Credinciosii, simpli enoriasi ai unor biserici ce se intituleaza toate "ale Domnului", transfera o parte din credinta, cainta si supusenia ce o au in fata bunului Dumnezeu spre cei care ar trebui sa se afle doar "in slujba Domnului".

Corpul clerical ortodox, format din sfinti ierarhi sau simpli preoti ai unor parohii amarate, nu reuseste, de cele mai multe ori, sa se ridice la asteptarile credinciosilor. De foarte mult timp, oamenii bisericii nu mai reprezinta, din pacate, un model pentru enoriasii lor.

Cu foarte putine exceptii, Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sufera din cauza lipsei de modele autentice, iar o buna parte dintre preoti sunt contestati: pe de o parte pentru cultura precara si, pe de alta parte, pentru moralitatea indoielnica.

Desi cultele neo-protestante si-au sporit agresivitatea din 1990 incoace, rupand an de an enoriasi rataciti sau doar dezamagiti de atitudinea nepasatoare si aroganta a corpului clerical ortodox, membrii de vaza ai BOR par din ce in ce mai rupti de realitate.

Fara a incerca macar sa se modernizeze, adoptand politici fundamentaliste si practicand o relatie de forta cu celelalte biserici crestine, ierarhii ortodocsi risca sa ramana, in scurt timp, suspendati deasupra unei biserici ai carei enoriasi se dovedesc mult mai receptivi la reforma si modernizare.

Acuzati de lipsa deschiderii ecumenice si de implicare redusa in actiuni de caritate si asistenta sociala, ierarhii ortodocsi par personaje sortite sa ramana inchistate in trecut.

La fel ca in viata politica, in viata Bisericii Ortodoxe se afla curente de opinie, lideri recunoscuti si influenti, precum si o lupta acerba pentru putere. Saptamana care tocmai s-a incheiat reprezinta o noua dovada a existentei a doua mari tabere in cadrul ierarhilor BOR.

O tabara reformatoare, care il are drept lider pe Mitropolitul Daniel al Moldovei, iar cea de-a doua, tabara asa-zisa conservatoare, in care isi fac loc, alaturi de fundamentalisti ortodocsi, anti-catolici declarati si non-reformatori, ierarhi ortodocsi recunoscuti ca veritabili oameni de cultura si intelectuali rafinati.

Lupta dintre cele doua grupari a cunoscut un episod relevant in momentul desemnarii, alegerii, noului Mitropolit al Ardealului.

Pozitia lasata libera prin plecarea in lumea celor drepti a Mitropolitului Antonie Plamadeala, personalitate marcanta si incontestabila a clerului ortodox, a fost dorita de reprezentanti ai ambelor grupari. Pe de-o parte s-a aflat I.P.S.

Laurentiu Streza, Arhiepiscop al Caransebesului, sustinut de tabara reformatoare, iar, de cealalta parte, a stat I.P.S. Andrei Andreicut de Alba Iulia, sustinut din umbra de actualul Patriarh Teoctist si de Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Bartolomeu Anania.

Cum votul din Colegiul Electoral Bisericesc a dat castig de cauza Inalt Prea Sfintitului Laurentiu, ierarhii din Ardeal, apropiati de IPS Bartolomeu Anania si de IPS Andrei, au generat un vot si o decizie fara precedent in istoria Sfantului Sinod si a BOR.

Practic, Mitropolia Ardealului, care a rezistat unitara timp de 600 de ani, din sec XIV, a fost scindata in doua. Miscarea orchestrata din umbra de IPS Bartolomeu a fost gandita cu scopul de-a restrange la maxim puterea si influenta noului Mitropolit al Ardealului ales joi.

Noul Mitropolit Laurentiu ramane, in urma deciziei Sfantului Sinod, cu doua eparhii din cele sase pe care le numara vechea Mitropolie a Ardealului. In subordinea Mitropoliei cu sediul la Sibiu ar urma sa se gaseasca doar eparhiile de Sibiu si de Covasna - Harghita.

Astfel, centrul de greutate al ortodoxiei din Ardeal se muta la Cluj, unde se va afla sediul noii Mitropolii, care va ingloba, in afara fostei Arhiepiscopii de Cluj, si eparhiile de Alba Iulia, Crisana si Maramures – Satmar.

Dupa ce, din 1761, ortodoxia din Ardeal a avut, timp de aproape un sfert de mileniu, adica 246 de ani, centrul decizional la Sibiu, s-a trecut, brusc, la impunerea unei noi capitale a ortodoxiei ardelene.

Este cel de-al cincelea "centru de comanda" din istoria ortodoxiei pe aceste meleaguri, dupa Sangiorz, Remeti, Alba-Iulia si Sibiu.

Victoria reformistilor de joi a fost, astfel, anulata de decizia de scindare a Mitropoliei Ardealului, Comisia Canonica si de Disciplina care putea sa conteste hotararea Sfantului Sinod de vineri fiind condusa de IPS Teofan al Olteniei, un apropiat al Patriarhului Teoctist si al IPS Bartolomeu Anania.

Hotararea de infiintare a unei noi Mitropolii este cu atat mai surprinzatoare, cu cat in istoria recenta a BOR au mai existat doua incercari de transformare a unor Arhiepiscopii puternice, cea de Suceava si Radauti si cea a Tomisului, in noi mitropolii.

Este important de stiut ca ambele incercari au venit din partea unor adversari declarati ai actualului Patriarh, IPS Pimen al Sucevei si Damaschin al Sloboziei.

Esecul gruparii reformatoare, din care mai fac parte, alaturi de IPS Laurentiu Streza si IPS Mitropolitul Moldovei, Daniel Ciobotea, si Mitropolitul Corneanu al Banatului, cel care, inca in anii 1993-1994, a dat dovada de o mare deschidere ecumenica si toleranta, retrocedand integral bunurile Bisericii Greco-Catolice din Banat, a venit in fata unor adepti ai conservatorismului bisericesc ortodox, ai carui reprezentanti de seama sunt, alaturi de Preafericitul Patriarh Teoctist, IPS Teofan al Olteniei, IPS Teodosie al Tomisului, IPS Andrei de Alba Iulia si IPS Nifon al Craiovei.

Este extrem de interesanta, pentru observatorii vietii bisericesti, aceasta plasare a IPS Bartolomeu Anania, un rafinat om de cultura si intelectual autentic, deschis la valorile culturii apusene, in cadrul gruparii fundamentalist-conservatoare a Bisericii Ortodoxe.

Singura explicatie a plasarii IPS Bartolomeu Anania in aceasta tabara este dorinta ascunsa a acestuia de a ataca pozitia de Patriarh, pozitie ravnita pana acum, declarativ, doar de catre Teofan al Olteniei, din cadrul gruparii conservatoare.

De cealalta parte, pozitia de patriarh este urmarita de IPS Daniel al Moldovei, care are de partea sa nu doar mitropolia cu cel mai mare numar de enoriasi, ci si cutuma din cadrul BOR.

Pana la o noua runda din luptele pentru putere si influenta in cadrul Bisericii Ortodoxe, ramane ca noi, simpli enoriasi, credinciosi ortodocsi practicanti, sa ne exprimam doar mahnirea si ingrijorarea fata de luptele intestine care macina puterea ortodoxiei romanesti.