Batalie mare, pe „viata si pe moarte", pentru functii. Opozanti sunt cei care ne asigura linistea si siguranta, politistii maramureseni. Mai exact, sefi ai Inspectoratului Judetean de Politie Maramures. In incrancenarea luptei, pierdut, factorul politic - un atu decisiv. Factorul care inclina balanta. O poveste halucinanta cu caschete, isaci, maximi si fatuloi.

In prima parte a lunii septembrie s-a organizat concursul pentru ocuparea postului de loctiitor al sefului Inspectoratului Judetean de Politie Maramures (IJP). Au fost doi concurenti: Liviu Ivan (seful Politiei Baia Sprie) si Florian Maxim (loctiitor al sefului Politiei Municipiului Baia Mare).

Schimbarea castigatorului?

Concursul a avut patru probe: test psihologic, dovedirea abilitatilor de operare pe calculator, lucrare scrisa privind modernizarea structurii politiei, interviu. Dupa parcurgerea acestor etape, din informatiile noastre, nota cea mai mare i-ar fi apartinut lui Liviu Ivan. Au urmat telefoanele de felicitare, clasicele limbi etc.

Insa, in mod surprinzator, la inceputul saptamanii trecute, IJP Maramures fremata de zvonul ca noul adjunct al politiei judetene va fi Maxim si ca numirea acestuia e pe drumul Bucuresti-Baia Mare. Vestea adusa de „soli" cu cascheta a produs un freamat de nemultumire.

Se mai spune ca, dupa examen, Maxim ar fi ramas la Bucuresti inca o zi, in care ar fi dat telefoane, ar fi avut intalniri… Zvonistica referitoare la aceasta tema e interesanta.

De pilda, dupa concursul de la Inspectoratul General de Politie (IGP), un important personaj politic al judetului, unul cu obsesii deconcentrate, man-datat, care va sa zica, a primit o „sesizare" in care i se cerea „concursul". In caz contrar, politrucului urma sa i se „dea pe afara" un fel de... dosar.

Personajul politic a prins ideea din zbor si a facut, cum s-ar spune, trafic de influenta pe langa lideri democrati (in titulatura politica). Vorbele au ajuns pana la Omul care a tras „as-ul Maxim" din jobenul politic.

IGP, netransparent

Cum problema este importanta, am cerut lamuriri conducerii politiei maramuresene, care ne-a informat ca nu s-a facut inca numirea pe postul de adjunct al sefului IJP. Am luat legatura si cu Monica Smarandache, cea abilitata de Inspectoratul General de Politie sa ofere relatii presei, dar, pana la inchiderea editiei, nu am primit nici un raspuns oficial. Probabil, doarme pe langa un rastel.

L-am contactat si pe Liviu Ivan, insa acesta s-a abtinut sa comenteze: „mai intai, sunt militar de peste 30 de ani si nu comentez ordinele superiorilor. Iar apoi, sunt un tip sportiv si respect fair-play-ul."

Procedura mentioneaza ca de la afisarea rezultatelor concursului si pana la numirea pe post trebuie parcursi mai multi pasi (pe la IGP, pe la Minister, prin alte birouri importante...). Cu siguranta, consilierii ministrului de Interne au „luat notite" in legatura cu cei care au candidat.

Este posibil ca acestia sa fi aflat deja de mandra vila a lui Maxim, de faptul ca acesta nu se mandreste cu sprijin in cadrul IJP sau ca posibilul adjunct ar dori de fapt conducerea Inspectoratului (ceea ce ar duce la un conflict mocnit cu actualul sef al IJP). Simple supozitii, barfe si poate realitati. C-asa e-n tenis, daca nu vrei Marincas, te pomenesti cu-n Maxim, care-ti sapa in temelie...

Storry cu fluieraturi

De altfel, petrecerea in cinstea zilei de nastere data de Maxim acum cateva zile s-a remarcat prin sobrietate (vezi cazul vila), mesaje pe sub masa („te fac io, ma") si alte delicateturi (cum se evacueaza televiziunile la ordinul prefectului). Am remarcat prestatia de exceptie a domnului Bratu, nu conteaza functia si gradu’, care pupa cu foc, mai ceva ca mielu’ la doua oi, obrajii sefilor.

Un obraz, inc-un obraz, ai sarit peste parleaz, cu aurul nu mai e caz, ne scuzati ca nu ne-a iesit rima. Oricum, sa traiti, dom’ Maxim. Dati o bere la "Diamant", ca stim ca va place acolo? Se onoreaza coMANda prompt?

Revenind si analizand situatia generala din politia maramureseana, nimic nu pare surprinzator, nici chiar o manarie. Inca din primavara acestui an, apele nu prea limpezi ale IJP au inceput sa se tulbure. Seful IJP si-a dat demisia, dar interimarul nu a dorit sa participe la concurs. Nu ne-am intrebat de ce. Stiam ca va urma un concurs cu cantec.

Actualul inspector sef, comisar sef Ioan Isac, a fost declarat castigator la o diferenta de patru sutimi. Unul dintre contracandidati a inaintat contestatie, dar Isac, fostul coleg de facultate al lui Dan-Valentin Fatuloiu (seful Politiei Romane), a fost numit in functie. La scurta vreme, au urmat controale de la Bucuresti.

Adjunctul Viorica Marincas si alti sefi de compartimente din cadrul IJP au fost cantariti, numarati si masurati, pentru ca in final Marincas sa fie demisa. O demitere care a avut fluieraturile de pe margine, pentru ca ordinul de eliberare din functie i-a fost comunicat lui Marincas in 25 iulie, desi era antedatat, din 18 iulie.

Adica a fost demisa cu o saptamana inainte, fara sa i se aduca la cunostinta. Dar o fi avand si Fatuloiu scapari. Inerente.

Visul maxim

Pe fondul demiterilor si numirilor suspecte, la vremea respectiva, intr-un articol referitor la arzatorul subiect, consemnam „activitatea de teren", respectiv sapaturile care caracterizeaza politia judetului. O parte din acele sapaturi si-au atins scopul. De exemplu, Maxim se visa adjunct al lui Isac. Iata ca nu au trecut trei luni si este in functia respectiva.

A avut un rival in persoana lui Romeo Danciu, dar pentru chipiul acestuia din urma, functia de loctiitor este mult, mult prea mare. Totusi, sa nu uitam ca Maxim va lasa un loc liber la municipiu, unde se arata niste "lucrari de toamna" de toata lauda.

Sapaturile se fac la varf, unde aerul tare nu-l intimideaza pe Ioan Tohatan, seful Biroului Judiciar Baia Mare, sa se uite la scaunul eliberat de Maxim. Nici despre Ioan Marchis, seful Serviciului de Ordine Publica de la Municipiu, nu putem spune ca doarme mai linistit, el avand inca un teren greu de arat, pentru acelasi obiectiv pe care il are Tohatan.

Iar, ceva mai sus, situatia este si mai tensionata. Scaunul sefului Politiei Municipiului, Grigore Pampa, se clatina serios la actiunea tarnacopului care lucreaza pe strada Gheorghe Sincai. Concluzionand, putem spune ca lucrarile lui Maxim dau primele roade, probabil ca isi va vedea implinit visul de a fi „acolo sus". Urmeaza acum "colaborarea" cu Isac, pe care nu o vedem una foarte fericita.

Apoi, va veni episodul Pampa, din scenariul caruia Maxim nu poate lipsi, el avand acum toate parghiile de a face o lucrare de calitate. Sa nu uitam de factorul politic, cel care, teoretic, nu ar avea ce cauta in treburile Politiei. Dar la noi, ca la nimeni.

Nu stim cum se va termina povestea demiterilor si numirilor la IJP Maramures, stim doar ca ministrul Blaga a promis ca va fi echidistant, ca va tine cont de profesionalism si ca va fi ministrul apolitic si al tuturor. Mai asteptam?

Florian Maxim: „Nu comentez!"

Florian Maxim (ex-loctiitor al sefului Politiei Municipiului Baia Mare), cel care a fost anuntat, neoficial, ca fiind adjunctul lui Ioan Isac, nu a dorit sa comenteze situatia: „nu am fost numit in nici o functie. Sunt pe functia pe care o am, adjunct la Politia Baia Mare. Am participat la concursul de care ati amintit si comunicarea este ca am castigat eu.

Nu am fost inca numit, urmeaza sa se emita o dispozitie de numire. Eu nu stiu ca sa fi castigat altcineva concursul. V-am raspuns ce stiu. Nu comentez daca exista influenta politica. Noi nu facem politica, ca atare…"