Croitori, pantofari, palarieri, curelari, manusieri, giuvaergii si cofetari, mici meseriasi care au facut din urbea de pe malurile Crisului Repede un infloritor centru comercial. De invidiat in intreg Ardealul. Meserii care acum sunt pe cale de disparitie.

Din vechiul lor „cartier”, care serpuia de-a lungul strazii Ady Endre, fieful breslasilor, cum era cunoscut, au mai ramas doar amintirile. Si farame din traditia vechilor meserii pastrata inca vie in cateva dintre zecile de ateliere care au mai ramas.

Pe Szent Janos, azi Ady Endre, atelierele breslasilor erau unul langa altul. De dimineata pana seara, forfota cuprindea intreaga strada. Cu un singur drum, ajungeai la pantofar, croitor, bijutier ori sumanar. Daca la intoarcere oamenii aveau de facut si niscaiva cumparaturi, nu era o problema.

Langa atelierul croitorului era macelarul, langa el brutarul, iar la doi pasi cofetarul. Din cele peste saizeci de astfel de ateliere, care erau in vechime fala Oradiei, acum nu mai exista decat vreo zece. Si acestea sunt pe duca.

Oradenii au uitat vechile traditii din zona si Ady Andre a devenit o strada ingusta, pe care sunt risipite buticuri falimentate, si care da batai de cap soferilor din cauza aglomerarilor de trafic.

Cu traditie

La numarul 27 exista acum o legatorie de carti si arhiva. Cu ani in urma, aici era o ceasornicarie, care inainte a fost un atelier de pantofar. „Leg carti de peste 40 de ani”, spune Viorica Bacrau, proprietara magazinului. „Firma e pe Ady Endre de numai trei ani.

Oamenii nu mai sunt la fel de interesati de carti ca altadata. Nu sunt bani, iar putinul pe care il au, il dau pe mancare. Nu prea am de lucru, poate si fiindca oamenii nu stiu ca in Oradea mai exista inca o legatorie de carti”.

Putinii oameni care-i trec pragul sunt varstnicii, bunici care vor sa lase nepotilor amintire o carte veche sau una valoroasa.

Peste drum de legatorie, la numarul 25, un alt meserias isi asteapta clientii. Rudolf Doscocil e singurul de pe strada care repara instrumente muzicale. „Fac asta de cand ma stiu. In lumea muzicii ma simt cel mai bine.

Am terminat conservatorul la Bucuresti, am studiat vioara la Viena si in final am ajuns sa repar instrumentele muzicale”, spune batranul. Pe vremuri, era foarte ocupat. Acum instrumentele muzicale nu mai sunt la aceeasi cautare, tinerii asculta muzica pe calculator. „Nu mai merge muzica asa cum mergea. Nu mai canta nimeni.

Lautarii s-au reprofilat si se ocupa cu bisnita. Ies mai multi bani. La Filarmonica lumea nu merge, iar muzicienii nostri plang, nu canta”, zice Rudolf, suparat ca meseria sa va muri o data cu el. „Nu am avut copii, doar nepoti. Ei nu au vrut sa invete meseria mea.

Nu sunt foarte multi in tara cei care o mai practica. E mare pacat ca se va pierde cu timpul”.

Meserii disparute

Ultima bijuterie de pe Ady Endre s-a mutat, nu de mult timp. „Vadul comercial este mai mare aici”, spune bijutierul C.M. „Pe strada veche am doar atelierul de prelucrat. In acel loc fusese croitoria unchiului meu, confiscata mai tarziu de comunisti. Erau vremuri grele, tulburi, dar se traia mai bine atunci.

Oradea era un centru economic mult mai dezvoltat, tocmai datorita micilor bresle, care azi dispar sub ochii nostri”.

Una dintre foarte putinele meserii care s-a mai pastrat e o afacere de familie a unui mester pantofar. Emil Nistor s-a mutat aici de peste zece ani. „Inainte de ’90, aici erau 11 pantofarii. Unele au dat faliment, altele s-au mutat.

In ultimii ani, 25 de unitati diferite de pe strada au disparut, printre care si croitoriile, magazinele de palarii si ABC-urile. Asta mai ales din cauza chiriilor usturatoare si a cheltuielilor”, spune pantofarul. Mesterul de pantofi se plange ca nu mai are musterii.

„Clientela aveam pana au inceput lucrarile la canalizare din zona. Strada s-a schimbat. E mult mai poluata, intr-o ora trec mai mult de 500 de masini. Lumea abia se strecoara si pentru ca strada nu are o latime mai mare de cinci metri. Stam cu frica in san, deoarece casele stau sa se prabuseasca.

Am copii, dar nici unul nu a vrut sa invete meseria mea. Lucrez singur, fara calfe. Tinerii de azi nu vor sa munceasca in ramura aceasta. Singurii meseriasi care mai sunt imbatranesc si altii nu le iau locul. E trist si ingrijorator.

Nu stiu ce se va intampla, daca nu vor mai fi micii meseriasi”, continua barbatul.

La capatul strazii e un atelier multifunctional. Desi la intrare scrie „reparatii pantofi”, cei doi muncitori fac mai tot ce le pica in mana. „In ziua de azi trebuie sa fii policalificat. Daca stii o singura meserie, nu te poti descurca. Mori de foame.

Cred ca de asta au dat faliment celelalte ateliere din zona. Noi reparam orice: de la reparatii umbrele, matrite si copiat chei pana la tocilarie, mecanica fina”, spune unul dintre meseriasi.

Pe viitor, vrea sa construiasca un complex pentru prestari servicii, cu sectii de croitorie si vopsitorie haine, reparatii ciorapi, posete, aparate electrice si papusi. Sediul ar vrea sa fie tot in vechiul cartier al mesterilor oradeni.

Desi lucreaza mai scump decat celalalt pantofar de pe strada, clientii nu contenesc sa vina la el. „O gramada de bani se duc pe chirie, pe materie prima si pe alte cheltuieli. De aceea creste pretul. Am clienti si din Germania, care vin in concedii la Felix si aduc saci intregi de pantofi la reparat.

Vin la noi, pentru ca romanii sunt foarte buni meseriasi si reparatiile costa mai putin decat la ei”, marturiseste pantofarul.

Din loc in loc, doar cate-o tablita uitata aminteste de firmele de altadata. Marturie vie a unor vremuri apuse si care nu vor mai veni niciodata.

Dupa anul 1881, in Oradea au aparut multe mici ateliere de prelucrare a metalelor, de confectii sau industrie alimentara, cu un numar de maximum cinci muncitori. Mai tarziu, o data cu dezvoltarea intreprinderilor industriale, atelierele au disparut. La inceputul secolului XX, strada avea denumirea Szent Janos.

„In anul 1900, aici era scoala civila si multe mici ateliere”, declara Bujor Dulgau, directorul Arhivelor Nationale Bihor. „Tot aici functiona o spiterie si un birou de avocatura”. Intr-un registru din 1912 sunt consemnate toate pravaliile de pe strada veche.

„Lucrau acolo nu mai putin de saizeci de meseriasi. Cei mai multi erau pantofari si cizmari. Mai sunt inregistrati ceasornicari, sumanari, croitori, tinichigii, tamplari si dulgheri, lacatusi, zugravi, tapiteri, frizeri si barbieri.

Unii aveau meserii care nu mai exista in prezent, cum ar tiglerii, curelarii, manusierii sau palarierii. De asemenea erau si brutari, cofetari, macelari, fotografi si pictori, florari, comercianti de sticla si portelan si aurari. Toata strada era formata din atelierele lor”, mai spune Dulgau.

In Romania au mai ramas doar trei ceaprazari. Unul dintre ei este oradeanul Szalai Andrei, care confectioneaza sepci si palarii de mai bine de 20 de ani. Meseria a invatat-o de la un alt palarier vestit. In ultimii ani, clientii nu mai bat la usa atelierului sau ca in trecut.

Nu pentu ca manopera ar fi usturatoare la buzunare, ci mai ales pentru ca lumea nu mai poarta palarii ca altadata. Este ultimul palarier din Ardeal.

„Nu mai e nimic din ce-a fost!”

Magazinele de pe Ady Endre, cele care inca functioneaza, nu au prea mare legatura cu vechile pravalii — cabinete stomatologice, inchirieri de rochii de mireasa si un butic cu haine second hand.

O poarta grea se deschide. In prag apare un barbat de varsta a treia. Iese catinel pe strada. Cu mainile in sold priveste trecatorii si masinile care ii prafuiesc geamurile casei. E printre putinii care isi mai amintesc de strada veche. „Totul e schimbat, parca ar fi un vis”, spune D.F.

„Strada nu era asa de circulata, nu erau atatea masini. De la ele s-au lasat casele si trotuarele. S-a surpat canalizarea, iar pe timp de ploaie, ni se inunda beciurile”. Barbatul povesteste si despre agitatia din timpurile trecute, total diferita de cea de acum.

„Erau multe ateliere, si concurenta mare intre ele. Aici a fost primul magazin privat din oras, de croitorie, care a fost preluat mai tarziu de o fabrica de confectii. Exista si o bijuterie frumoasa, care s-a mutat de curand de pe strada.

Un atelier de confectionat palarii, o boiangerie, magazine de reparat pantofi si o sectie de nichelare. Fiecare pravalie s-a dezvoltat, unele s-au mutat in spatii mai mici, altele au ramas tot aici. Strada a avut de toate, dar acum nu mai e nimic din ce-a fost”, adauga batranelul, nostalgic.

Meseriasii de aur

Cei 60 de meseriasi care au ridicat Oradea printre orasele de frunte din Ardeal: Kovacs Lajos — dulgher, Irisz Izidor — aurar, Czimmer Jozsef — tamplar, Fabian Jozsef — tamplar, Eberl Kalman — tinichigiu, Fey Rezso — tinichigiu, Toth Kalman — tinichigiu, Ujvari Geza — tinichigiu, Vlad Augustin — tinichigiu, Beler Gyula — barbier si frizer, Nagy Janos — barbier si frizer, Revesz Karoly — barbier si frizer, Klinge Antal — pictor de firme, Bencz Gyula — cofetar, Szoke Ferencz — tiglar, Szabo Denes — fotograf, Frohling Gyorgy — macelar, Frohling Pal — macelar, Iranyi Istvan — macelar, Veres Laszlo — macelar, Lorincz Albert — macelar. Alaturi de ei au fost pantofari si cizmari: Budai Tibor, Feher Geza, Kiss Ferencz, Kovacs Lajos, Lebovics Lajos, Peny Janos, Stagl Kalman, Szlabely Gusztav, Toth Lajos, Ujlaki Istvan, Gero E. Mano, Kozma Andar si Bereczky Sandor.

Pe strada Szent Janos functionau si mai multe ateliere ale palarierului Nagy Mihaly, tapiterului Iakob Gyula si manusierului Horvath Roza. Un alt manusier era Libert Karoly.

In vechiul cartier al micilor meseriasi mai puteau fi gasiti: vopsitorul de stofe Nagy Andras, lacatusii Mezey Dezso, si Szanto Dezso, brutarii Biro Jozsef, Frohlich Jozsef si Ocsko Janos, ceasornicarii Jenny Jeno si Somi Imre si croitorii Fodor Lajos, Friedlender Izso, Puskas Karoly si Vajnovsky Karoli.

Alti meseriasi erau zugravii: David Bernat, Grosz Emil si Keiser Armin, sumanarii Kain Elemer, Oppenheim Mor si Roth Mor, curelarul Merza Kalman, florarul Palasthy Gyula, reustaratorul de antichitati Szilaghyi Janos si comerciantul de sticla si portelan Dobo Alajos.