Zona veche a orasului adaposteste multe enigme care asteapta sa fie descoperite pentru a fi cunoscute de catre locuitorii mai tineri ai orasului Constanta. Despre Zona Peninsulara a urbei se cunosc destul de putine lucruri, in afara faptului ca aici a fost initial centrul orasului in trecut, sub denumirea de Tomis.

Una dintre cladirile care la prima vedere nu prezentau nici un interes pentru constanteni, chiar daca face parte din cladirile vechi din zona veche a orasului, unde fiecare constructie isi are propria istorie pe care doar batranii orasului o mai cunosc, este sediul actual al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta.

Potrivit afirmatiilor directorului Muzeului de Arta Constanta, Doina Pauleanu, care are cunostinta despre cladirile vechi din zona peninsulara a Constantei, sediul DADR a fost, initial, banca si abia dupa Primul Razboi Mondial a devenit unul din centrele de Securitate din oras, la nivelul orasului fiind stabilite mai multe astfel de locatii pentru a se stabili „ordinea“ si a fi „cumintiti” cei care erau considerati „anticomunisti“.

Ca semn al prezentei Securitatii in cladirea institutiei agricole a ramas ca suvenir o placheta gravata pe care se mentioneaza : „In aceasta cladire au fost anchetati si torturati de catre Securitate luptatorii anticomunisti in perioada 1948-1956“.

De prezenta acesteia acolo, doar batranii care locuiesc in apropiere, sau care au avut rude torturate in aceasta cladire, mai tin cont si mai vin cateodata pentru a rememora cu ochii mintii, acele momente traumatizante.

Potrivit directorului DADR Constanta, Gheorghe Albu, „batranii mai vin si astazi in cladire si imi povestesc amintirile lor din acea perioada, despre prezenta Securitatii in zona si despre torturile pe care le aplicau celor care nu se supuneau regimului comunist“.

In timp ce la etaj erau birourile securistilor, la parter si in subsolul cladirii erau camere utilizate pentru tortura, niste incaperi foarte mari, care probabil inca mai pastreaza ecoul celor care plateau uneori cu moartea, pentru „necredinta“ lor in comunismul instalat la putere si in tara noastra.

Metodele de tortura sunt arhicunoscute, de la schingiuiri, pana la provocarea mortii celui care prefera sa ramana fidel convingerii sale.

In Zona Peninsulara, cladirile vechi raman doar monumente pentru admirat de la distanta

Constructia veche de aproximativ 100 de ani in care functioneaza Directia pentru Agricultura este un caz fericit pentru ca aici se desfasoara activitate si ca urmare a acestui fapt a beneficiat de consolidari pentru a se mentine, fiind printre singurele din zona veche care nu ar cadea la un eventual cutremur cu magnitudine mai mare.

Cele mai multe dintre acestea au prezenta pe fatada cladirii cate o placuta pe care este semnalat factorul de risc la seism. Cu toate acestea, este bine de stiut ca in urma analizei starii acestora, in caz de cutremur, potrivit reprezentantilor Inspectoratului Teritorial in Constructii, nici una nu indeplineste riscul cel mai inalt de prabusire, si anume riscul 1, ci de la 2 in sus.

Au fost cazuri cand parte din unele cladiri s-au prabusit chiar si fara sa fie cutremur.

Cel mai probabil, aceasta parte a orasului va ramane in continuare „veche“ si se pare ca la nivelul administratiei locale, sau a proprietarilor de cladiri, ea nu prezinta nici un interes in a fi reabilitata, una din cauze fiind si vechimea mult prea mare a constructiilor, care mai degraba ar fi demolate si reconstruite, decat reabilitate, pentru ca ar necesita mult prea multi bani.