In noaptea de 16 spre 17 octombrie, pompierii turdeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism marca Lancia, aflat in cartierul Oprisani, pe strada Zambilelor. Incendiul a izbucnit la partea din spate a masinii, cauza ramanand, deocamdata, invaluita in mister.

Proprietarul masinii, Ioan Budai, pretinde ca autoturismul ar fi fost mutat cu doi metri fata de locul de parcare.

"Ieri dimineata am discutat si eu cu pompierii despre cauza incendiului, dar masina e distrusa in proportie de 90%, ceea ce va face extrem de dificila reconstituirea cauzei", sustine seful Politiei Turda, Marcel Bogdan. Fratele lui Ioan Budai, Romeo, sustine ca atacul de acum doua zile ar fi fost comandat de Liviu Roja, un asa-zis cap al lumii interlope din Turda.

Roja este cel care l-a batut pe Ioan Budai in fata cladirii Politiei din localitate. La randul sau, Roja a stat in spital dupa ce i-a fost aplicata o corectie, acum un an.

Romeo Budai spune ca nimic nu misca in oras fara stiinta lui Roja, care ar coordona retele de trafic de persoane si stupefiante. Acesta sustine ca a dat declaratii la Brigada de Crima Organizata de la Cluj despre legaturile dintre Roja si politisti clujeni, unii pensionati in prezent, memoriile sale fiind trimise la Bucuresti.

Tot Roja ar fi fost in legatura si cu politistii turdeni trimisi in judecata pentru sprijinirea retelelor de proxenetism.

Comisarul Toma Rus nu a confirmat legatura, spunand ca este vorba doar despre o reglare de conturi in lumea interlopa. La Turda exista mai multe clanuri interlope, cea condusa de Ovidiu Vancea, poreclit "Balibacea", clanul lui Gheorghe Otvos, poreclit "Gagarin", clanul condus de fratii Ioan si Romeo Budai si cel al lui Roja.

Cel mai cunoscut scandal dintre clanurile turdene a fost cel din decembrie 2003, cand Vancea a comandat un atac cu grenada la pizzeria Pharaon, pentru a scapa de rivalul "Gagarin". Vancea se afla acum dupa gratii, condamnat pentru tentativa de omor.

Incidentele din Turda au loc in contextul in care politia locala trece printr-un proces de epurare: trei fosti politisti se afla in arest preventiv pentru sprijinirea unei grupari de proxeneti din localitate, iar alti patru au dat, de curand, declaratii la Directia de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Parchetului Curtii de Apel Cluj.