Cu toate ca au dominat, per ansamblu, partida, "feroviarii" s-au vazut condusi la prima ocazie adevarata a francezilor, dar au reusit sa egaleze imediat dupa pauza. Meciul s-a disputat intr-o atmosfera neasteptat de tensionata, jucatorii celor doua echipe provocandu-se reciproc pe toata durata celor 90 de minute.

Totul a culminat cu eliminarea lui Leroy, care i-a aplicat un cot in figura lui Miclaus. Returul se va disputa in Hexagon, marti, 23 august, de la ora 21 (ora Romaniei).

Fara sa demonstreze ca sunt neaparat o echipa mai buna, francezii de la Lens au reusit sa plece de la Cluj cu o remiza care le confera prima sansa pentru partida retur. Clujenii au inceput foarte bine, iar in minutul 2 Dorinel a centrat din lovitura libera pentru Jula, insa sutul acestuia nu a nimerit spatiul portii.

Istoria s-a repetat patru minute mai tarziu, cand acelasi Dorinel Munteanu a inventat o diagonala de 30 de metri pentru Tilinca, insa nici atacantul "feroviar" nu a nimerit spatiul portii lui Itandje. Treziti din pumni, francezii au echilibrat partida, pentru ca apoi sa treaca la conducerea ostilitatilor.

Pressing-ul avansat facut de mobila linie de mijloc franceza a sufocat apararea clujenilor, care s-au dovedit deosebit de fragili, mai ales pe zona centrala.

Dupa o evolutie foarte buna in campania europeana din aceasta vara, Jula a inceput partida ezitant, fiind depasit in viteza, dar si la duelurile fizice, de Thomert. Sistemul gandit de Francisc Gillot a fost foarte bine pus in practica de elevii sai, iar Carriere a actionat ca un ghimpe in coasta apararii clujene, obligata sa greseasca in dese randuri.

Munteanu a incercat sa acopere spatiile din defensiva, retragandu-se foarte des in zona de actiune a lui Thomert, fapt ce a dus la o superioritate evidenta a oaspetilor la mijlocul terenului. Inevitabilul s-a produs in minutul 24 Balint a gresit, faultandu-l la marginea careului pe Thomert, iar Lachor a trimis imparabil pentru 1-0 Paradoxal, dupa ce a primit golul, CFR-ul a renascut.

Dorinel a stiut sa speculeze superioritatea lui Panin in fata lui Demont, iar fundasul dreapta a devenit principala sursa de baloane pentru cei doi atacanti. Dupa o centrare a lui Panin, deviata de Tilinca, gazdele au cerut hent la interventia lui Hilton.

Tribunele au explodat cateva minute mai tarziu, cand "centralul" polonez le-a refuzat gazdelor un penalty incontestabil, la un fault evident a lui Itandje asupra lui Anca. Nervii erau intinsi la maxim.

Inspiratia lui Dorinel

Pauza a venit cum nu se putea mai bine pentru CFR Ecomax. La cateva minute dupa reluare, Munteanu a decis sa-l inlocuiasca pe apaticul Oncica cu bataiosul Turcu. Mutare inspirata, pentru ca, la doar patru minute dupa intrarea sa in teren, Turcu a adus egalarea transformand imparabil o lovitura libera din exact acelasi loc din care, 33 de minute mai devreme, francezii deschideau scorul.

Schimbarea gandita de Dorinel a aerisit jocul "feroviarilor" in special pe banda stanga. Folosit la inceput varf, Turcu a fost retras apoi pe banda stanga, dar a continuat sa fie un pericol notabil pentru poarta lui Itandje. Singura ocazie adevarata a oaspetilor, din partea secunda, a venit la lovitura de cap a lui Jemaa, respinsa in fata de Turcas.

Spiritele incep sa se incinga, jucatorii celor doua echipe sicanandu-se reciproc la fiecare faza. Cel care a depasit cu mult limita regulamentului a fost francezul Leroy, care i-a aplicat un cot in figura lui Miclaus si a fost eliminat. In zece jucatori, oaspetii au incheiat partida in corzi, dar ratarea lui Turcu a amanat deznodamantul finalei pentru 23 august.

Francezii sunt multumiti de rezultat

La finalul partidei, jucatorii lui Lens s-au felicitat reciproc, fiind evident satisfacuti de rezultatul obtinut. Antrenorul Gillot a declarat ca nu l-a surprins deloc evolutia clujenilor, si ca in partida retur echipa sa isi va arata adevarata fata. "Am obtinut un rezultat foarte bun, care ne confera linistea necesara pentru jocul de acasa.

Acolo vom avea sprijinul a 40 000 de oameni, vom fi avantajati si de dimensiunile mult mai mari ale terenului, deci ne vom putea face jocul. In schimb, pot spune ca m-a impresionat echipa CFR-ului, care a dovedit ca reprezinta o adevarata forta.

Nu ne consideram calificati, pentru ca si Saint-Etienne a obtinut o remiza aici si a pierdut calificarea in Franta", a declarat Gillot care a atras atentia ca echipa sa nu a jucat la adevarata valoare din cauza starii proaste a terenului de joc. Cum Dorinel Munteanu a fost retinut la controlul anti-doping de dupa meci, cel care a dat declaratii a fost "secundul" Mihali.

"Chiar daca, in aparenta, rezultatul ne dezavantajeaza, noi suntem multumiti. Puteam obtine mai mult. Mergem in Franta sa castigam finala", a spus Mihali.

CFR Ecomax – RC Lens 1-1

Stadion: Gruia, Spectatori: 8 000

Au marcat Turcu (57) / Lachor (24)

CFR Ecomax: Turcas – Panin, Jula, Balint, Miclaus – Dan (63, Coroian), Munteanu, Minteuan, Oncica (53, Turcu) – Tilinca (85, Bruncevic), Anca. Antrenor: Dorinel Munteanu

RC Lens: Itandje – Gillet, Hilton, Coulibaly – Lachor, Keita, Barul, Carriere (71, Jemaa), Demot – Cousin, Thomert (64, Leroy). Antrenor: Francis Gillot

Arbitri: Grzegorz Gilewski – Slawomir Stempniewski, Maciej Wierzbowski (toti din Polonia)

Cartonase galbene: Balint (76), Anca (86) / Coulibaly (47)

Cartonas rosu: Leroy (83)