Preambul…

A fost odata o vreme cand fiecare om cinstit putea face inchisoare, arestat fiind de institutia al carei nume – Securitatea – desi ar fi trebuit sa insufle caldul si linistitorul sentiment al ocrotirii nationale, inspira, dimpotriva, Teroarea.

Romanii s-au obisnuit repede cu faptul ca Securitatea era o institutie care nu guverna dupa normele logicii umane, ci dupa preceptele ideologiei comuniste, conform carora este permis sa arestezi, sa torturezi si sa ucizi daca o faci in numele egalitatii si bunastarii generatiilor viitoare.

Pentru asta, membrii institutiei erau chiar laudati si recompensati, ei nefiind considerati, dupa cum ar fi fost firesc, simpli infractori, ci „ocrotitori ai societatii socialiste multilateral dezvoltate". Revendicarea oricaror drepturi si libertati era taxata ca agitatie contrarevolutionara si se solda cu o „invitatie" nocturna din partea Securitatii pentru o mica „discutie" care se prelungea, adeseori, ani de zile.

Ni se spune acum ca securistii rai au fost foarte putini si dimpotriva, Securitatea, in ansamblu, a fost cel mai bun prieten al omului, camarad de nadejde al poporului roman. Securistii nu trebuie astazi deconspirati, ei isi mai pot sluji cu devotament tara iar natiunea nu poate fi slabita prin publicarea dosarelor lor.

In cardasie cu cea mai mare parte a politicienilor, starea de suspiciune generala e prelungita cat mai mult posibil prin taraganarea aflarii adevarului. Fapt care are repercusiuni grave asupra prezentului, dupa cum va avea si asupra viitorului.

Dupa 1989, Securitatea, fara a disparea – caci a pactizat cu noua putere postcomunista – s-a transformat intr-o adevarata nebuloasa, trecand prin acelasi proces – de extensie centrifuga, care a schimbat (si continua sa schimbe), putin cate putin, profilul fiecarei categorii socio-profesionale: unii dintre membrii ei – cei mai compromisi sau „inadaptabilii", caci au fost si dintre acestia – au disparut din sistem, fara a-l mai reintegra vreodata.

Acestia au fost perdantii. Altii, infinit mai numerosi, au continuat sa faca ce facusera o viata intreaga, dar in „noile" servicii de informatii, infiintate dupa 1989.

Un alt segment s-a dedicat afacerilor, profitand de extraordinarele oportunitati economice aparute dupa prabusirea comunismului. Numele multora dintre ei apar legate de marile malversatiuni financiar-bancare (Bancorex, FNI etc.) si de privatizarile ilegale sau dubioase, care au zguduit, prin scandalurile lor, viata noastra publica in ultimii 15 ani.

Altii, in fine, preschimbati in oameni de afaceri, au devenit si amatori de politica, populand partidele, Parlamentul si guvernele de toate culorile.

Uite securistul, nu e securistul

Un caz aparte este cel al fostului ofiter de Securitate Ioan Cigan, in prezent avocat in Baroul Bihor. In urma cu aproximativ trei ani, avocatul Cigan s-a inscris in Partidul Romania Mare, cunoscut „adapost" pentru fostii securisti. A ajuns chiar sa candideze, in 2004, pe un loc eligibil (pozitia nr. 6) pe listele PRM Bihor pentru Consiliul Judetean si, ulterior, pentru un loc in Parlament.

Profitand de harababura creata in mod deliberat de Legislativ pentru a impiedica verificarea in timp util a candidatilor, avocatul a reusit sa-si strecoare neobservat trecutul de securist pe sub nasul Biroului Electoral Judetean si al Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

„Nu am fost agent sau colaborator al organelor de Securitate, ca politie politica, in conformitate cu prevederile art. 3 aliniat (1) din Legea 187/1999" – sustine Ioan Cigan in declaratia pe proprie raspundere anexata la dosarul sau de candidat aflat la Biroul Electoral Judetean.

Adevarul este insa altul si conducerea Baroului Bihor si a Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui sa se autosesizeze in privinta celor de mai jos.

Marin Chelu este ziarist, scriitor si un cunoscut om de cultura. Si, am adauga noi, un anticomunist inversunat. El a lucrat ca redactor la mai multe publicatii. Si, lucru de care putini isi mai amintesc azi, a fost coleg cu Ioan Cigan. Nu la Securitate, ci, in calitate de pedagogi, la internatul unui liceu oradean.

Cum si-a inceput Cigan cariera de securist si cat de temeinic a studiat el Dreptul, puteti afla chiar din articolul publicat in „Gazeta de Vest" din 10-16 iunie 1992, in care este redata o discutie intre Marin Chelu si regretatul ziarist Sergiu Vaida. Pentru a nu va plictisi, reproducem doar cele mai elocvente pasaje din articolul mentionat.

Marin Chelu: „Cu ajutorul unui fost sef de-al meu de la U.T.C. pe nume Aurel Simut, avansat la acea ora la sectia de propaganda a municipiului de partid, am obtinut o recomandare cu care m-am angajat ca pedagog la Liceul de constructii numarul 3, de pe fosta strada Karl Marx, langa piata mica.

Acolo, pe al doilea post de pedagog, am reintalnit un fost prieten si coleg la sectia de actorie a Scolii Populare de Arta, pe nume, tine-te bine, Nelu Cigan. Nu-l confunda cu fotbalistul".

Pedagog de scoala noua

Sergiu Vaida: „Hai, ca devine interesant: actualul maior al S.R.I.!"

M.C.: „Exact. Atunci era pedagog si student la fara frecventa, la Drept. Ne-a bucurat pe amandoi reintalnirea, ne-am inteles in continuare bine. Au urmat insa doua momente. In primul eram doar eu implicat, asa ca trec peste el. Ti-l spun doar pe al doilea. Fiind doar doi pedagogi, eram nevoiti sa lucram 24 de ore cu 24, adica dublul normei legale. Normal, am cerut directiunii si Contabilitatii sa ni se compenseze intr-un fel acest timp, dar am fost refuzati.

Atunci am conceput o scrisoare catre Ministerul Invatamantului. In ultimul moment, Cigan m-a rugat sa semnez doar eu, ca el are familie, copii, o cariera in fata, ma rog, nu vrea sa aiba neplaceri. Am acceptat, ca sa realizez ulterior ca stia el ce stia. De ce? Pana la urma, pe cai intortocheate, scrisoarea a ajuns spre rezolvare… tot directorului scolii.

Acesta, furios, a inceput sa minta in dreapta si in stanga ca in scrisoare denigrez scoala, etc. Simut s-a suparat, dar eu, ca fost director de scoala, invatasem un lucru elementar: sa fac orice act in doua exemplare. Ce a urmat nu are importanta. Important e ca gestul lui Cigan m-a dezamagit".

S.V.: „Te-ai simtit cumva supravegheat de Cigan?"

M.C.: „Ti-am spus ca eu umblu cu capul in nori, asa ca nu mi-am dat seama, o spun cinstit. Mai ales ca vorbeam cu el vrute si nevrute, dar n-au existat nici un fel de urmari. Nu pot afirma ca era inca de pe atunci omul Securitatii, dar singurul semn ca avea surse de informare rezulta mai mult din momentul povestii. Atunci doar m-am indoit de caracterul lui".

S.V.: „Te mai anunt ca asemenea scrisori revendicate treceau si prin verificarile Securitatii. Eu mai cred ca Cigan ti-a intins o cursa".

M.C. „Se prea poate, desi, logic, Cigan nu ar fi avut parte si el de avantajele revendicate legal si cinstit. Ai dreptate, doar daca el era acolo deja in misiune, pentru care era remunerat corespunzator. Daca ai dreptate, inseamna ca incepusera sicanarile, numai ca eu am procedat neasteptat: pur si simplu mi-am dat demisia. Am stat iar pe tusa vreo trei luni, din iunie pana la 1 octombrie ’78, data la care m-am angajat prin concurs ca metodist la Casa de Cultura din Salonta.

S.V.: „Un moment, un amanunt mi se pare relevant. Sediul Securitatii era deci comun cu al Militiei. „Baietii" nu bateau niciodata, dar daca nu cedai, iti confectionau un dosar de drept comun si te dadeau pe mana Militiei, iar astia stiau sa bata. Fiind un sediu comun, doar te mutau cativa metri".

M.C.: „Reamintesc si relatia intre securist si cei care rezista. Dar, hai sa terminam povestea, nu mai e mult. La sfarsitul anului 1984 m-am angajat prin transfer la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea. Pana la revolutie n-am fost deranjat deloc, cu o singura exceptie, prin 1987.

Nu mai stiu ce s-a intamplat atunci, important e ca acelasi Nelu Cigan mi-a cerut o informare, dar am refuzat sa i-o dau. S-a infuriat, mi-a reamintit si el angajamentul din 1969, i-am ras in nas si-atunci mi-a promis ca ma va da afara din serviciu.

Spunandu-i ca vreau s-o vad si pe asta, i-am intors spatele. Pana la urma, fostul director de atunci mi-a cerut o informare pe linie profesionala, semnata desigur cu numele meu si banuiesc ca tot in mainile lui Cigan a ajuns".

Microfoanele lui Nelu

Marin Chelu isi aminteste si alte episoade cu fostul securist Ioan Cigan, actual avocat. „Nu retractez nimic din articolul publicat in «Gazeta de Vest» in legatura cu avocatul Cigan! Dar nu am nici un resentiment fata de el.

Precizez ca, in timp ce eram colegi, in calitate de pedagogi scolari la Internatul fostului Liceu nr. 3 de Constructii de pe fosta strada Karl Marx, actualul Colegiu «Constantin Brancusi», el facea facultatea de Drept la «fara frecventa». Ca sa se intretina, avea si slujba asta...

Acum are firma in buricul targului, are si clienti... Vis a vis de articolul din «Gazeta de Vest», as vrea sa adaug o chestiune mai degraba amuzanta. Cigan raspundea pe atunci de Cultura, din partea Securitatii. Inclusiv de Casa de Cultura a Sindicatelor, unde eram eu metodist. Mi-a propus sa devin informator, dar l-am refuzat.

Mi-a spus ca pana la urma, tot o sa dau informarea. Intr-o buna zi, vad eu niste civili cam suspecti, prin Casa de Cultura, care se prefaceau ca mesteresc pe la prize. Vazandu-l si pe Cigan pe acolo, tot intrand si iesind din biroul directorului, mi-am dat seama ce erau acei «civili».

Confirmarea clara a fost in momentul cand directorul m-a trimis acasa de la serviciu, ca «baietii» sa-si poata instala si la noi, in birourile metodistilor, microfoniile lor. L-am vazut pe unul misunand si in zona Salii Studio, unde aveau loc spectacole si repetitii ale celor doua formatii de teatru ale Casei de Cultura.

Cum au plecat «baietii», i-am atentionat pe cei de la trupa maghiara sa aiba grija ce vorbesc, fiindca sunt ascultati... Si asta, a fost, fara indoiala, o forma de a face politie politica. Probabil, Cigan avea si el ordine de la sefii lui... Lucrurile astea se intamplau in anii 87, 88, 89, cand regimul comunist simtea ca-i fuge pamantul de sub picioare" – scria Marin Chelu in „Gazeta de Vest".

Dana intra in scena

Dar sa spunem cate ceva si despre sotia lui Cigan. Dana Cigan, Glajaru pe numele de fata, a fost, pana in urma cu cativa ani, un avocat fara mari pretentii. Cariera ei a inceput sa cunoasca o traiectorie ascendenta dupa casatoria cu mult mai varstnicul Ioan Cigan.

Fostul securist a fost „convertit" in avocatura dupa ce regimul pedeserist a promulgat o lege prin care fostilor ofiteri din Ministerul de Interne scosi pe linie moarta li s-au echivalat studiile cu diplome de juristi.

La scurt timp dupa casatorie, desigur intamplator si datorita meritelor proprii, proaspata madam Cigan ajunge magistrat, respectiv judecator la Curtea de Apel Oradea, culmea carierei sale reprezentand-o functia de vicepresedinte al acestei institutii.

Cum s-a remarcat ea ca judecatoare la institutia amintita, reiese si din multiplele sesizari referitoare la hotararile pe care le-a dat. Unul dintre cei afectati grav de solutiile strigatoare la cer date de sotia fostului securist este oradeanul Adrian Suciu, fost consilier municipal.

„In 11 octombrie 1999, ca administrator al S.C. Salamandra Impex SRL Oradea am incheiat un contract de inchiriere (nr. 200575) pentru spatiul comercial situat in Oradea, strada Republicii nr. 13 (Casa Carnii GLOBUS) pe o perioada de 10 ani, conform Hotararii nr. 80/25 iunie 1998 a Consiliului Local Oradea, ca urmare a reinnoirii contractului nr. 108686/29 martie 1993.

Contractul a fost incheiat pe o perioada de 5 ani (1993-1998), ca urmare a castigarii licitatiei de locatie de gestiune, pe persoana fizica Suciu Adrian Lucian. Pentru bunul mers al unitatii, am infiintat, in baza Legii 31/1990, firma S.C. Concesion Com SRL. Toate facturile, pe perioada contractului, au fost emise pe numele Suciu Adrian Lucian si achitate de S.C. Concesion SRL, unde subsemnatul era asociat cu 10% din partile sociale.

In urma neintelegerilor dintre mine si asociatul Racz Zoltan, am considerat ca nu putem continua activitatea impreuna si m-am disociat de el, reinnoind contractul de inchiriere pe o alta firma, in care am 50% din partile sociale si sunt administrator, avand convingerea ca pot pastra un drept castigat de mine prin licitatie. Mentionez ca S.C. Concession SRL avea, la 30 iunie 1999, conform bilantului contabil, datorii de 1,7 miliarde lei.

Contractul de inchiriere, desi era incheiat pe numele meu ca persoana fizica, a fost contestat in instanta de S.C. Concession SRL, mascandu-se, prin aceasta, un litigiu comercial cu Primaria Oradea, Consiliul Local, Administratia Patrimoniului Imobiliar si S.C. Salamandra SRL. Instanta de fond, Tribunalul Bihor, a dat castig de cauza S.C. Salamandra SRL, dispunand evacuarea S.C. Concession SRL. Firma lui Racz Zoltan a facut apel.

Cauza s-a judecat la Curtea de Apel Oradea, unde S.C. Salamandra a pierdut procesul, casandu-se hotararea Tribunalului Bihor. Aici apar suspiciuni de coruptie si abuz al instantei, deoarece avocatul S.C. Concesion SRL, Ioan Cigan, este sotul vicepresedintei (la acea vreme - n.n.) Curtii de Apel Oradea, Dana Cigan…

Afacerea „Salamandra"

„In urma acestei hotarari, care era definitiva, dar nu irevocabila, Primaria Oradea incheie contract de inchiriere cu S.C. Concession SRL in februarie 2001 pentru spatiul respectiv, in ciuda faptului ca, la acea data, partile erau citate la Curtea Suprema de Justitie pentru data de 29 martie 2001, in urma recursului introdus de S.C. Salamandra SRL.

Primaria Oradea, neavand nici un raport juridic cu S.C. Concession SRL, trebuia sa respecte hotararea Consiliului Local sau sa organizeze o noua licitatie pentru inchirierea spatiului respectiv.

Procesul de la Curtea Suprema de Justitie din 29 martie 2001 a fost amanat pentru data de 21 iunie 2001, cand s-a facut dreptate, casandu-se sentinta Curtii de Apel Oradea, abuziva si incorecta, mentinand ca definitiva si irevocabila hotararea instantei de fond. Aceasta hotarare am investit-o cu formula executoriu in 29 iunie 2001.

Am comunicat in scris Primariei pentru a duce la indeplinire sentinta, respectiv sa evacueze Concession SRL, solicitand anularea contractului de inchiriere, care devenise nul in urma sentintei definitive si irevocabile si revenirea la stare de fapt precedenta, respectiv punerea in posesie faptica pentru Salamandra SRL".

„Desi de atunci a trecut mai bine de un doi ani, reprezentantii Executivului Primariei refuza sa puna in aplicare hotararea Curtii Supreme de Justitie… In urma incheierii contractului cu Concession SRL, Primaria intenteaza un proces firmei Salamandra, solicitand plata chiriei si a penalizarilor aferente, in suma de un miliard de lei, pentru perioada noiembrie 1999-februarie 2001.

Aceasta este perioada in care s-a derulat procesul privind valabilitatea contractului de inchiriere si evacuarea Concession SRL, care a folosit in acest timp spatiul.

Noi am cerut comasarea dosarelor ce aveau acelasi obiectiv, respectiv procesul nostru cu Primaria si procesul Primariei cu Salamandra SRL pentru plata chiriei si suspendarea acestora pana la pronuntarea Curtii Supreme de Justitie in procesul de care am amintit, privind evacuarea Concession SRL.

Dupa obtinerea sentintei de la Curtea Suprema, societatea noastra a cerut repunerea pe rol a procesului. Curios este faptul ca pana la final, s-a schimbat de doua ori completul de judecata.

Ultimul complet a decis disjungerea celor doua procese, dand castig de cauza Primariei, obligarea noastra la plata sumei de un miliard de lei, rezilierea contractului nostru si evacuarea noastra din spatiu, in ciuda faptului ca nu noi am folosit spatiul si exista o hotarare definitiva si irevocabila a Curtii Supreme de Justitie privind evacuarea Concession SRL…"

Dreptate ciganeasca

„In urma acestei sentinte abuzive, Salamandra SRL face recurs si procesul ajunge la Curtea de Apel Oradea… Societatea noastra a depus cerere de stramutare a procesului. In acelasi timp, a pornit actiunea de evacuare Concession SRL. Este interesant faptul cum o hotarare a Curtii Supreme de Justitie este suspendata de doua instante inferioare, in mod cu totul abuziv…

Un alt abuz este cel comis de judecatoarea Galis Maria de la Tribunalul Bihor, care, dupa ce a dispus suspendarea evacuarii Concession SRL, a judecat si procesul in care a defavorizat societatea noastra, dispunand plata chiriei, rezilierea contractului si evacuarea noastra"– se spune in memoriul adresat Prefecturii Bihor de catre Adrian Suciu.

In cel adresat ministrului Justitiei (nr. 64457/13.11.2002), petentul Suciu face unele precizari cu privire la familia Cigan, el avocat si ea vicepresedinte, la acea data, al Curtii de Apel Oradea.

„Avocatul Cigan Ioan a fost colaborator al firmei Concession, iar in litigiul declansat in 1999 a fost aparatorul firmei mentionate (la curtea de Apel Oradea a delegat pe cineva apropiat).

Daca se studiaza dosarul, se poate observa ca toate actele depuse de S.C. Concession SRL au diferite semnaturi, in numele administratorului, in afara de una singura, care reflecta motivele de apel si pe care avocatul Cigan si-a pus stampila, dosarul fiind repartizat unui complet de judecata spre a da o solutie favorabila avocatului mentionat…Daca veti studia si alte dosare ale avocatului Ioan Cigan, veti constata acelasi lucru… Un alt aspect relevant este cel referitor la cehul Franmtisek Priplata. La arestarea acestuia, Ioan Cigan a fost aparator.

Datorita prieteniei cu familia procurorului Mocuta (secretar de stat, la acea vreme, in ministerul Justitiei, el a reusit sa-si promoveze sotia in functia de conducere de la Curtea de Apel Oradea" – sustine Adrian Suciu.

De ce nu trebuie sa ajunga Dana Cigan din nou vicepresedinte la Curtea de Apel? Exact datorita celor aratate mai sus. Adica fiindca multi oameni de afaceri si firmele lor sunt clientii sotului ei. Si fiind in joc interese mari, financiare, economice si politice, e usor de presupus ce decizii „obiective" ar primi dosarele „clientilor speciali" ai familiei Cigan. Si, am adauga noi, fiindca vremea securistilor a trecut.