Magistratii Curtii de Apel Cluj, sectia comercial, judeca in aceasta perioada un proces intentat de fostii actionari ai TIM, nemultumiti de modul in care Oarga i-a scos din firma. Afaceristul a surprins magistratii cu o propunere ciudata, aceea de a intra in proces ca expert economic, in contextul in care, personal, este judecat in respectivul dosar.

Societatea a fost implicata in afaceri in judetul Alba, pentru care a luat banii, dar nu si-a platit subantreprenorii. Tot TIM este antreprenorul general al lucrarilor de reabilitare de pe strada Maramuresului, lucrari ce inainteaza extrem de incet.

Istoria proceselor in care directorul TIM, Traian Oarga, este acuzat de falsuri a inceput acum mai bine de 12 ani. Printr-o hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA), mai multi asociati, membrii fondatori care detineau actiuni, au fost exclusi din firma. "Oarga s-a folosit de acte false pentru a ne indeparta din societate.

Noi am aratat in proces ca adunarea AGA nu a avut loc in decembrie 1993", declara Letitia Gavrila, sotia fostului viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Mircea Gavrila, si membru fondator al societatii.

Contactat de reporterii nostri, Traian Oarga, fost presedinte al CA al TIM, ne-a declarat ca fostii actionari nu mai au aceasta calitate, iar faptul este atestat de documente si sentinte judecatoresti.

In urma hotararii AGA din decembrie 1993, actionarii care nu mai erau angajati ai TIM si-au pierdut aceasta calitate. In urma unei sesizari penale, Traian Oarga, presedintele din acea vreme al Consiliului de Administratie al TIM, a fost trimis in judecata. Acesta era acuzat de fals in acte. Procesul a trecut prin toate instantele clujene.

In dosarul penal inregistrat la Judecatoria Cluj cu numarul 13995/1997, sotii Gavrila au fost chemati ca parte civila. In 2001, magistratii Curtii de Apel au dat castig de cauza directorului Traian Oarga, infirmand, astfel, rechizitoriul intocmit de procurori. In 2004, procesul a fost redeschis la Curtea de Apel, sectia comercial contencios administrativ.

In acest ultim proces se judeca aceeasi hotarare AGA de acum mai bine de un deceniu.

Expert in propriul proces

La ultimul termen al procesului, avocatii fostilor actionari au contestat expertiza realizata pentru presupusele falsuri pentru care este judecat Traian Oarga. "Noi am contestat documentele expertului economic si am cerut desemnarea altor experti", declara Letitia Gavrila. Judecatorul a decis ca este nevoie de o noua expertiza.

Atat magistratii, cat si sotii Gavrila au avut parte de o surpriza. Traian Oarga s-a autopropus ca expert economic in procesul in care el este acuzat de falsuri. Mai exact, in opinia sa si a avocatilor sai, el este avizat pentru a decide daca actele semnate de el sunt, sau nu, falsuri.

Traian Oarga este membru al Camerei Auditorilor Financiari din Romania. In luna aprilie 2005, AGA TIM a decis ca Traian Oarga sa nu mai faca parte din CA, chiar daca, pana la acea data, el a ocupat pozitia de presedinte. Traian Oarga a declarat reporterilor ZIUA de Cluj ca s-a retras din functie, motivul fiind starea de sanatate.

Avocatii fostilor actionari au mentionat ca miscarea fostului director CA al TIM nu face decat sa tergiverseze finalizarea procesului. De asemenea, Oarga a mentionat ca TIM s-a propus ca expert in timp ce el era plecat in concediu, in dosarul aflat pe rol la Curtea de Apel Cluj, si ca el a depus documente pentru a fi revocat.

Afaceri noi si vechi

Societatea TIM are santiere active in majoritatea judetelor din Transilvania, cu toate ca o parte a antreprenorilor cu care lucreza au inceput sa ameninte cu procese pentru neplata lucrarilor de subantrepriza. In judetul Alba, Pro Construct si Alcif asteapta inca bani pentru lucrari terminate cu doi, respectiv patru ani in urma.

"Am realizat in subantrepriza pentru TIM lucrari de alimentare cu apa in comunele din judet. Lucrarile le-am executat in 1999 si abia acum am primit ceva bani, dar nu toti cei 500 de milioane pe care TIM ni-i datoreaza", a declarat Traian Bica, directorul Pro Construct.

De asemenea, TIM s-a "infipt" la reabilitarea strazii Clujului din Alba-Iulia, lucrarile fiind incredintate Alcif, o societate din localitate. "Cei de la TIM mai au la noi datorii de sute de milioane. Daca nu vom obtine banii ii vom da in judecata", a declarat Ioan Tesa, reprezentantul Alcif.

TIM si groapa de bani de pe Maramuresului

Lucrarile de reabilitare a strazii Maramuresului, la care lucreaza de mai bine de trei ani TIM SA, in asociere cu ARL, au constituit de mai multe ori un subiect de discutie in Consiliul Local.

Mai putin cunoscut de clujeni este faptul ca proiectul initial de reabilitare, mostenit de actuala administratie de la ex-primarul Gheorghe Funar, se ridica, in 2002, la 3,7 milioane de euro (aproximativ 11,6 milioane de lei). Pana in 2004, din bugetul local s-au alocat peste sapte milioane de lei pentru reabilitarea strazii Maramuresului.

TIM a cheltuit aceasta suma, dar a reabilitat doar 30 % din strada Maramuresului. Seful Directiei tehnice din cadrul Primariei, Sorin Apostu, a declarat ca, pentru 2005, s-au aprobat inca sapte milioane. De asemenea, el sustine ca, in ultimul an, lucrarile au avansat pana la 65% din intregul proiect.

Atat TIM, cat si proiectantul lucrarii, Institutul de Cercetari Miniere "Minesa", au in "portofoliu" lucrari contestate de beneficiari sau acuzate in mass media ca ar fi supraevaluate.

Oarga si cei zece pui

Datele oficiale atestate de Oficiul Registrului Comertului arata ca, in urma cu trei ani, Traian Oarga era asociat sau administrator a nu mai putin de zece societati comerciale. In unele din societati Oarga a avut ca parteneri de afaceri persoane importante din administratia locala.

In 2002, Oarga detinea actiuni la urmatoarele firme: Gruia Companie Comerciala SRL, Dacia Rediviva SA, RCD Expert Consulting SRL, Proecta SA, Mintech SRL. De asemenea, el figura ca administrator la: Prodvinalco SA, Elisarom International SA, Alfa Soft SA, Banca Populara TIM BANK (care a dat faliment intre timp) si Trustul de Instalatii Montaj si Constructii SA.