Nu degeaba exista zicala "se fura ca-n codru", pentru ca, in judetul Suceava, in ciuda masurilor de securitate, hotii de lemne au reusit ca numai intr-un an si jumatate sa taie peste 16.500 de metri cubi de lemn, adica echivalentul a aproape 50 de hectare de padure.

Din cele 282.000 de hectare administrate de Directia Silvica Suceava, anul acesta au fost taiati ilegal peste 5.100 de metri cubi de material lemnos, fiind constatate un numar de 140 de infractiuni de taiere ilegala de arbori, precum si 130 de contraventii.

Tinind cont ca un arbore batrin are cam un metru cub de lemn, rezulta ca numai in primele 6 luni ale acestui an au fost taiati peste 5.000 de arbori batrini.

Anul trecut, cind Directia Silvica Suceava avea in administrare 402.000 de hectare de padure, au fost depistate peste 300 de infractiuni de taiere ilegala a arborilor, precum si aproape 260 de contraventii, volumul total de masa lemnoasa taiata ilegal fiind de aproape 11.500 de metri cubi. Atunci, valoarea pagubelor inregistrate a fost de peste 10,2 miliarde de lei.

Cel mai mult se fura din padurile statului

Directorul tehnic al Directiei Silvice Suceava, Mihai Mihetiu, a precizat ca, in cazul infractiunilor, este vorba de o paguba mare adusa prin taierea copacilor, vinovatilor intocmindu-li-se dosare penale, in vreme ce in cazul contraventiilor, paguba este mai mica, vinovatii fiind sanctionati doar cu amenda.

Hotii nu prea au tinut cont de unde fura mai mult lemn, totusi, cele mai multe infractiuni sint din fondul forestier de stat (242.000 de hectare), unde anul acesta au fost constatate 110 infractiuni si 120 de contraventii, in vreme ce la fondurile private, dar administrate de Directia Silvica Suceava (42.000 de hectare), au fost constatate doar 30 de infractiuni si 10 contraventii.

Valoarea amenzilor aplicate in aceste cazuri depaseste 1,2 miliarde de lei, dar valoarea totala a pagubelor produse este de aproape 4 miliarde de lei.

Padurarii sint pusi sa plateasca pentru cantitatile de lemn care lipsesc fara justificare

In urma infractiunilor constatate s-a descoperit taierea ilegala a peste 1.600 de metri cubi de lemne, pe cind in urma contraventiilor au fost taiati ilegal doar 80 de metri cubi de lemne.

In plus, 430 de metri cubi de lemn au fost gasiti abandonati la cioata, dar cea mai mare cantitate de lemn care lipseste, peste 3.050 de metri cubi, nu sint justificati de vreo infractiune depistata.

Zonele cele mai afectate de taierile ilegale sint Cimpulung Moldovenesc, Cirlibaba, Brosteni si Dorna Candreni.

Directorul tehnic al Directiei Silvice Suceava, Mihai Mihetiu, a spus ca toate taierile ilegale pentru care nu se gaseste justificare sint imputate padurarilor din zonele respective.

"In prezent, avem cam 500 de padurari in judet, iar toate pagubele care sint constatate in zonele pazite de ei si care nu se justifica prin prinderea infractorilor, li se retin din salarii. Ei sint raspunzatori pentru ceea ce se intimpla in fiecare secunda in cantoanele lor, fie zi, fie noapte.

Chiar daca uneori un padurar trebuie sa supravegheze chiar si peste 1.000 de hectare, el trebuie sa isi dea seama chiar si daca lipseste un singur copac.

Daca se intimpla ca sa lipseasca un volum prea mare de arbori, in mod nejustificat, padurarilor din cantoanele respective li se desface disciplinar contractul de munca si sint obligati prin instanta sa plateasca valoarea pagubelor constatate", a declarat Mihai Mihetiu.

De altfel, au fost destule cazuri in care padurarii s-au trezit someri pentru ca hotii au fost mai harnici decit ei si au taiat padurea cit au vrut, fara a fi prinsi.

Peste 16.000 de arbori taiati ilegal in doar un an si jumatate

In total, in numai un an si jumatate, au fost taiati ilegal peste 16.500 de metri cubi de lemn, adica peste 16.000 de arbori batrini, iar tinind cont ca intr-un hectar de padure sint intre 300 – 400 de arbori mari, rezulta ca taierile ilegale din 2004 si pina acum au produs aceleasi pagube ca si defrisarea completa a 50 de hectare de padure batrina.

Dupa cum a precizat conducerea Directiei Silvice, cam toti cei care au fost prinsi la furat de lemne in padure sint persoane sarace, indeosebi din zonele de munte, unde nu au alte ocupatii. "Taieri ilegale se fac mereu, in ciuda controalelor dese pe care le facem si a pazei padurilor.

Tentatia de a fura lemne din padure exista mereu, mai ales ca multi privesc asta ca pe o afacere din care se pot face usor bani", a spus directorul tehnic al Directiei Silvice, Mihai Mihetiu.

Ca si alte indeletniciri, furturile de lemne sint sezoniere, adica au loc mai ales primavara, toamna si iarna, vara pina si hotii luind o vacanta. Dar cum iarna nu se va lasa mult asteptata, furturile din paduri vor lua din nou amploare, in scurta vreme.