Deputatii si senatorii galateni au implinit aproape un an de zile de la data la care au fost investiti in Parlament. Iar acum majoritatea se afla in vacanta pentru a se relaxa dupa o perioada in care au muncit din greu. Sau poate s-au prefacut ca lucreaza...

Pentru ca din informatiile publicate pe site-ul Cemerei Deputatilor si a Senatului reiese ca nu toti parlamentarii galateni si-au respectat promisiunile in fata celor care i-au votat.

Unii au fost activi si au avut o activitate destul de buna iar altii s-au mentinut pe linia de plutire, fara totusi sa exceleze. Exista si o a treia categorie a celor care fie nu au fost activi din cauza lipsei de experienta, fie au fost lenesi si nu prea le-a pasat de ceea ce fac.

Parlamentari vizibili

Deputatul conservator Liviu Bogdan Ciuca (purtator de cuvant al Partidului Conservator) a avut pana acum o activitate parlamentara destul de buna. A initiat patru propuneri legislative, a avut numeroase interpelari adresate Guvernului si a luat cuvantul de cinci ori in Parlament.

Propunerile legislative elaborate de Ciuca faceau referire la: statutul deputatilor si senatorilor la comisii, modificarea unor Hotarari ale Guvernului privind taxa pentru serviciul public de Radiodifuziune si Televiziune, respectiv modificarea si completarea Legii pentru alegerile la Camerei Deputatilor si a Senatului.

Purtatorul de cuvant al PC a mai avut cinci intrebari si interpelari adresate Guvernului in aceasta legislatura.

Ele s-au referit la includerea amenajarii piscicole Mata - Radeanu si partial a fondurilor de vanatoare limitrofe in interiorul Parcului Natural Lunca Joasa a Prutului Inferior, situatia reabilitarii DN 2L, constructia salii de sport din comuna Ghidigeni (jud.Galati) si situatia creata prin detinerea de catre SC Ispat Sidex Galati a pompelor de la priza Dunarii.

Liviu Ciuca a avut si mai multe interventii in Parlament, in momentul in care se discutau diverse subiecte de interes major. Dintre acestea mentionam proiectul de Lege privind controlul provenientelor averilor care nu pot fi justificate din veniturile legale si prezentarea situatiei sistemului de apa potabila din orasul Galati,

Liberalul Emil Strunga a avut trei propuneri legislative privind modificarea Legii statutului alesilor locali (respinsa definitiv), modificarea limitelor teritoriale ale municipiului Galati si ale comunei Smardan (judetul Galati), respectiv modificarea Legii privind pensiile militare de stat.

Deputatul PNL a luat pana acum cuvantul in Parlament de nu mai putin de 15 ori.

A intervenit pe rand in Parlament cand au fost puse in discutie probleme legate de legea cultelor religioase, respectarea angajamentelor in politica externa, statutul alesilor locali, aderarea Romaniei la UE, schimbarile de marca din conducerea PSD, evaluarea consecintelor reglementarilor defectuoase pentru agricultori si continuarea negocierilor cu privire la modificarea Codului muncii.

Deputatul PSD Aurel Nechita a avut si el o activitate buna. Este semnatarul a sase propuneri legislative si a luat cuvantul in Parlament de doua ori pana acum.

Propunerile sale se refera la exercitarea profesiei de tehnician dentar, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Tehnicienilor Dentari din Romania, modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului, protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, aprobarea regulamentului de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor si infiintarea Universitatii de Medicina si Farmacie din Oradea. Aurel Nechita a semnat doua motiuni de cenzura la adresa Guvernului dar, dupa cum se stie, ele au fost respinse.

Iulian Birsan (PD) a initiat doua propuneri legislative ce se refera la invatamantul universitar.

Prima vizeaza aprobarea ordonantei de urgenta a Guvernului privind invatamantul universitar si postuniversitar de stat cu taxa (posibilitatea studentilor de la taxa de a se transfera dupa un an la buget, in locul celor care sunt subventionati de stat, dar care au rezultate slabe la invatatura - propunerea lui a fost deja adoptata de mai multe centre universitare din tara), respectiv modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului. Tot Barsan pregateste acum si un proiect ce cuprinde mai multe masuri pentru imbunatatirea finantarii invatamantului superior.

Deputatul Dan Nica (presedintele PSD Galati) se odihneste probabil dupa doua propuneri legislative ce vizeaza modificarea si completarea Legii privind dreptul de autor si drepturile conexe, respectiv modificarea si completarea anexei la Legea ce vizeaza declararea si controlul averilor demnitarilor, magistratilor si a unor persoane cu functii de conducere.

Deputatul Nica a luat cuvantul in Parlament de patru ori, iar discutiile lui se refereau la mai multe proiecte slegislative din domeniul comunicatiilor.

Nica este si el semnatar al celor doua motiuni de cenzura la adresa Guvernului (avizate de 96 de parlamentari din PSD) care au fost respinse.

Parlamentari invizibili

Liviu Codirla (deputat PRM) a avut o singura propunere legislativa privind modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului si a luat cuvantul in Parlament de doua ori.

O data la depunerea juramantului de catre membrii Comisiei comune permanente a Camerei Deputatilor si Senatului (pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii - cand au luat cuvantul mai multi deputati) si a doua oara la depunerea juramantului de credinta fata de tara si popor de catre toti deputatii.

In rest, activitatea parlamentarului PRM este invizibila pentru cetratenii de rand.

Deputatul UDMR Szekely Levente Csaba, nu a avut nici el o activitate parlamentara vizibila.

Este autorul „celebrei" propuneri privind elaborarea unei legi a necuvantatoarelor ( „Legea calului") si a luat cuvantul in Parlament de doua ori: la depunerea juramantului de credinta fata de tara si popor de catre deputati si atunci cand s-a discutat reexaminarea Legii privind sanatatea reproducerii si reproducerea umana asistata medical.

Democratul Constantin Petrea nu a fost nici el activ in Parlament. A avut o propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului si a luat cuvantul in Parlament la depunerea juramantului de credinta fata de tara si popor de catre toti deputatii.

Petru Lificiu nu a elaborat nici o propunere legislativa inaintea vacantei parlamentare.

El a semnat doua motiuni de cenzura la adresa guvernului, ce au fost respinse, si a luat cuvantul in Parlament de trei ori: la depunerea juramantului de credinta fata de tara si popor de catre toti deputatii, la dezbaterea initiata de PSD pe marginea unei motiuni de cenzura ce a fost respinsa si atunci cand si-a informat colegii cu privire la demisia sa din PSD si inscrierea in Partidul Ecologist Roman.

Monotonie la Senat

Sedintele de senat au fost foarte linistite si poate lipsite de importanta pentru parlamentarii galateni. Dintre cei patru senatori din Galati (Stefan Viorel, Adriana Ticau, Paul Pacuraru si Carol Dina), doar Adriana Ticau (PSD) a deschis gura in sedintele de senat din acest an.

Ea este astfel singurul senator galatean care a formulat o declaratie politica, in comparatie cu alti senatori din alte judete, care au fost destul de activi la dezbateri.

Nici macar interpelari sau intrebari nu au fost adresate de senatori in sedinte. Senatorul PRM, Carol Dina (fost prim secretar al Partidului Comunist) a fost singurul galatean care a adresat patru intrebari intr-o singura sedinta. Ceilalti nu a fost nelamuriti niciodata si, ca atare, nu a discutat in plen...

Miliarde pentru salariile parlamentarilor lenesi

Desi multi parlamentari galateni au avut pana acum o activitate nesatisfacatoare, statul a alocat si aloca lunar pentru salariile tuturor senatorilor si deputatilor din Galati sume exorbitande.

Deputatul liberal, Emil Strunga, ne-a declarat ca un parlamentar obtine in fiecare luna cel putin 25 de milioane de lei. La aceasta se adauga numeroase sporuri, in cazul in care parlamentarul respectiv are functii de conducere in cadrul comisiilor.

Lasand la o parte sporurile, dintr-un simplu calcul reiese ca un parlamentar ca Liviu Codirla, Constantin Petrea sau Petru Lificiu a primit in ultimele opt luni cel putin 200 de milioane de lei.

In ultimele opt luni, din banii luati de la noi statul a alocat pentru salariile celor 13 parlamentari din Galati peste 2,6 miliarde de lei.