Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord a fost deschis oficial ieri la Simleu Silvaniei. La eveniment au luat parte oficialitati locale, judetene, reprezentanti ai Guvernului, ai Ambasadei Israelului in Romania, ai Ambasadei SUA, ai Ambasadei Ungariei, evrei, oameni de cultura, personalitati locale si oaspeti din localitatile invecinate.

Primarul orasului, Septimiu Turcas, a declarat in deschidere ca inaugurarea muzeului are mai multe semnificatii, printre care si aducerea aminte asupra atrocitatilor care au fost comise asupra evreilor din Simleu Silvaniei si din toata Romania. Coordonatorul principal al proiectului privind reabilitarea sinagogii din Simleu Silvaniei, dr.

Alexander Hecht, a declarat ca fiul sau a vazut sinagoga in urma cu cativa ani si pentru ca se afla intr-o stare avansata de degradare a aparut ideea reabilitarii cladirii si infiintarii muzeului. Prefectul Andrei Todea a spus ca demersurile pentru refacerea sinagogii si deschiderea muzeului reprezinta un act preparativ si necesar.

Presedintele Consiliului Judetean Salaj, Tiberiu Marc, le-a spus celor prezenti ca a vazut sinagoga in urma cu aproximativ 20 de ani intr-o stare accentuata de degradare si ca nu mai credea „ca cineva o sa o readuca la viata".

Marc a adaugat ca nenorocirile nu i-au ocolit pe evrei si de multe ori problemele au fost cauzate „din afara", dar sentimentul principal din prezent este „intelegerea si toleranta". Dupa rostirea altor alocutiuni a urmat un moment de rugaciune pentru Romania si Israel si in final muzeul a fost deschis publicului.

Un reprezentant al Ambasadei Ungariei a declarat ca nu isi cere scuze pentru contributia pe care a avut-o administratia ungara la problemele de care s-au lovit evreii si a afirmat ca Ungaria si-a cerut deja scuze pentru cele intamplate.

La eveniment au mai participat secretarul de stat in Ministerul Culturii si Cultelor, Virgil Stefan Niculescu, si secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Koto Jozsef.

Sinagoga in care functioneaza muzeul a fost construita in 1876 si in incinta cladirii vor fi expuse documente referitoare la atrocitatile comise de-a lungul timpului asupra evreilor, lucruri care au apartinut unor evrei, fotografii, carti si alte obiecte cu semnificatie.