Am primit la redactie: „Comunicat. Cu stupoare prin intermediul paginilor de luni 26.09.05 ale cotidianului dvs. am luat act de o grava incalcare a Legii tocmai de catre acela care trebuie sa vegheze la respectarea ei – prefectul - prin institutia sa.

Domnul prefect Andrei Todea, prin adresa pe care a semnat-o (cea prin care ii cere unui vicepremier sa il elibereze pe directorul SDFEE Zalau din functie – n.r.), a tarat institutia pe care o conduce intr-un joc politic stupid sfidand toate principiile pe care se intemeiaza activitatea prefectului: legalitate, impartialitate, obiectivitate, transparenta, eficienta, responsabilitate, orientare catre cetatean (L. 340/2004).

Raspunsul la intrebarile firesti care decurg din acest act trebuie asumate in mod public: asa isi pregateste dl.

Andrei Todea intrarea in Corpul Prefectilor? Mai putem cere oamenilor de rand sa respecte legea in conditiile in care la nivel de varf ea se incalca in mod ostentativ? Consideram ca ceea ce s-a intamplat este un lucru extrem de periculos impotriva caruia orice cetatean cu un elementar simt civic trebuie sa ia atitudine.

Singurul gest moral care poate fi facut in urma celor mentionate este demisia sau in ultima instanta demiterea, dupa autosesizarea forurilor ierarhic superioare.

Biroul de presa al PPCD Salaj. Marcel Virgil Turcas – fost prefect al judetului Salaj".

In replica, prefectul Andrei Todea a declarat: „Nu consider nici ca ar trebui sa fiu demis, nici ca am incalcat legea. Nu a fost decat o informare, tinand cont de datele care existau la nivel de judet si consider ca intra chiar in atributiile mele".