Desemnarea unui candidat pentru functia de viceprimar ramane marul discordiei intre cele doua formatiuni ale Aliantei DA. Mai nou insa, PSD si chiar PC au inceput sa se intrebe daca nu ar merita scaunul de viceprimar. Nu e o gluma. Cele doua partide, sustinute de unii consilieri independenti, pregatesc candidatii.

Democratii sustin in continuarea ca protocolul incheiat la nivel central cu PNL trebuie respectat. Conform acestuia functia de viceprimar revine democratilor. Biroul Permanent Judetean al partidului a desemnat chiar si candidatul, in persoana consilierului PD, Adrian Popescu, ginerele liberalului Raducan Ion.

„Saptamana viitoare vom sti daca acesta va fi sustinut de PNL. Daca nu, instantele partidului vor lua o decizie in acest sens", spune Vasile Nistor, presedintele PD.

De cealalta parte, liberalii nu se lasa intimidati de avertismentul democratilor. Ba din contra, oamenii din jurul primarului Stavarache nu recunosc protocolul incheiat la nivel central si nu au de gand sa lase din maini functia de viceprimar, ocupata pana in vara tot de un liberal, Mihai Slic.

„Configuratia in Consiliul Local este extrem de instabila, orice surpriza poate sa apara. Noi avem o aripa venita de la PUR si aici avem alte optiuni", spune prefectul Gabriel Berca. Acesta sustine in continuare ca democratii pot invoca protocolul dar nu pot aduce voturi de acasa pentru a-si impune candidatul.

Astfel, lasa de inteles ca alesii locali sunt de partea liberalilor, indiferent ca practicile PNL pot fi considerate imorale. Idee ce nu e insa impartasita de toti consilierii.

„Practic putem vorbi de 22 de candidaturi"

Pana la vot (cand pot aparea, evident, surprize), alesii sunt pentru respectarea protocolului. Poate si de aici intarzierile in desemnarea unui viceprimar si negocierile indelungate duse si de o parte si de alta.

„Legatura PNL cu PD nu e chiar atat de stransa. Insa daca ne luam dupa principiile normale ale unei intelegeri, trebuie respectat protocolul" - spune George Bogatu, consilier PSD. "Oricum, indiferent cine va fi ales, viitorul viceprimar va sta tot in umbra primarului care va imprima stilul. Va fi un viceprimar de forma, pus acolo ca sa fie" .

Mai mult, unii consilieri nu sunt de acord sa dea votul pentru nici una din tabere. „Popescu e sub influenta socrului care e din PNL. Nu se stie, prin urmare, al cui e postul. Al PD sau al PNL? Apoi e posibil ca si noi, independentii, sa avem un candidat, alaturi de PSD", spune consilierul independent, Aurel Damian.

El considera ca cel mai potrivit pentru functia de viceprimar este Laurian Lucas! Pacat ca nu e agreat de actuala putere si ca situatia nu ii permite, el fiind suspendat din functia de consilier pana la solutionarea dosarului in care este acuzat alaturi de Sechelariu.

Liberalul Botezatu Petrica, aflat si el la un moment dat in carti pentru functia de viceprimar, confirma ca fotoliul este ravnit de multi consilieri.

„Practic putem vorbi de 22 de candidaturi", ne-a declarat acesta.

Greu de crezut, una dintre ele este a conservatorilor. „Nu tin cu niciuna din tabere. De ce as face-o? Poate vrem si noi un viceprimar! Oricum daca e sa comentez razboiul dintre PD si PNL, cred ca PD va castiga. Cei din PNL sunt slabi, fricosi, nu sunt barbati. Mereu au cedat. Nu conteaza cate voturi are PD, pentru ca cei din PNL vor ceda. PD va incaleca PNL. Asta e soarta PNL-ului", este de parere consilierul Petru Munteanu, PC.

Trei liberali se bat pentru fotoliul de viceprimar

Nici in cadrul PNL lucrurile nu sunt clare. Daca la un moment dat, Constantin Scripat, seful Administratiei Pietelor, se si vedea in fotoliul de viceprimar, intre timp, la orizont au mai aparut doi contracandidati. „In carti sunt, dar nu stiu daca ajung viceprimar" - ne-a declarat Scripat.

Si PD are candidat, dar si PSD si Partidul Conservator. Iar de la noi suntem trei. Vieriu, Hirtescu si eu. Ei ar ceda in favoarea mea. Si eu as ceda pentru ei. Depinde acum de primar. Si de sustinerea consilierilor. Eu am mai multe sanse. Voi obtine vreo 13-14 voturi", spune, sigur pe el, Constantin Scripat.

Nici Vasilica Hirtescu nu debordeaza de modestie. „Din punct de vedere al voturilor, eu intrunesc 14. Am vorbit cu o parte din consilieri, am facut sondaje, si eu si colegii mei", spune acesta. In ceea ce-l priveste pe Dorin Vieriu, acesta recunoaste ca lupta pentru functia de viceprimar, dar nu cu toate armele.

„Nu are rost sa ne certam intre noi pentru o functie. Pana la urma tot primarul e cel care va da girul. Nici nu mai stiu daca mai sunt in carti pentru ca discutia e putin mai veche", spune Vieriu.