Conduc regii sau societati comerciale cu sute, uneori chiar mii de angajati. Prin activitatea lor asigura functiile vitale ale orasului. Au responsabilitati mari, iar deciziile lor au puterea sa afecteze direct traiul cetateanului de rind. Este vorba despre directorii societatilor si regiilor din administratie.

Ca activitatea fiecaruia dintre ei este de maxima importanta pentru ieseni este un lucru de netagaduit, insa sa vedem daca remuneratia lor este pe masura. Sint oare acesti oameni stimulati sa-si faca treaba cu salarii pe masura? Cotidianul „Jurnalul de Est" a reusit sa aproximeze salariile directorilor din administratia ieseana.

Unii ne-au dezvaluit pe sleau cit scrie pe fluturasul lor, iar altii s-au ascuns in spatele „confidentialitatii".

Directorul de la RAJAC, leafa cea mai mare

Ioan Toma, directorul Regiei Judetene de Apa si Canal (RAJAC) Iasi, are cel mai „gras" salariu din administratie. In fiecare luna, acesta ridica mai bine de 15 salarii minime pe economie (3,3 milioane de lei vechi - brut, 2,7 milioane de lei net), adica putin peste 40 de milioane de lei.

Contactat telefonic, acesta a acceptat sa dezvaluie doar salariul sau tarifar, care este de 35 de milioane de lei. El a mai confirmat ca beneficiaza si de o indemnizatie pentru sefia Consiliului de Administratie (CA) a RAJAC, insa nu a vrut sa precizeze la cit se ridica aceasta indemnizatie.

Totusi, datele furnizate de el sint suficiente pentru a aproxima ce suma ii intra in buzunare la fiecare sfirsit de luna. La cele 35 de milioane de lei, cit reprezinta tarifarul, se adauga sporurile salariale. Potrivit legii, ele nu pot depasi 50 la suta din valoarea tarifarului, iar mai toti directorii de regii au recunoscut ca beneficiaza de sporuri maximale.

Cu tot cu sporuri, salariul brut de care beneficiaza Ioan Toma depaseste 50 de milioane de lei, ceea ce inseamna un salariu net apropiat de tarifar, adica aproximativ 35 de milioane de lei. Insa acesta nu este tot venitul sefului de la RAJAC. De regula, indemnizatia unui membru CA este de 20 la suta din tarifarul directorului.

Cum face parte din CA, fiind chiar presedinte, Ioan Toma mai primeste o indemnizatie, estimativ, de 7 milioane de lei. 35 de milioane de lei si cu 7 milioane face 42 de milioane, cam atit intra in buzunarele directorului de la RAJAC.

Si asta nu e tot! La sfirsitul anului, daca isi indeplineste criteriile de performanta, Toma poate sa fie rasplatit cu pina la 12 salarii tarifare (420 de milioane de lei), in functie de aprobarea Adunarii Generale a Actionarilor (AGA).

Directorul de la CET sufla in ceafa sefului RAJAC

Dorin Ivana, directorul Centralei de Energie Termica (CET) Iasi, nu are de ce sa-si faca griji pentru ziua de miine. In numai un an de zile si-ar putea cumpara o masina. Si nu una de ici de colo, ci chiar un Volkswagen. Nu are leafa la fel de mare ca a lui Ioan Toma, insa nu e cu mult mai mica.

Cum nu s-a aratat amator sa vorbeasca despre salarii, reporterii de la „Jurnalul de Est" i-au aproximat salariul pe baza datelor culese de la membrii CA. Indemnizatia unui membru CA este de aproximativ 9 milioane de lei lunar, ceea ce inseamna 20 la suta din leafa directorului. Altfel spus, tarifarul directorului CET este usor sub 45 de milioane de lei.

Fata de ceilalti colegi ai sai care au sporuri maximale, Dorin Ivana beneficiaza de sporuri de numai 25 la suta din salariu. Asta inseamna un brut de 55 de milioane de lei, adica un net cuprins intre 35-38 de milioane de lei. Potrivit unor surse neoficiale, seful CET nu a reusit sa negocieze un contract de management cu totul favorabil lui.

In calitate de presedinte al CA nu beneficiaza de indemnizatie, insa daca isi indeplineste criteriile de performanta are dreptul sa fie recompensat cu pina la 12 salarii.

Plutonul este incheiat de Maricel Gherca

Cristian Andries, directorul SC Termoservice, are tarifarul de 30 de milioane de lei si sporuri maximale. 45 de milioane de lei brut, cam 29 de milioane de lei net. Nu beneficiaza de indemnizatie in calitate de presedinte CA.

Potrivit informatiilor culese de la membrii CA, Neculai Abalasei, directorul Regiei Autonome de Transport Public, Ioan Apostol, seful de la SC Salubris, si Catalin Neculau, directorul SC Citadin, au salarii nete apropiate, cuprinse intre 25 si 27 de milioane de lei. Cel mai mic salariu il are Maricel Gherca, directorul de la SC Autobuzul.

Acesta are netul de 20 de milioane de lei, insa, fiind membru in CA de la RATP, mai beneficiaza inca de 5,5 milioane de lei. Potrivit legii, fiecare dintre cei nominalizati are dreptul la sfirsitul anului sa fie recompensat cu pina la 12 salarii, in functie de indicii de performanta.