Venit la Botosani pentru a clarifica problema incompatibilitatii presedintelui PSD al Consiliului Judetean (CJ), corpul de control al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) a descoperit, se pare, probleme in privinta declaratiilor de interese ale consilierilor Aliantei D.A.

Expertii guvernamentali ar fi depistat ca aproape toti acestia nu si-au completat formularele in cauza conform ultimelor modele, considerabil mai ample decit precedentele. Oficialii MAI, care au fost condusi de Ion Tincu, nu au lasat nici o nota de control in care sa specifice numele consilierilor PNL si PD aflati intr-o asemenea situatie.

Potrivit declaratiilor postate pe site-ul CJ ar fi vorba de Elena Condrei, Ioan Ciobanu, Gheorghe Ciubotaru, Gheorghe Grigoras, Rodica Hutuleac, Stefan Tabuleac, Vasile Ivanescu si Corneliu Popescu.

In afara de Corneliu Popescu, toti ceilalti au semnate declaratii, insa pe modelul vechi, prin care se fac publice doar calitatea de asociat sau actionar la agenti economici si ONG-uri, functiile de conducere detinute in cadrul acestor unitati, calitatea de membru in asociatii profesionale sau sindicale si posturile de conducere detinute in partide.

In schimb, noile formulare prevad, printre altele, declararea veniturilor obtinute din colaborarea cu orice persoana fizica sau juridica, bunurile imobile detinute in proprietate sau concesiune de ales, de sot/sotie si de copiii minori, orice cadou primit si care are legatura cu mandatul de ales.

Culmea este ca legislatia prevede in astfel de cazuri ca demnitarului respectiv i se suspenda mandatul pina la completarea declaratiei. Paradoxal, s-ar ajunge in situatia ca aproape intreaga opozitie din CJ sa nu isi mai poata exericita mandatul dupa un control care, de fapt, il viza pe presedintele PSD al institutiei.

"Am facut dovada ca in plenul Consiliului am facut mentiunea ca trebuie sa depuna aceste declaratii ", afirma Constantin Contac, presedintele CJ, care mai spune ca nu s-a gasit ceva in neregula nici in privinta hotaririlor de Consiliu si nici in activitatea secretarului general al judetului Nicolai Colesniuc.

Mai mult, potrivit sefului Consiliului, expertii MAI i-ar fi spus ca nu este incompatibil si ca fiul sau, Liviu Contac, nu trebuia sa demisioneze de la Directia Judeteana de Drumuri si Poduri pentru ca relatia dintre ei nu era in afara legii.

Totodata, oficialii guvernamentali i-ar fi dat de inteles lui Contac ca prefectul nu ar fi procedat corect atunci cind a emis ordinul prin care l-a destituit. "Greseala a fost de la inceput, dar noi nu dam la nimeni in cap. Sigur ca, de dorit e sa nu se mai greseasca ", declara presedintele CJ.

El precizeaza ca nu va incerca sa se razbune pe cei care au incercat sa il lase fara functie, intrucit "eu in afara ca-s rau de gura, nu vreau sa fac cuiva vreun rau. Nu ma mai intereseaza si nu le mai port nici un fel de pica. Sint convins ca am avut dreptate si cine are incredere in mine o sa stie ca, totusi, nu sint un om care vorbesc prostii ".

Totusi, seful CJ cere sa se depuna la secretarul general al judetului actele de angajare ale consilierilor Corneliu Popescu, Ioan Ciobanu, Rodica Hutuleac si Radu Humelnicu, pentru a se transa problema posibilei incompatibilitati a acestora.

Sefii Prefecturii nu confirma inca cele relatate. "Ordinul e foarte bun si o sa se demonstreze si in instanta ", afirma prefectul Cristian Roman.

De asemenea, Mihai Elvadeanu, secretarul general al institutiei, sustine ca nici unul din cei cinci experti guvernamentali nu i-ar fi comunicat ceva in privinta declaratiilor de interese sau a ordinului privind incetarea mandatului presedintelui CJ.

Potrivit lui Elvadeanu, nu au fost inca intocmite concluziile controlului, acestea urmind sa fie formulate la Bucuresti, de unde ar urma sa fie trimise Prefecturii saptamina viitoare.

Verificarea corpului de control a durat jumatate de saptamina si a venit dupa o adresa trimisa de Prefectura la Guvern.

N-ar fi prima data cind oficialii institutiei fac o solicitare la Executiv sperind sa primeasca un anumit raspuns si au parte de un altul, existind precedentul directorului de cabinet Gheorghe Ciubotaru, care a trebuit sa isi dea demisia dupa ce de la MAI i s-a comunicat ca este incompatibil.