Fratii Ioan si Viorel Micula pot sta linistiti, cel putin in raport cu institutiile care verifica respectarea normelor de mediu.

Secretarul de stat in Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, Lucia Varga, este un destoinic aghiotant al intereselor acestora la nivelul Guvernului, si mai mult, un "responsabil" purtator de cuvant al Miculestilor.

Dovada in acest sens sta recenta descalecare a secretarului de stat de la Mediu pe plaiurile bihorene, alaturi de un oficial european, gest care a avut o tinta precisa, si anume aceea de trambita in fata presei realizarile deosebite acel fratilor Micula de pe platforma Sudrigiu.

Lucia Varga este membru al PNL Bihor si acelasi personaj care, in vara acestui an, o data cu declansarea scandalului iscat in urma inundatiilor, a incercat sa forteze un puci pentru a-si da jos sefa de la Minister, pe Sulfina Barbu, pentru a urca pe scara ministeriala.

In ciuda faptului ca se reclama a fi "liberala", demn de subliniat ar fi faptul ca, in momentul numirii lui Varga la Minister, social-democratii bihoreni au fost cei care au rasuflat usurati, laudandu-se in targ ca au un om la Mediu.

In acest sens, ar fi de spus ca Varga a ocupat scaunul de comisar sef al Comisariatul Judetean Bihor al Garzii Nationale de Mediu, inca de pe vremea guvernarii PSD. "Ea a dat concurs la Agentia de Protectie a Mediului si i s-a spus limpede ca nu va reusi sa obtina postul pana cand nu se va inscrie in PSD.

De fapt, Lucia Varga a fost si este membru al PNL", declara in vara acestui an Cristian Bodea, purtatorul de cuvant al PNL Bihor.

De la preluarea mandatului de secretar de stat la Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, Varga si-a facut pe deplin lectiile date de fratii Ioan si Viorel Micula. A incercat sa o rastoarne pe Sulfina Barbu pentru a-i lua fotoliul, in conditiile in care o data cu castigarea alegerilor de catre Alianta D.A.

PNL-PD, i se dadeau asigurari ca i se va atribui mandatul de ministru. Ghinion, insa, postul de ministru a fost sa fie al unui democrat, astfel Varga trebuind sa se multumeasca doar cu cel de secretar de stat. In aceeasi ordine de idei, Varga a promovat, neincetat, interesele celor doi oameni de afaceri, la nivel inalt.

Dovada in acest sens sta si modul in care aceasta a inteles sa coordoneze un proiect derulat de institutiile statului.

Crisuri curate, dar poluate

La inceputul lunii noiembrie, Ministerul Mediului a lansat Programul pilot "Crisuri Curate", o campania educationala ce vizeaza sensibilizarea opiniei publice asupra necesitatii cresterii calitatii apelor.

Grupul tinta al proiectului este populatia din cinci localitati situate in bazinul Crisului Negru – Beius, Stei, Nucet, Campeni si Pomezeu.

In derularea proiectului, perioada noiembrie 2005- iunie 2006, sunt implicate institutiile de mediu, autoritatile locale, ONG-urile, dar si Comisia Internationala pentru Protectia fluviului Dunarea.

Potrivit unui anunt publicitar aparut in mai multe publicatii centrale, "costurile acestei campanii vor fi suportate din bugetul Directiei Apelor Crisuri suplimentat din fonduri provenite din sponsorizari". Va fi extrem de usor de intuit cine se afla printre "sponsorii" proiectului, daca vom urmari firul derularii evenimentelor.

Cert este ca obiectivul declarat al proiectului a fost insa deturnat in mod rusinos de Lucia Varga, in folosul stapanilor Micula.

Si asta pentru ca, o data cu lansarea proiectului, care a costat statul ceva bani nu din cauza costurilor pe care le implica derularea lui (intrucat sunt folositi indeosebi voluntari sub 18 ani) ci pentru publicitatea platita in cotidianele centrale in vederea mediatizarii acestuia, Ministerul a anuntat, prin vocea lui Varga ca, in functie de rezultatele proiectului, acesta ar putea fi extins si in alte zone ale tarii. Dincolo de "nationalismul local" de care ar fi, probabil, patruns secretarul de stat, e cel putin ciudat de ce Bihorul a fost primul judet in care s-a aplicat programul.

Iar, in acest contex, faptul ca in acest judet isi are sediul central imperiul Miculestilor nu e, probabil, o intamplare.

Dovada in acest sens sta tocmai faptul ca, asemeni unui veritabil purtator de cuvant al European Drinks, prezenta miercuri 9 noiembrie la lansarea priectului in Bihor Varga s-a deplasat la Sudrigiu, "pentru a vedea progresele pe care le-a facut grupul de firme European Drinks&Food si Scadic Distilleries in a curati si imbunatati calitatea apei evacuate in Crisul Negru", dupa cum tocmai declara in cadrul unui interviu acordat ziarului fratilor Micula. La acest "eveniment", Varga a fost insotita de secretarul general al Comisiei Internationale pentru protectia Dunarii, Philip Weller, caruia i s-au prezentat "realizarile marete" ale fratilor.

Mai mult, limbajul folosit de Varga in cadrul unui interviu acordat cu ocazia acestei vizite tradeaza o crasa slugarnicie.

Redam in cele ce urmeaza un dialog intre reporterul fratilor Micula si femeia de la Mediu, un fel de „fragment din Cantarea Fratilor Micula".

„- Din ceea ce ati constatat dumneavoastra la Sudrigiu, pe platformele EUROPEAN DRINKS&FOOD si SCANDIC DISTILLERIES, se imbina fericit tehnologia de ultima ora, progresul economic, cu protectia mediului?

- Da! Sigur, compania a investit foarte multi bani in aceasta statie de epurare si sper ca personalul de aici sa exploateze si sa intretina corespunzator aceasta statie de epurare.

- Sunteti insotita de un oaspete din afara tarii, domnul Philip Weller...

- Da! Mi-a facut astazi o deosebita placere sa fie impreuna cu noi, in Bihor domnul Philip Weller, secretarul general al Comisiei Internationale pentru Protectia Dunarii.

Domnia sa ne-a sprijinit in finantarea aparaturii pentru laboratorul bazinului "Crisuri" si ne-am propus sa vizitam impreuna aceasta companie pentru a evidentia faptul ca avem si agenti economici care se ingrijesc de calitatea apei evacuate in urma proceselor tehnologice.

Sper ca, la fel ca si mine, sa fie multumit de ceea ce am vazut!

- Sunt, in opinia dumneavoastra, platformele de la Sudrigiu exemple bune de urmat si de catre alti agenti economici din industria romaneasca?

- Da, in ceea ce priveste protectia mediului, cu siguranta! Cred ca va trebui sa participe la simpozioane, sa arate si celorlalti agenti economici realizarile de aici si sa mediatizeze aceste realizari pentru ca eu cred ca sunt cunoscute mai bine doar la nivelul judetului Bihor si ar trebui extinse la nivelul tarii intregi! "

Poluare nepoluanta

In ultimii cinci ani, toate tentativele comunitatilor locale din zonele limitrofe platformei de la Sudrigiu de a sesiza autoritatile locale si cele de mediu vizavi de degradarea calitatii apei Crisului s-au izbit de impenetrabilitatea functionarilor care, veniti la fata locului sa certifice existenta ori ba a unor reziduuri poluante, au concluzionat la unison: "Crisul Negru nu este poluat!".

Cu toate acestea, satenii se plang ca la gurile de deversare apa are o culoare ciudata, este acoperita cu spuma produca de borhotul rezidual procesului tehnologic de productie si ca pe o raza de cativa kilometri in aval de platforma fauna piscicola este compromisa.

Limbi si slugarnicie

Presa aservita intereselor miculesciene titra cu litere de-o schioapa osanalele pe care chiar si declara Philip Weller, secretarul executiv al Comisiei Internationale pentru Protectia Dunarii, le ridica "Fratilor Frutti-Fresh".

Redam in cele ce urmeaza un fragment care reflecta cu elocventa pupincurismul de care s-au imbolnavit subit toti cei chemati sa sustina imaginea imaculata a Miculestilor care, daca ar fi sa judecam dupa reactiile oficialilor acoliti lor, nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le pute.

"Daca toti ar proceda ca EUROPEAN DRINKS, bazinul Dunarii ar fi mai curat. Miercuri, 9 noiembrie, la Oradea, a fost lansata o campanie de educare a locuitorilor din partea de vest a tarii in directia protectiei apelor, de constientizare asupra necesitatii mentinerii puritatii apelor curgatoare din bazinul Crisurilor.

Cu acest prilej, o delegatie formata din inalti reprezentanti ai Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor si ai Comisiei Internationale pentru Protectia Dunarii a vizitat platformele EUROPEAN DRINKS&FOOD si SCANDIC DISTILLERIES de la Sudrigiu pentru a vedea, la fata locului, un exemplu de buna practica in domeniul protectiei mediului de catre agentii economici"

In aprilie 2004, pe unul dintre site-urile de forum ale unditarilor amatori, un timisorean care obisnuia sa pescuiasca in Crisul Negru, scria ca a renuntat la speranta de a mai veni in bihor pentru senzatii pescaresti.

"Clean mare prindeam si eu destul de frecvent la bunici, pe Crisul Negru, la pluta cu boaba de porumb sau cu cirese. Asta inainte de a exista "European Drinks" de la Rieni. Astia cu Frutti Fresh si ce mai produc ei, care au distrus apele din zona.

Satul bunicilor mei e putin mai jos de localitatea mentionata si apa e plina de o chestie care o arunca ei in apa, este ca vata medicinala cand o bagi in apa, doar ca este mai alunecoasa. Cei de acolo spun ca-i un fel de melasa. Nu prea se mai poate pescui.

Daca dai la pluta, dupa fiecare lansare trebuie sa cureti linia, la vobler nici vorba. Cu greu se poate si trece apa, ca aluneci pe pietre de-ti rupi gatul, tot de la depuneri. PUTE apa aia ca-ti vine rau.....Si, uite asa, de la cleni mari, am ajuns cu discutia la poluare" – Marian, Timisoara.

Un site al unei organizatii non-guvernamentale din Romania care monitorizeaza zonele critice de poluare din tara a postat un tabel cu sursele de poluare majore, pe bazine hidrografice.

In care, dintre zonele critice sub aspectul poluarii apelor de suprafata si subterane, prima din Bihor este cea din bazinul Crisului Negru, de langa platforma fratilor Micula. In cap de lista, cel mai mare poluator este SC European Drinks SA Rieni.