- Istoriografia comunista, de dinainte de 1989, scria ca bunicul dvs., generalul Nicolae Radescu, prim – ministru al Romaniei in perioada 1944 – 1945, a incercat sa impiedice dezvoltarea revolutiei populare, a ordonat reprimarea manifestatiei de masa din 24 februarie 1945 si a fost silit sa-si dea demisia la 28 februarie 1945. Ce credeti ca este adevarat din toate acestea?

- Afirmatiile privind reprimarea si toate celelalte fac parte din ideologizarea istoriei, care s-a produs dupa 1947, odata cu izgonirea Regelui. stiu ca generalul Nicolae Radescu a fost un mare patriot, de o mare naivitate. Nu cred ca a fost un om politic, fiindca omul politic – o vedem si azi – trebuie sa stapaneasca foarte bine tehnica compromisului.

Ceea ce, se pare, Nicolae Radescu n-a facut la vremea aceea, vreme grea pentru tara si pentru patrioti. S-a opus atat Germaniei hitleriste, care si-a varat bine coada in evolutia tarii noastre, cat si, mai ales, amestecului sovietic in treburile interne ale Romaniei. Atunci era deja prim – ministru.

Visinski, un om de trista amintire al imperialismului de tip sovietic, a batut cu pumnul in masa si a cerut Regelui ca generalul Nicolae Radescu sa demisioneze. El a devenit ultimul prim-ministru al Romaniei democrate, inainte de comunisti. Am o emotie sa evoc con-tributia lui cu totul si cu totul speciala, demna, la istoria Romaniei.

Sper sa intalnim si in zilele noastre, daca va fi cazul, oameni atat de responsabili sa conduca destinele tarii. A fost o victima a vremurilor. A emigrat si a murit in 1953, in Statele Unite. Desi avea o varsta destul de inaintata (s-a nascut in 1876, la Bu-curesti, n.n.), a incercat sa coaguleze rezistenta anticomunista si antisovietica.

- Aceasta descendenta v-a afectat cariera artistica?

- Cariera de actor, nu. Am avut sansa sa debutez cu succes, pana ca lumea sa stie cine sunt si ce se intampla cu mine. Acele filme de succes faceau parte din epopeea cinematografica cultivata cu obstinatie de Ceausescu si de dictatura lui. Eu mi-am facut meseria. Am incercat, prin absenteism, sa nu slujesc cu abnegatie edificarea omului nou si a societatii socialiste multilateral dezvoltate.

Si, daca n-a facut-o Bucurestiul, poate ar face-o Lugojul: sa gaseasca o strada care sa poarte numele generalului Nicolae Radescu. Ar fi prima strada din Romania care ar purta numele ultimului prim – ministru democrat.

Deci, cariera de actor nu mi-a afectat-o faptul ca bunicul meu a fost Nicolae Radescu, dar poate ca ar trebui sa-mi recuperez dosarul de la CNSAS, caci incercarea mea de a studia regia, dupa ce am studiat actoria, mi-a fost franata foarte brusc, fara motive cre-dibile. La vremea aceea nu eram membru de partid.

Mi-a fost blocata – inainte de 1989 – intentia de a ma angaja in invatamantul universitar. Poate ca m-as fi implinit mai devreme, daca n-as fi fost oprit. Ca actor, insa, mi-am vazut de treaba cat am putut, incercand sa ocolesc, de cate ori era posibil, slujirea ideologica, prin vers si prezenta scenica, a vremurilor in care nu credeam.

- Eu v-am vazut, pentru prima oara, in filmul Ciprian Porumbescu. Ce a insemnat pentru dvs. acest film?

- Acum, dupa atatia ani (filmul a avut premiera in 1973), amintirile anecdotice, punctuale, dispar si ramane un sentiment de implinire profesionala si umana. Am avut onoarea sa cunosc oameni, artisti, lo-curi, pe care altfel n-as fi avut ocazia. La varsta de 19 – 20 de ani, a fost o experienta formativa.

- Credeti ca filmul a fost deformat ideologic?

- Sigur ca a slujit campaniei ideologice a lui Ceausescu. Cred ca avea o doza de patriotism exagerat, usor naiv, care slujea intereselor lui si pa-rodiei de antisovietism cu care incerca sa faca bravada. Filmul parea ca nu are legatura cu politicul concret al zilei.

Eu eram sedat, daca se poate spune asa, de succesul de pu-blic pe care l-a avut filmul si care a fost fulminant in urmatorii doi ani. Sa nu uitam ca, in aceeasi perioada, a fost schimbat si Imnul de Stat. Dar, ca dovata a emisiunii ideologice dure si arbitrare, chiar vorbele cantecului au fost schimbate.

Se batea toba - in surdina, ca sa fim drepti - pe coarda sensibila a celor care stiau ca Bucovina era pamant romanesc - cu aluzie si la Basarabia -, ca Ciprian Porumbescu a trait si a studiat la Cernauti, ca acolo a explodat ca tanar compozitor. S-a profitat de destinul lui tragic pentru a manipula constientul colectiv al neamului.

Cinematografia a fost cel mai important instrument de propaganda al vremii. Dar aceasta nu scade cu nimic meritul artistic si entuziasmul celor care au facut filmul. Gandul meu pios se indreapta catre regizorul care nu mai este printre noi, Gheorghe Vitanidis, care nu cred ca a sesizat ca opera va fi manipulata in contextul acelor vremi.

- Intre Ciprian Porumbescu si telenovela Numai iubirea, ce roluri retineti, ce roluri v-au fost dragi?

- Am jucat un rol principal in filmul Pe aici nu se trece! Am jucat rolul lui Avram Iancu intr-un serial de televiziune, am avut unul dintre rolurile principale intr-un serial despre Razboiul de Independenta.

Am mai colaborat la niste filme, istorice, de regula, pana prin 1980 – 1981, regizate de Doru Nastase sau tot de Gheorghe Vitanidis: Dimitrie Cantemir, Vlad tepes, Burebista, Muschetarul moldovean, roluri mai mari, mai mici. Am jucat in filme de Mircea Veroiu si Dan Pita.

Intre timp, s-a desfasurat cariera mea de actor de teatru la Teatrul National din Targu – Mures, cu roluri diverse, de la drame si tragedii, pana la comedii, de la lite-ratura dramatica universala, pana la cea romaneasca, de la cea clasica, pana la cea contemporana. Dupa Revolutie am fost unul dintre directorii Teatrului din Targu – Mures, apoi am fost la Nottara.

Am inceput sa predau actoria la Facultatea din Targu – Mures. Acum sunt la Facultatea de teatru a Universitatii Ecologice, iar in ultimii ani sunt seful de catedra al Facultatii de teatru de la Universitatea Spiru Haret, unde ma regasesc cu colegi de valoare: Constantin Codrescu, Lucia Muresan, Sanda Manu, Margareta Pogonat.

In anii din urma am mai jucat in niste productii internatio-nale, care se realizeaza in Romania. Am jucat alaturi de Marcel Iures intr-o mare productie internationala.

- Si am ajuns la Numai iubirea!

- Da. Ultimul an l-am petrecut pe platourile canalului de televi-ziune Acasa, cu telenovela Numai iubirea, in rolul avocatului Tudor Lupescu. Nu cred ca am devenit, dupa acest serial, un specialist in telenovele, dar pot sa spun ca a fost o experienta foarte interesanta, dura, chiar fizic, din cauza ritmului de lucru – o suta de episoade, filmate in sapte luni de zile.

Echipa de filmare nu mai facuse asa ceva si se perfectiona pe masura ce trecea timpul. si-a dovedit valoarea. Am avut bucuria intalnirii cu actori tineri, chiar cu neprofesionisti, care s-au achitat, multi dintre ei, mai mult decat onorabil de roluri. Am mai avut marea bucurie a acestei notorietati pe care ti-o da televiziunea.

Intre timp eu am mai jucat, la TVR, intr-un rol de mai mica intindere, intr-un serial regizat de Dan Necsulea.

Am mai jucat si in alte spectacole, dar nu mi-am putut imgina priza pe care a avut-o la publicul din toate generatiile tele-novela Numai iubirea! Mai intai a fost surpriza, apoi ea a devenit un soc si a intervenit rutina bucuriei si a satisfactiei ca esti recunoscut, cu toate ca rolul pe care l-am jucat eu intra in categoria rolurilor negative.

Totusi, personajul avea suficienta moralitate, caci cine a urmarit serialul a vazut ca el nu era o asa mare canalie. Sub chipul de "inger" al avocatului Tudor Lupescu nu se as-cundea chiar un demon! Dar face parte din reteta.

Telenovela este un produs comercial cu o reteta bine structurata in anii de dezvoltare din America Latina, caci in Mexic, Brazila si alte tari sud - americane isi are originea. Cei care au condus actiunea, scenaristul Eugen Patrichi si regizorul, au incercat sa pastreze regulile de aur ale telenovelei, adaptandu-le, sigur, la gustul si la dorintele spectatorului roman.

Din cate mi-au povestit, au incercat sa determine ce l-ar fi interesat pe acesta. Au avut suficienta flexibilitate, pe parcurs, de a mai modifica elemente de scenariu, de a dezvolta niste personaje, niste situatii, ca sa vina in intampinare. Politica de marketing a fost foarte buna. Am mai pa-ticipat, daca se poate spune asa, la o prioritate in aria divertismentului mediatic din Romania.

- Alte realizari, proiecte de viitor?

- Am fost unul dintre primii care au dezvoltat un festival international de teatru, in anii 1990 – 1992. In 1996, alaturi de Victor Ion Frunza, am fost animatorul unui mare proiect, Trupa pe butoaie, care s-a desfasurat pe patru sezoane.

La fundatia Centrul Cultural European, pe care o conduc, am reusit, impreuna cu un tanar regizor foarte valoros, Vlad Massaci, sa in-troduc in peisajul teatral conceptul de teatru – sport, importat din Canada si care a avut un succes limitat la inceput, la Sala Rapsodia, dar care acum face prozeliti.

Exista tineri care dezvolta elemente de teatru – sport, in diverse spatii alternative, cu precadere in Bucuresti. Sunt unul dintre actorii care se prezinta la diverse probe. Dau aceste probe cu placere, cu efort si, din cand in cand, sunt luat. De curand, am dat o proba pentru un serial de televiziune.

Sa vedem ce se va intampla… Lucrez si in zona publicitara, unde se vehiculeaza sume de bani mult mai consistente decat in zona pur culturala. Este ceva interesant ca provocare creativa, pentru mine. Sunt partizanul diseminarii actului cultural si ma aflu acum la Lugoj pentru a reduce distantele dintre centru si provincie, din punct de vedere cultural.

M-a bucurat ideea acestui miniproiect (cursul de actorie de la Lugoj, n.n.). De aceea ma aflu aici impreuna cu sotia mea, actrita Mihaela Radescu. Cred ca este benefica intalnirea dintre echipa noastra si tinerii din Lugoj si din Timisoara interesati de aceasta provocare. Este un prim pas in a dezvolta si alt fel de eveniment, in afara de a aduce spectacole.