Cit priveste Primaria din comuna, aici, salariatii din subordinea celebrului primar pesedist de profesie, Ioan Rauta, nu mai lucreaza cu calculatorul, ci au trecut direct la pixuri atunci cind fac diverse calcule. Si asta din cauza ca asezarea pastorita de cel mai "periculos" primar din Moldova datoreaza peste 1,5 miliarde de lei societatii furnizoare de energie electrica.

Face ce face nea Rauta si iar intra in atentia ziaristilor, de acesta data varsindu-si off-ul pe actuala guvernare, de parca Alianta D.A. iar fi facut lui aceste datorii. Numai ca, de ani de zile, Ioan Rauta a avut cu totul si cub totul alte preocupari, nicidecum cele referitoare la bunul mers al comunei. Prin Asociatia sa agricola, Eurorin si-a tras sute de hectare de terenuri agricole (90 la suta dintre ele luindu-le cu japca de la bietii tarani), si-a tras un ditamai mausoleul in comuna, masini luxoase si i-a daruit fiului sau, Nicusor o stina de oi. Caci fie vorba intre noi, dorinta de a deveni cioban se transmite din tata-n fiu la Sascut, mai ales in familia Rauta.

Rauta a gaurit barajul

Ioan Rauta este un personaj arhicunoscut. Nu numai in judetul Bacau. El a devenit cunoscut mai ales prin modul in care a acumulat o uriasa avere intr-un timp record, si nu de realizarile pe care ar fi trebuit sa le aiba in cele trei mandate de primar al celei mai mari comune din tara. Din anul 1992 si pina in prezent, lacomia primarului din Sascut a generat nenumarate tragedii printre familiile localnicilor. Grav insa e altceva: din cauza unei initiative iresponsabile a lui Ioan Rauta, intreaga regiune din bazinul riului Siret este in pericol sa ajunga sub ape.

Dupa ce a luat cu japca toate IAS-urile si SMA-urile din zona, impreuna cu imense suprafete de teren agricol, estimate la circa 4.000 de hectare, Ioan Rauta s-a gindit sa-i faca si fiului sau un cadou, asa ca i-a amenajat o ferma zootehnica chiar la baza barajului ridicat pe riul Siret. De fapt, totul nu a fost decit un pretext pentru inghitirea unor noi fonduri SAPARD.

Deocamdata, semnalam doar una din amenajarile facute de Ioan Rauta la ferma fiului. "Ingeniosul" primar a gaurit pur si simplu, in cel mai primitiv mod, peretele digului pentru a trage apa. Din acest motiv, au aparut fisuri si infiltratii, vizibile cu ochiul liber. Localnicii, terorizati de clanul lui Rau numesc aceasta sursa de apa "tuturoiul beizadelei".

La baza pericolului care ameninta intreaga regiune mai sta si o alta "afacere" a primarului Rauta. Prin anul 2001, firma UMB a lui Dorin Umbrarescu, un apropiat al familiei Sechelariu, dar si al lui Ioan Rauta, a primit cadou lucrarea de amenajare a soselei E 85.

Mustaciosul din Sascut a gasit si aici o oportunitate de a-si mai adjudeca o transa consistenta din banii publici alocati constructiei drumului. Ca atare, i-a propus lui Umbrarescu sa cumpere cele douazeci de garnituri de tren cu piatra depozitata linga barajul de pe Siret. Materialul era destinat intaririi digului, dar acesta nu a fost un motiv care sa-l impiedice pe Rauta sa mai adauge averii sale inca un comision. Ca atare, piatra care trebuia sa ajunga in peretele digului a ajuns in breteaua de asfalt, iar banii in conturile celor doi parteneri de inginerii financiare.

Efectele care incep sa apara acum s-ar putea sa coste bugetul statului mai mult decit soseaua, mai mult decit lucrarile de intretinere a digului, mai mult chiar decit si-a virit prin buzunare si prin conturi Ioan Rauta in toti anii de cind s-a transformat in "baron" de Sascut. SI se mai plinge acum ca n-are de unde plati curentul….