Nicolae Neagu este cel care, din acest an, se prezinta drept unul din sefii Sibiului. Copresedinte al Aliantei la nivel judetean, senatorul Neagu face parte din ultimul val al celor intrati in masoneria sibiana.

CV-ul sau nelustruit releva, insa, o serie de contradictii, de la cele in declaratii, la cele in ce priveste compatibilitatea cu legea.

Despre Nicolae Neagu imaginea general creata inainte de alegerile de la sfarsitul anului trecut era cea a unui lider important de opozitiei din acea vreme.

Sub chipul unui politician care vrea sa acceada la putere cu o serie de programe bine stabilite, Neagu a ajuns senator, fara ca biografia lui sa aiba parte de vreo prezentare publica nenunatata.

Capacitatea lui de manager, abilitatea de a conduce o organizatie politica judeteana, puterea de a promova prin functia de senator interesele judetului Sibiu, desele schimbari de atitudine sunt doar citeva din chestiunile discutabile care compun imaginea celui care se afla la conducerea puterii din judet.

Din noua calitate de senator al puterii, Nicolae Neagu si-a trecut de curand in CV-ul nepieptanat si intrarea in randul masonilor. Nicolae Neagu a devenit mason al Sibiului alaturi de alte personalitati publice locale, ajunse in functii importante dupa alegerile de la sfarsitul lui 2004.

Surse apropiate masonilor din Sibiu sustin ca intrarea lui Neagu in Loja se datoreaza, in mare parte, lui Nicolae Nan, omul care l-a propulsat si in functia de presedinte al organizatiei judetene. Legat de aceste informatii, Neagu raspunde scurt. „Eu nu pot, nu pot sa inteleg. Nu stiu despre ce vorbesti".

Incompatibilitatea din opozitie

Intrat in politica din 1995, primul vor politic discutabil semnat de Nicolae Neagu a venit dupa mai bine de cinci ani, cand, din functia de consilier judetean aflat in opozitie, democratul a declarat public faptul ca nu va vota pentru schimbarea lui Eftimie Costeiu din functia de presedinte al Consiliului Judetean Sibiu.

Partea nevazuta a lucrurilor nu consta in faptul ca Neagu si-a schimbat votul peste noapte, ci in motivele care au stat la baza aceste razgandiri, dupa cum sustin reprezentanti ai PSD.

Daca in cazul unor consilieri judeteni dn fosta opozitie, rasplata pentru detronarea lui Costeiu a fost o functie sau vreun contract pe bani publici, votul lui Neagu a fost cumparat de social-democrati pentru aproximativ un miliard de lei vechi, la valoarea din 2001.

Miliardul de lei a fost dat din bugetul Consiliului Judetean pentru achizitionarea unor utilaje de imprastiat sarea pe drumurile judetene. Respectivele utilaje au fost achizitionate fara licitatie, de la Metalcar, adica de la societatea unde presedinte era Nicolae Neagu, consilier judetean de asemenea.

Achizitionarea utilajelor a fost prevazuta in bugetul de investitii al CJ pe 2001, adoptat la inceputul respectivului an. „Sararitele" au fost cumparate in toamna lui 2001, dupa demiterea lui Costeiu.

Incompatibilitatea, morala numai, ce rezulta in urma acestei afaceri desfasurata intre societatea condusa de Neagu si Consiliul Judetean nu a fost adusa niciodata in discutie. Iar Nicolae Neagu putea declara, in primavara acestui an, faptul ca el „nu a facut si nu o sa faca niciodata afaceri cu CJ Sibiu".

In 2001, o lege a incompatibilitatilor nu fusese, inca, pusa in discutie, dupa cum amintesc si reprezentantii PSD Sibiu.

Nicolae Neagu respinge, insa, din start orice afaceri necurate„Am clarificat si s-a expus si de catre Societatea Academica raportul final in aceasta chestiune, deci nu e vorba de asa ceva. Contractul initiat a fost odata clarificat. Daca cineva mai are teme din copilarie, ii doresc succes", declara senatorul democrat.

Acesta nu ezita sa ameninte cu actiuni in Justitia orice incercare de a-i pata imaginea. „Astfel de reactii trebuie sa fie fundamentate, pentru ca orice reactie pe o tema nefundamentata se clarifica si in Justitie".

Dupa cum bate vantul

Politicianul Neagu si-a trecut in registrul declaratiilor sale o serie intreaga de contradictii, lansate public in functie de care parte a baricadei politice se afla.

Recent adus in discutie de presedintele Romaniei, Traian Basescu, subiectul votului uninominal l-a prins pe Nicolae Neagu intr-un moment in care nu era de acord cu un astfel de sistem politic. „Nu vad necesitatea unui astfel de sistem politic, din moment ce selectia candidatilor se face, o data, la nivel local.

Competitia pentru ocuparea locurilor pe liste se duce la nivel individual si, prin urmare, nu cred ca isi mai are loc o dublare a acestei candidaturi individuale", declara in urma cu aproximativ trei saptamani Nicolae Neagu. Neagu se contrazice cu el, insa.

Din multele lui declaratii politice facute in vremea opozitiei, luam una la intamplare, din ianuarie 2003. „A venit timpul ca listele de partid sa dispara si sa ajunga in Parlament oameni onorabili, cu un trecut ireprosabil si care stiu ce trebuie sa faca".

Un alt subiect fata de care Neagu si-a schimbat atitudinea in functie de interesul politic este primarul Klaus Johannis. Adversar politic, apoi partener, Johannis a fost, in declaratiile publice, cand muma, cand ciuma, pentru Neagu. Acum este un „partener de incredere".

In decembrie 2002, insa, cand viceprimarul Gheorghe Tuluc a fost sacrificat pe altarul intereselor PSD, Johannis era, pentru liderul democratilor, „un om slab". „Povestea cu demiterea viceprimarului Gheorghe Tuluc a pornit de la PSD, nu de la primar. Credeam ca daca esti de etnie germana, esti altfel decat romanii sadea.

Johannis, insa, nu e neamt adevarat, si-a pierdut verticalitatea", declara Neagu, desi Tuluc nu mai facea parte din PD.

Inainte de 2004, traseismul politic era una din fenomenele cele mai criticate de Nicolae Neagu. In 2005, la expirarea interdictiei de sase luni data de Basescu, in organizatia judeteana a PD a fost rapid cooptat primarul orasului Agnita, Marius Curcean, membru al disparutei formatiuni AP.

La intrarea in PD, de la inceputul verii, Neagu i-a promis sprijin lui Curcean. La trei luni dupa, rezultatele sprijinului promis mai cer timp pentru a se arata. „Eu cred ca este prea scurt timpul, pentru a vorbi despre rezultatele sustinerii din partea actualei puteri. Ceea ce pot remarca este faptul ca exista deschidere.

Despre rezultate vizibile, probabil, vom putea vorbi peste aproximativ sase luni", spune Marius Curcean. Printre proiectele Agnitei, care isi cauta materializarea, se numara programul de gestionare a deseurilor si cel al unui parc industrial.

Afaceri in pierdere

Metalcar este fosta societate de stat, al carei obiect de activitate a ramas productia de caroserii, remorci si semiremorci. Inaintea privatizarii, rangul Metalcarului a fost ridicat de la intreprindere de interes local, la fabrica de interes national. Neagu a ajuns director general al Metalcar in 1993. Din 1999, a devenit presedintele al SC Metalcar SA.

In 1999, cu aproximativ 240 de angajati, Metalcar avea un profit de 12 milioane de lei. In 2000, cu 160 de angajati, Metalcar incheia anul cu un castig de 711 milioane de lei.

Din 2001, insa, pe fondul caderii industriei de automobile din Romania, societatea condusa de Nicolae Neagu intra pe pierdere – peste 1,5 miliarde de lei pierdere neta in 2001 si in 2002. Sfarsitul lui 2004 a gasit Metalcarul cu un numar mediu de 53 de salariati si o pierdere neta de peste 200 de milioane de lei vechi.

Ajuns senator. Cum procedam?

In 2000, Nicolae Neagu a ratat la mustata functia de senator - batalia s-a dat, atunci, cu liberalii, in speta cu Hermann Fabini, care si-a castigat scaunul senatorial in urma redistribuirii voturilor.

Pentru care s-a pregatit inca patru ani in opozitie si a castigat functia de senator in urma alegerilor din noiembrie 2004, fiind primul pe lista pentru Senat propusa de Alianta D.A. PNL-PD la Sibiu.

Promisiunile facute in vara anului trecut, cand opozitia urca pe valul simpatiei electorale, sunt stufoase. „Multe programe electorale, pentru ca noi nu am discutat numai chestiuni de administratie. Am facut corectii si pentru sistemul de pensii, salarizarea in invatamant, drept exemplu.

In plus, eu nu cred ca cei care au condus, pana acum, judetul, au facut indeajuns pentru Sibiu. Iar teme precum aeroportul international «Sibiu» sunt foarte complicate si cred ca, de acest lucru, si-a dat seama si noul presedinte al CJ. Iar centura ocolitoare este o tema de dinainte de '89", declara Neagu, in vara anului trecut.

Ce s-a intamplat pana acum nu prea confirma promisiunile facute in nume personal de senatorul democrat.

Din februarie si pana in iunie, inclusiv, senatorul Nicolae Neagu a luat o singura data cuvantul in plenul Senatului.

Discursul presedintelui PD Sibiu a avut drept tema Festivalul de Teatru de la Sibiu, discurs in care Neagu nu a uitat sa aminteasca faptul ca lui i se datoreaza faptul ca presedintele Traian Basescu a acceptat patronajul editiei din acest an.

„Fidel misiunii mele de a intari si confirma statutul de simbol cultural national in esenta si afinitatea europeana in caracter a Sibiului, alaturi de initiatorii Festivalului International de Teatru de la Sibiu, editia a 12-a, tin sa multumesc, in primul rand, presedintiei si presedintelui Romaniei, domnul

Traian Basescu, care a raspuns prompt solicitarii mele de a acorda patronajul presedintiei acestei exceptionale manifestari culturale internationale", a citit Neagu inaintea plenului Senatului.

In rest, stenogramele sedintelor Senatului mai amintesc numele lui Neagu in cazul listelor de prezente si a comisiilor stabilite temporar. Despre munca lui in comisie, vorbeste tot Nicolae Neagu.

„Spre exemplu, ceea ce avem de analizat, saptamana aceasta, este legea energiei termie, legea gazelor, legea serviciilor publice deconcentrate, insemnand serviciile de interes public local.

Eu am facut saptamana asta un amendament la o lege importanta care privea ordonanta 27 venita din 25 care privea modurile de calculare a majorarile si penalitasilor de intarziere la societatile comerciale post-privatizate si a fost acceptata in plenul Senatului, in sedinta de ieri.

Extras de CV

Nicolae Neagu a absolvit Facultatea de Mecanica din Sibiu, promotia 1983. Dupa absolvire s-a angajat ca sef al Serviciului de proiectare din cadrul SC Metalcar SA Sibiu. A urcat in ierarhia intreprinderii in 1987, cand a devenit inginer sef.

Dupa revolutie devine director tehnic, apoi director general si, din 1999 pana anul trecut a ocupat functia de presedinte al SC Metalcar SA Sibiu, societate din care detine 14 la suta din actiuni. De asemenea, detine si trei sferturi din partile sociale ale SC ADS Media SRL.

A intrat in politica in 1995, in cadrul PD Sibiu, unde a devenit vicepresedinte al organizatiei judetene, in 1998. In 2000, este ales presedinte al aceleiasi organizatii, functie pe care o detine si in prezent.

La mijlocul acestui an nu a reusit sa ajunga vicepresedinte al PD, fiind obligat sa se multumeasca numai cu apartenenta la Biroul Permanent al partidului, din care face automat parte, in calitate de lider de organizatie judeteana.

Neagu, in gura colegilor

Colegii lui Nicolae Neagu, din Comisia economica a Senatului, isi amintesc numele senatorului de Sibiu, dar il asociaza mai greu cu faptele acestuia. Szabó Andras Fekete este senator de Salaj din partea UDMR si confunda, mai intai, numele lui Neagu cu Ticau, despre care are cuvinte de lauda.

Lamurit ca nu este vorba de Silvia Adriana Ticau, senator PSD de Galati, Fekete revine cam cu aceleasi cuvinte si in caracterizarea pentru Nicolae Neagu. „Este un om echilibrat. In comisie, lucram foarte corect cu dumnealui, vine pregatit pentru sedinte si vorbeste la obiect", afirma Fekete.

Acelasi discurs il promoveaza si subordonatul lui Vadim, Claudiu Tanasescu, senator de Dambovita, presedinte al Comisiei economice a Senatului. „Domnul Neagu are o activitate buna. Este foarte activ si priceput si nu cedeaza usor cand vin unii sa ii schimbe nejustificat ideile, are coloana vertebrala.

De remarcat, l-am remarcat cu cateva amendamente, pe care nu le tin minte insa, nu eram atent", se „scoate" Tanasescu, cand vine vorba sa enumere cateva interventii demne de tinut minte ale lui Neagu.

Cat priveste colegii de la Sibiu, din diferite partide, mai toata lumea se fereste sa adreseze vreo critica publica adresata lui Neagu, considerat drept un politician echilibrat, care s-a ferit sa isi creeze dusmani politici.