Marius Nicoara, presedintele Cosiliului Judetean Cluj, face in ultimul timp un tur de forta pe la televiziunile locale, in incercarea disperata de a convinge clujenii ca demolarea stadionului "Ion Moina" este plina doar de bune intentii.

Cu totul intamplator, acest tur de forta se desfasoara cu doar cateva zile inaintea sedintei in care, conform unor surse avizate, proiectul va fi aprobat, in ciuda opozitiei din ce in ce mai puternice a societatii civile.

Vineri a fost randul studioului regional TVR Cluj sa-l gazduiasca pe Marius Nicoara, in emisiunea "Culise", impreuna cu Valentin :chiopu, redactor la Gazeta Sporturilor si cu Mihai Bocsan, reprezentant al Asociatiei Suporterilor "Sepcile rosii".

Presedintele CJ a incercat sa justifice schimbarea locatiei stadionului "Ion Moina" sub pretextul lipsei banilor reconstruirii in acelasi loc. Acesta a sustinut ca legea sportului va fi respectata si ca vechea arena nu va fi distrusa pana cand cea noua, care urmeaza sa fie construita la Sf.

Ion, nu va fi data in folosinta. Putin probabil ca un investitor care va da milioane bune de euro va astepta cativa ani pana cand CJ termina de construit noua arena, pentru a putea intra in posesia terenului de sub "Ion Moina".

De partea cealalta, suporterii au incercat sa anihileze argumentele lui Nicoara, sustinand ca singura varianta acceptata este construirea in acelasi loc.

Acestia au aratat ca exista solutii pentru parcari la standardele cerute de UEFA si ca stadionul ar putea fi construit in etape, in acelasi loc, timp in care Universitatea ar continua sa joace pe "Ion Moina".

Presedintele CJ a incercat sa ridiculizeze actiunea de strangere de semnaturi initiata de asociatia "Sepcile rosii" si de site-ul ucluj.ro, spunand ca si el poate aduce oricand un numa egal de semnaturi de la oameni care sustin schimbarea locatiei.

Argument penibil, deoarece, conform aceleiasi teorii, daca un om aduce semnaturi de la 1.000 de clujeni care vor metrou pana la Bucuresti, inseamna ca CJ trebuie sa se apuce de lucrare. Este vorba de opinia unui numar insemnat de clujeni, care trebuie luata in seama. Poate organizarea unui sondaj ar fi o solutie mai potrivita.

In emisiune au mai intervenit si alti ziaristi care au relatat cazul, dar si Zoltan Iasko, directorul sportiv al Universitatii Cluj, care a confirmat pozitia clubului, aceea de pastrare a actualei locatii a stadionului.

Problema ridicata de ziaristi a fost daca lucrarile vor fi continuate si dupa incheierea mandatului lui Nicoara la sefia Consiliului Judetean.

Conform acestora, este foarte probabil ca eventuala schimbare de putere de la alegerile de peste 3 ani sa aduca o strategie schimbata a noilor conducatori, care ar putea taia finantarea pentru stadion, dupa modelul autostrazii Bechtel.

O alta intrebare la care seful CJ s-a facut ca ploua a fost legata de echipele care ar urma sa joace pe acest stadion.

Mihai Bocsan a sustinut ca, daca ar urma sa joace ambele echipe, "U" Cluj si CFR, ar fi normal sa fie valorificat si terenul din Gruia, care nu respecta nici macar cat "Moina" standardele europene. Vorba a fost schimbata repede si intrebarea a ramas fara raspuns.

Ardoarea cu care presedintele Nicoara a sustinut schimbarea locatiei stadionului dovedeste ca nici nu s-a luat in calcul gasirea unei solutii pentru reconstruirea pe aceasi locatie.

Interesant, de asemenea, este si faptul ca Marius Nicoara nu s-a luptat nici pe departe cu aceeasi ardoare pentru proiectul Montupet, care ar fi devenit cea mai mare investitie din Romania.

Se pare ca in spatele afaceri "Moina" se afla un grup puternic de interese, pentru care traditia Universitatii si zona sportiva a orasului nu fac nici cat o ceapa degerata.

Marius Nicoara promite ca abandoneaza proiectul daca clujenii ii pun bete in roate, iar suporterii ca vor protesta cat va fi necesar pentru ca istoria miscarii sportive a Clujului sa nu fie distrusa.