Cu cateva zile in urma, primariilor din Livada si Vladimirescu li s-a propus o tema de analiza: ce ar fi sa accepte alipirea, in scurt timp, de municipiul Arad?! Subiectul este mai vechi, a fost o data pus pe tapet si de primarul precedent, Dorel Popa (care a vrut sa atraga in aceasta combinatie si Zadareniul), dar acum revine in actualitate, odata cu dezbaterea in comisiile Camerei Deputatilor a Legii Metropolitane.

Pentru Arad, aceasta „fuziune" ar putea insemna cresterea numarului populatiei si automat avansarea la categoria de municipiu de rangul intai, adica atragerea unor sume mai substantiale de la stat; dar si o povara in plus, in conditiile in care Vladimirescu si Livada s-ar transforma in suburbii ce ar trebui ingrijite din bugetul aradean.

Localitatile „inghitite" nu ar mai avea primarii proprii si nici consilieri locali, nu s-ar mai autogospodari; in loc sa fie structuri independente, ar deveni apendice ale Aradului, subordonate din toate punctele de vedere municipiului...

Sigur ca Aradul, atunci cand se gandeste sa inghita Livada si Vladimirescu, nu are in vedere interesul acestora, ci numai al sau.

O astfel de mutare ar insemna oportunitatea dezvoltarii pe orizontala a resedintei de judet; ar creste, dintr-un condei, intravilanul municipiului cu cateva zeci de mii de hectare, ar insemna bani mai multi in pusculita locala (odata de la stat, apoi de la investitori, si nu in ultimul rand din impozitele si taxele noii populatii).

Este clar ca – folosind limbajul de lemn al administratiei publice – ar deschide noi perspective de dezvoltare a municipiului.

Pe de alta parte, insa, in acest moment nu este deloc motivanta pentru comunele in cauza.

Seamana cu un fel de nationalizarea; Livada si Vladimirescu – localitati dezirabile, cu mai multe plusuri decat minusuri la oricare capitol – ar intra intr-un fel de colhoz metropolitan, cu pamant, vitica si purcica, urmand sa isi piarda identitatea si personalitatea si sa primeasca in schimb... mai nimic.

Chiar inglobate in Arad, ele nu ar fi mai mult decat niste cartiere marginase, cu toate dezavantajele care deriva din acest statut.

Cum sa le entuziasmeze fuziunea aceasta, cand vad ce le-ar astepta: principala preocupare a celor de la Arad este asfaltarea centrului orasului, in vreme ce suburbiile zac in conditii satesti! O plimbare in Sanicolau, in Aradul Nou, in Alfa, in Gai releva adevarata preocupare pe care administratiile locale municipale le-au avut fata de marginea Aradului.

Locuitorii de aici au platit impozite si taxe mari, dar respectul fata de ei a fost si este palid. Aceste cartiere sunt exact asa cum nu isi doreste nici Livada, nici Vladimirescu sa fie – neglijate, urate, neingrijite.

Prin asezarea lor foarte apropiata de resedinta de judet, sunt si acum in atentia investitorilor; banii care curg in bugetele lor sunt folositi exclusiv pentru nevoile comunei. Daca ar apartine insa de Arad, in loc sa primeasca tot tortul (asa cum se intampla acum), le-ar reveni numai o feliuta...

Lipite de Arad, cele doua comune si-ar pierde administratia locala in actuala sa formula; nu s-ar mai interesa nimeni de ele decat din an in Pasti.

Sa nu credeti ca acei consilieri municipali care acum nu dau doi bani pe aradenii de la periferie, ori onor primarii care trec prin cartiere mai mult in campania electorala, cu lautarii dupa ei, si-ar schimba brusc atitudinea si interesul.

Din doua localitati gospodarite bine, Vladimirescu si Livada ar deveni anexe de rang inferior.

E suficient de amintit numai ca in loc de 15 consilieri locali – care s-au nascut si au imbatranit acolo, cunosc fiecare ungher si fiecare problema – nu ar mai avea poate nici unul, iar optiunea lor in alegerea primarului aproape ca nu ar conta. Nu ar fi nici un avantaj pentru ele; obligatiile lor ar creste, dar calitatea vietii nu.

Faptul ca si Vladimirescu si Livada avanseaza in ritm sustinut il dovedeste pretul terenurilor de acolo, care a ajuns deja mai mare decat in unele zone din Arad. La ce sa le foloseasca, atunci, fuziunea cu o lipitoare care sub pretextul ca le va face bine, le suge sangele si vitalitatea?!

Nu se poate contesta faptul ca peste 20, poate 30 de ani, prin procesul firesc de dezvoltare a Aradului, cele doua comune vor fi practic inghitite de municipiu. Iar atunci problema globalizarii se va impune ca o necesitate.

Pana atunci insa, neindoios, societatea si odata cu ea gandirea edililor va evolua si se va reconsidera calitatea de „rau necesar" a suburbiilor.

Atunci cand va exista un interes real, nu numai electoral pentru cartiere; cand ele vor fi tratate ca niste structuri de sine statatoare, cu nevoile si specificul lor; cand oamenii de acolo nu se vor mai simti ca la tara; cand primarul va cobori administratia si politica din birou in strada, muncind vizibil pentru interesele tuturor aradenilor si nu doar pentru o anumita categorie de beneficiari; atunci cand prioritatea consilierilor locali va fi sa ajute comunitatea si nu sa isi asigure functii de directori si consilii de administratie remunerate gras — atunci, da, Livada si Vladimirescu isi vor putea dori sa faca parte din Arad. Dar, daca le pasa de propria lor soarta, nu mai devreme...