Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timis a demarat cercetari impotriva unui om de afaceri din Teleorman, acuzat de o frauda-record de aproape 300 de miliarde lei. Initial, cazul s-a aflat in atentia comisarilor Garzii Financiare, care au intrat pe firul unei afaceri incredibile avand ca obiect tranzactiile pe picior mare cu cereale.

Suma vehiculata "bate" bine spre zece milioane de dolari, desi tranzactiile s-au derulat prin intermediul unei firme fara sediu, cu capital minim.

Primele verificari au demarat in primavara acestui an, cand, in urma unei sesizari venite din partea comisarilor Garzii Financiare din Constanta, omologii acestora din Timisoara au descins la firma "Bavati" SRL, al carei sediu social figura la o adresa din orasul de pe Bega.

Potrivit Oficiului Registrului Comertului (ORC) Timis, "Bavati" avea ca obiect principal de activitate comertul cu ridicata cu cereale, seminte si furaje, iar ca domenii secundare - productie, servicii si constructii.

Daca intr-o prima faza obiectul verificarilor l-a facut identificarea unei facturi fiscale, mai exact daca aceasta a fost sau nu inregistrata in evidentele contabile, comisarii aveau sa descopere ulterior o inginerie financiara de mari proportii.

Cand au descins la adresa din Calea Lipovei din Timisoara, unde se afla sediul social declarat al firmei, echipa de control a Garzii Financiare a avut surpriza sa constate ca societatea nu mai functiona in acea locatie. Contractul de inchiriere expirase, iar administratorul si asociatul unic al firmei urmarite, Catalin Baltoiu, originar din Teleorman, disparuse din peisaj.

Intrucat, conform actelor de la ORC, ultimul domiciliu al suspectului figura in localitatea Rosiorii de Vede, comisarii timisoreni au facut demersuri la Politia din Teleorman, insa fara nici un rezultat. Cum aceasta pista era una inchisa, ancheta a fost canalizata intr-o alta directie, si anume identificarea facturilor fiscale descoperite de Garda Financiara din Constanta.

Cercetarile au scos la iveala adevarate surprize. S-a stabilit ca, in 2004, Baltoiu a ridicat de la Directia Generala a Finantelor Publice cinci seturi de facturi fiscale a cate 250 de file. Prejudiciul produs bugetului public a fost estimat la 298 de miliarde lei.

Interesant este ca, desi a rulat sume impresionante, firma figureaza la ORC cu un capital social minim de doua milioane de lei si nu are un sediu propriu, lucru care va face extrem de dificila, daca nu chiar imposibila, recuperarea prejudiciului.