa fie obligat sa semneze titlurile de proprietate pentru revolutionari.

Printre cei care au contestat vehement afacerea electorala de la Giroc, s-a numarat si deputatul PD Valeriu Tabara. El a depus la Ministerul Agriculturii un referat prin care a solicitat anularea respectivei hotarari de Guvern.

Revolta localnicilor carora nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate, in ciuda faptului ca revolutionarilor li s-au atribuit 403 hectare in zona, a ajuns la apogeu in momentul in care primarul comunei, Ionel Toma, a fost vazut brat la brat cu controversatul afacerist Gigi Netoiu, unul dintre actionarii echipei de fotbal "Dinamo".

"Erau in curtea Primariei, brat la brat, iar Toma ii tot spunea "Hai Gigi sa-ti arat terenurile!"", si-a amintit Mircea Babescu, unul dintre martorii unui inceput de tranzactie. Luat la intrebari, edilul a spus ca, de fapt, a discutat despre vanzarea terenului de fotbal din comuna, unde Netoiu ar intentiona sa construiasca o baza de antrenament pentru echipa "Dinamo".

Aceasta explicatie nu a convins, insa, pe nimeni, oamenii acuzand ca pamanturile lor, in perspectiva dezmembrarii si punerii in circuitul constructiilor de vile, sunt vandute pe sub mana la tot felul de afaceristi.

"Avem adeverinte din care reiese ca suntem proprietari si trebuie sa ni se restituie terenurile confiscate de comunisti, iar autoritatile locale si cele judetene negociaza cu revolutionari si afaceristi. Spun ca Girocul are un deficit de pamant, fata de cat a fost revendicat, de peste 400 de hectare.

Presedintele CJ, Constantin Ostaficiuc, a spus ca putem sa ne luam gandul de la pamanturile din Giroc. Cum isi poate permite sa spuna asa ceva, cand noi si familiile noastre au aceste terenuri de 50 - 60 de ani?", s-a intrebat Rodica Dene, din satul Chisoda.

"Nu putem renunta la terenurile noastre, la cativa pasi de Timisoara, pentru a merge la peste 70 de kilometri, in zona poligonului de la Stiuca. Fara sa mai spunem ca aici un metru patrat se vinde cu 30-40 de euro metru patrat, iar acolo - cu 30 de euro hectarul", a adaugat Rodica Dene.

Localnicii din Giroc care nu au primit inapoi pamanturile mostenite, se vor constitui intr-o asociatie, pentru ca lupta lor sa capete greutate.