Dupa un an de ratacire, Florin Anghel, presedintele CJ Prahova se reintoarce in Partidul Conservator. El a condus filiala judeteana a acestei formatiuni politice din 2002 pana in septembrie 2004 cand a demisionat pentru a se inscrie \n PNL.

"De cateva zile am inceput discutii cu reprezentantii Partidului Conservator iar finalitatea acestora va fi anuntata maine (nr.- astazi), cand probabil, vom completa adeziunile in prezenta presedintelui Voiculescu", ne-a declarat Anghel.

El a demisionat din PNL la sfarsitul lunii august si sustine ca nu a fost santajat pentru a se intoarce la conservatori, dar a facut acest gest pentru a fi lasat sa lucreze in liniste: "Cred ca am demonstrat ca nu pot fi santajat, deoarece am o situatie materiala foarte buna. Voi face acest gest pentru a fi lasat in pace.

Sunt multe de facut in Consiliul Judetean iar din cauza incrancenarii politice nu suntem lasati sa lucram". Florin Anghel va primi inapoi si functiile detinute inainte de plecarea din fostul PUR, cea de presedinte al filialei Prahova si cea de vicepresedinte la nivel national.

Surse neoficiale ne-au declarat ca vechii liberali plecati cu Florin Anghel nu prea sunt de accord cu noua orientare, dar ca vor completa adeziunile la PC deoarece nu pot distruge "imaginea de unitate creata in jurul acestei grupari dizidente". Prin inregimentarea gruparii Anghel, Partidul Conservator devine majoritar in Consiliul Judetean Prahova, avand 15 consilieri.

Urmatoare surpriza o va reprezenta de schimbarea subprefectului Nicolae Cursaru (PC), deoarece reprezentantii PNL sustin ca nu se poate ca o formatiune politica sa detina doua dintre cele trei posturi de conducere ale judetului.