Comisar sef de politie Liviu Taut este noul sef al Inspectoratului de Politie al judetului Satu Mare. Asa cum v-am informat, la Bucuresti s-a desfasurat concursul pentru ocuparea functiei de sef al IPJ Satu Mare, functie ramasa vacanta in urma pensionarii comisarului sef Ioan Tibil.

Cu nota 8,60, comisarul sef de politie Liviu Taut l-a invins pe contracandidatul sau, subcomisar de politie Florentin Vlad, care a obtinut nota 7,80.

Nascut la 17 iulie 1961, in localitatea Caraseu, comisar sef Liviu Taut a copilarit in localitatea Culciu, judetul Satu Mare. A absolvit Scoala de Ofiteri Bucuresti, Facultatea de Drept, cursuri postuniversitare in drept civil si psihopedagogie. Este sef Serviciu Ordine Publica din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Maramures.

El a mai condus Serviciul Management Resurse Umane si a fost adjunct al sefului IPJ Maramures.