Iasul va avea parte de un complex de locuinte ultramodern, care ar putea prinde contur chiar din acest an. Cartierul, care va situat in cartierul Tatarasi, aproape de lacul Venetia, se va intinde pe o suprafata de cinci hectare, dintre care o mare parte va fi spatiu verde. Este si motivul pentru care proiectul a fost numit Green Park, schita proiectului prevazind mult spatiu liber.

„Este vorba despre un complex rezidential multifunctional, un fel de parc privat, dar care va include locuinte, precum si parcare subterana, un minimarket, posta, o gradinita, o sala de fitness si o piscina acoperita. Securitatea zonei va fi asigurarta non-stop tot de catre initiatorii proiectului", ne-a declarat Mihaela Balan, reprezentanta al Future Group, firma care va realiza acest complex.

Locuinte cu terasa

Lucrarile la primele doua blocuri ar putea demara chiar luna viitoare, urmind sa fie gata la finele anului 2006. Fiecare locuinta a fost gindita sa fie spatioasa, cel mai mic apartament avind in jur de 50 de metri patrati. „Cei care vor opta pentru un apartament la parter vor beneficia si de o curte, astfel incit, chiar daca stai la bloc, sa ai impresia ca locuiesti la casa.

In plus, vom realiza citeva spatii de locuit si pe terasele blocurilor. Aici, locuintele vor avea in jur de 150 de metri patrati, iar locatarii se vor putea bucura si de o terasa", ne-a mai spus Mihaela Balan.

Preturi la nivelul pietei

In ceea ce priveste pretul la care vor putea fi contractate apartamentele, proiectantii spun ca ele se vor vinde la cel actual al pietei. „Nu vor fi mai scumpe decit un apartament vechi de 20-30 de ani, dintr-o zona centrala a Iasului", a precizat Balan. Ea a adaugat ca, la inceputul lunii noiembrie, se va deschide o lista cu cei care doresc sa locuiasca in Green Park.

La inscrierea pe lista urmeaza sa fie achitat 2% din costul locuintei, pentru ca, dupa perfectarea actelor, adica dupa aproximativ zece zile, sa se achite inca 8%. Cea de-a treia transa, de 10% din pretul apartamentului, se va plati in momentul in care blocul este ridicat, chiar daca locuinta nu este finisata.

La primirea cheilor, dupa ce casa este mobilata si gata de locuit, se va plati ultima transa, de 80%. „Am discutat deja cu reprezentantii mai multor banci care s-au aratat dispuse sa sprijine cu imprumuturi pe cei care doresc sa achizitioneze un apartament in acest complex", a mai spus reprezentantul firmei Future Group.