Vicepresedintele CJ Giurgiu, Ionel Dinu, a declarat presei locale ca situatia ICMUG Giurgiu s-ar putea imbunatati in conditiile in care se preconizeaza incheierea unor contracte mari cu firme din Azerbaidjan.

"In virtutea unor relatii foarte bune pe care le am cu Excelenta Sa, ambasadorul Adzerbaidjianului la Bucuresti, Eldar Hassanov, am reusit sa pun in legatura conducerea ICMUG cu Ambasada, in vederea derularii unor contacte cu potentiali parteneri de afaceri.

In urma unei vizite in Azerbaidjan, directorul ICMUG mi-a spus ca s-a reusit negocierea a doua contracte pentru producerea de sisteme de activare a puturilor de petrol si sisteme de curatire a marii de petrol, ultimul in valoare de 4 milioane de dolari.

De asemenea, la aceeasi intalnire, ICMUG a luat contact si cu firmele romanesti Rompetrol si Petrol Service si s-au incheiat contracte de productie pentru sume ce depasesc 70 de mii de euro lunar pentru piese de schimb ulilaje petroliere.

Prin aceeasi relatie cu ambasadorul Hassanov, o firma din tara pe care o reprezinta a realizat in comuna Vanatori o fabrica de vopsele unde vor fi angajati aproximativ 200 de persoane. Fabrica urmeaza sa fie inaugurata pana la finele anului", a precizat Dinu.