Fabrica de sticla Stipo Dorohoi revine in proprietatea statului. Omul de afaceri Gabriel Chiriac, a anuntat ca renunta la fabrica.

El a transmis Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) o adresa prin care informeaza ca Asociatia Salariatilor si Membrilor Conducerii Stipo, care cumparase pachetul majoritar de actiuni, renunta la contractul de vinzare - cumparare incheiat cu statul.

Chiriac a renuntat la fabrica de sticla dorohoiana din cauza ca AVAS nu i-a acordat o serie de facilitati fiscale- scutirea de penalitati de intirziere si esalonarea datoriilor vechi - pe care aceasta institutie si Asociatia Salariatilor si Membrilor Conducerii Stipo le-au negociat si le-au prevazut in contract.

De asemenea, AVAS se obligase sa converteasca datoriile fabricii in actiuni, insa nu a urmat aceasta procedura.