Nicoara se bazeaza pe ajutorul prim-ministrului Tariceanu pentru a obtine banii necesari pentru centuri. Acesta a precizat ca primarul Boc i-a promis ca municipalitatea va contribui la proiect. Numai ca, pana in prezent, doar promisuni au fost lansate din partea forului local, nimic mai mult.

Chestiunea centurilor ocolitoare intra din nou intr-o zona "gri". Ultima varianta de finantare propusa de catre Consiliul Judetean, impreuna cu Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest, a picat. Dupa mai multe variante de finantare propuse de catre CJ, inclusiv cea de accesare a unor credite bancare, liderii administratiei judetene s-au oprit la programul de finantare PHARE 2004-2006.

Proiectul gandit de reprezentantii Directiei de Urbansim prevedea ca descongestionarea traficului rutier sa cuprinda polii economici de dezvoltare ai regiunii Nord-Vest: Cluj-Napoca si Oradea. Numai ca proiectele prioritare, finantate prin acest fond european, au fost selectate la nivel national si, ca atare, proiectul centurilor ocolitoare ale Clujului n-a mai intrat in calcul.

Arhitectul judetului, Radu Spanu, a recunoscut, intr-o declaratie data postului de radio Guerilla, ca proiectul centurilor ocolitoare are extrem de putine sanse sa obtina finantare europeana.

"Proiectele prioritare s-au selectat la nivel national" , a sustinut Spanu, apreciind ca proiectul centurilor ocolitoare ale Clujului nu putea sa concureze cu toate proiectele din tara care necesita, urgent, finantare. Radu Spanu a mai spus ca se vor gasi suficienti bani si in bugetul local, astfel incat proiectul centurilor sa poata fi demarat.

Arhitectul sef al judetului spune ca CJ va suporta 25% din costurile acestui proiect, Consiliul Local va suporta inca 35%, iar restul spera sa-i obtina de la Ministerul Transporturilor.

"Centurile sa fie prioritatea!"

Cu toate ca a promovat intens acest proiect finantat prin PHARE, fiind emisa chiar si o hotarare in acest sens, presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, a sustinut ca nici nu conta foarte mult pe acest ajutor financiar. "Nu speram oricum ca vom obtine banii prin acest fond european", a declarat Nicoara, precizand ca a gasit deja o alta modalitate de a finanta centurile ocolitoare.

"Sunt prieten cu secretarul de stat in MAI, liberalul Victor Paul Dobre, si cu prim-ministrul Tariceanu", a declarat Nicoara, precizand ca acestia i-au promis ajutor si ca are certitudinea ca va obtine o parte importanta din bani de la Guvern pentru realizarea centurilor.

De asemenea, Nicoara a mai spus ca va milita intens, chiar in zilele urmatoare, pentru ca Guvernul sa aprobe pentru Cluj un grad de indatorare de 30%, fata de cel permis in prezent, de numai 20%. "Astfel, vom putea accesa mai multe credite bancare", a declarat Nicoara.

De asemenea, Consiliul Local Cluj-Napoca trebuie sa se implice, a mai spus Nicoara, precizand ca CJ a scos deja o hotarare care prevede un aport financiar al Consiliului Local. Numai ca, din partea acestui for, nu s-a emis o astfel de hotarare, afirmatiile primarului Emil Boc rezumandu-se doar la promisiuni.

In schimb, Primaria a demarat proiectul privind descongestionarea traficului in municipiu. Nicoara nu a contestat necesitatea acestui proiect, insa a apreciat ca centurile Clujului trebuie sa devina o prioritate nu doar pentru reprezentantii administratiei judetene, ci si pentru cei ai administratiei locale.