„Trustul „Gazeta", constituit ca atare in decembrie 2004, este cel mai mare grup de presa locala din Romania, numarand zece publicatii: Gazeta de Cluj, Ziarul de Mures, Gazeta de Oradea, Gazeta de Maramures, Ziarul de Sibiu, Gazeta de Bacau, Gazeta de Bistrita, Gazeta de Neamt – saptamanale – si cotidianele «Buna Ziua, Ardeal», regional, si «Zi de zi», al judetului Mures.

Trustul a fost infiintat de trei jurnalisti cu experienta de peste zece ani in presa: Liviu Man, presedintele Trustului, Aurelian Grama, director general, si Dan Parcalab, director dezvoltare, iar impreuna, publicatiile noastre au peste 200.000 de cititori.

Ziarele care alcatuiesc grupul nostru de presa sunt printre putinele din Romania care au luptat pentru a-si pastra independenta editoriala. Si care au reusit! De altfel, respectul pentru cititori, pentru dreptul lor a informare, in mod corect, obiectiv, competent sunt principiile care ne ghideaza" – este textul reclama care insoteste fiecare din publicatiile amintite.

Tin sa precizez ca am lucrat pentru conducerea asa zisului trust mai bine de 5 ani si pot sa spun cu mana pe inima ca lucrurile stau cu totul altfel decat incearca sa imbrobodeasca opinia publica cei care stau in spatele acestei afaceri.

Nu este numai opinia mea, este si convingerea altor ziaristi de calitate care au parasit publicatiile trustului cand au constatat ca, de fapt, erau folositi in modul cel mai abject pentru a santaja sau discredita personalitati din judetele in care era difuzata respective „gazeta".

In primul rand, „gogoasa" cu 200.000 de cititori, trebuie desfiintata. Poate, atatia cititori au avut, de la infiintare, toate „gazetele", incluzand si cititorii de pe Internet.

Nu in fiecare saptamana, cum lasa ei sa se inteleaga! Spun acest lucru stiind foarte bine ca arareori, tirajul „Gazetei" depasea 2.000 de exemplare. Din care, datorita unei distributii proaste si unui management defectuos, multe se intorceau ca „retururi", nevandute.

Cu toate acestea, „Gazeta" este auditata de BRAT cu un tiraj de peste 5000 de exemplare. Pe care le-a tiparit o singura data, special pentru a obtine auditarea. Si am toate motivele sa cred ca si in cazul celorlalte publicatii ale „trustului", situatia e asemanatoare.

Am scris in „Ziua de Ardeal" si, ulterior, in „Gazeta de Oradea", sute anchete jurnalistice. In medie, 3-4 pe saptamana.

La angajare, am fost obligat sa semnez un asa zis contract de confidentialitate, care stipula, printre altele, ca ma oblig sa platesc neconditionat suma de 10.000 de dolari daca voi furniza orice fel de informatii pe care le detin despre „Gazeta" unor persoane din afara redactiei.

Era, de fapt, o forma de santaj ordinar, dar am fost mai destept cu cinci minute ca ei. Am cerut sa studiez acasa contractul pana a doua zi, cand l-am adus gata semnat. Dar nu de mine. Asa ca, din punct de vedere juridic, fituica, semnata sub amenintarea concedierii e nula.

Dupa cum am mai aratat intr-un numar anterior, numai pentru articolele publicate in „Ziua de Ardeal" am fost tarat in 65 de procese de calomnie, plus alte cateva zeci in „Gazeta de Oradea". In fiecare proces mi s-au cerut si mi se cer, cu titlu de daune morale, miliarde de lei. Tot timpul am fost asigurat sa fiu linistit, ca in cazul unor probleme, conducerea va fi alaturi de mine, ma va sprijini, inclusiv financiar, daca va fi nevoie.

Insa a fost suficient sa pierd un proces pentru a intelege ca totul era o minciuna ordinara si ca din partea sefilor de la „Gazeta", mi-as fi putut pierde locuinta si sa ajung cu familia in strada, fiindca nu s-au oferit sa ma ajute cu nimic pentru a plati daunele stabilite de instanta, desi era pentru ei un mizilic, dar mie imi creeaza mari probleme financiare.

In aceste conditii, dupa cinci ani de lucru in stres fara nici o protectie sociala sau juridica, atunci cand am ajuns la concluzia ca am fost folosit destul de niste oameni meschini, patronii de la „Gazeta" au refuzat sa-mi plateasca salariul pe ultima luna lucrata, sub un pretext de-a dreptul meschin.

Dupa ce am plecat de la „Gazeta", fiindca am indraznit sa public adevarul despre mizeria cu iz de santaj ce se ascunde in spatele imaginii de „anticorupti" ai maharilor de la „Gazeta", „baietii", dintre care unii au legaturi stranse cu fosta Securitate, dar si cu unele din „serviciile" actuale, incearca acum sa ma santajeze. Marti, 29 august, am primit un e-mail care arata inca odata, daca mai era cazul, „metodele de lucru" si de „convingere" a santajistilor de la „Gazeta".

„Te-ai dus la alt ziar si ti-ai permis deja sa fii obraznic! Articolul cu fotbalul (e vorba despre un articol publicat din numarul anterior in „Informatia de Vest", despre afacerile necurate din fotbalul oradean - n.n.) e scris de tine, e sigur.

Pe viitor incearca sa te abtii, ca sa nu citeasca sotia ta sau lumea din Oradea e-mail-urile tale, ca sa nu mai zicem si de dovezi clare ale adulterului tau jegos. Caci le avem pe toate, discutii penibile cu (scuzati, n.n.) pizdele tale. Ziarul lui Tarau nu va dura la nesfarsit!" – se spune in mesajul „prietenesc" al celor de la „Gazeta".

Articolul 194 din Codul Penal prevede: „Constrangerea unei persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Cand constrangerea consta in amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata, pedeapsa este inchisoare de la 2 la 7 ani".

Daca asta nu e santaj, atunci eu nu mai inteleg nimic! Iar dovada faptului ca „baietii" nu-mi pot ierta faptul ca le-am scos masca o constituie „marturisirea" facuta de proaspatul reporter pe „politica" al „Gazetei", Daniel Meze, care, dupa o recenta conferinta de presa, i-a spus unei colege de redactie: „Lui Florin i se pregateste ceva. O sa vada el!… Nu stie in ce s-a bagat… Mai multe nu pot sa-ti spun!".

De fapt, santajul era o practica folosita in mod curent la „Gazeta".

Daca domnii de la Parchet sunt intr-adevar interesati, n-au decat sa-i audieze pe oamenii de afaceri Gavrila Ghilea, Adrian Tarau, Radu Pentie, Alexandru Mudura, Alexandru Kiss, politicieni ca Mihai Bar, Aurel Tarau, Florian Serac, Cornel Popa, etc., sau sefi de institutii ca, de exemplu, Calin Ves

Ar fi interesant de vazut ce intelegeri avea (sau mai are) „Gazeta" cu fostul director al Peco Bihor, Ionel Ungur, cu fostul rector al Universitatii Oradea (si la ora actuala, Universitatea plateste 1000 de dolari pe luna „Gazetei", pentru a pastra tacerea), cu Mircea Nistreanu de la „Repcon" si cu altii, care platesc sau au platit sume consistente pentru a nu aparea in paginile „Gazetei".

Un caz atipic este cel al patronului firmei „Selina" care, dupa ce am publicat, absolut neconditionat, dezvaluiri despre afacerile sale pe baza unor dovezi incontestabile si ne-am judecat in mai multe procese de calomnie, a „cazut la pace" cu conducerea „Gazetei".

Nu stiu suma sau conditiile „impacarii", dar in luna martie a.c. mi s-a pus in vedere sa nu mai scriu nimic despre afacerile lui Beniamin Rus. Admirabil este si modul in care i-a „pictat" pe basbuzucii de la „Gazeta", intr-un editorial, fostul redactor sef, Miron Beteg, un ziarist de clasa si un om care a preferat sa plece decat sa se lase folosit in jocurile murdare ale „anticoruptilor".

„Fara a monumentaliza firul de praf, marturisesc ca mi-e greu sa scap de senzatia ca presa locala „libera" a aparut, si continua sa apara, printr-o imensa impostura. Ca e mai mult un experiment pavlovian al minciunii decat un exercitiu cu macar minime legaturi cu realitatea.

Un simplu ornament al santajului delicat, ori o panza transparenta care filtreaza lumina socialului dar lasa sa treaca tantarii care se hranesc cu conturi, nu cu sange.

Am apucat sa lucrez si eu cu astfel de oameni. Mi-am asumat impostura, pentru ca, pana la capat, tot impostura a ramas, oricat as fi incercat eu o sa o stilizez. Am facut cristiane ca sa raman cinstit, dar acuma ma pufneste rasul: va imaginati impostori cinstiti? Eu nu.

De fapt, pentru multe gazete de provincie (as zice, pentru majoritatea) ar trebui inventat un alt termen, nomenclatorul de meserii s-ar cere imbunatatit cu o noua profesiune, care sa nu aminteasca prin nimic de aceea de ziarist.

E greu, si umilitor, sa primesti „ordine de lupta" de la indivizi pentru care cea mai dificila lectura in viata a fost o lista de meniu intr-un restaurant marocan, sa judeci acuratetea unui text incercand sa gandesti ca un directoras care se intreaba mereu ce iese financiar din asta, ori sa te strecori printre suspiciunile aberante ale unor securisti (n-am cum sa folosesc termenul fosti, pentru ca meseria asta tine de codul genetic si nu de institutii), securisti care au ajuns sa conduca de fapt presa locala, pentru ca toti ceilalti sunt prea preocupati cu alegerea vinului.

Stiind sa creeze false probleme, copiii de suflet ai securitatii le dau celorlalti senzatia ca isi canta propria partitura la pian, fara sa priceapa ca au ajuns sa apese clapele unei pianine mecanice, pianina ce canta singura chiar si atunci cand luminile s-au stins in restaurant" – spune Miron Beteg. Bravo, Miroane, le-ai zis-o!

Nu stiu ce vor face alti colegi, dar eu sunt decis sa lupt pana la capat pentru banii munciti in redactia de pe Madach Imre si sa nu cedez santajelor „Gazetei". Si ca sa le dovedesc ca nu ma joc cu ei, ii anunt ca am depus deja si o plangere penala pentru santaj. Baieti, ne vedem la Parchet!