Robert Turcescu este, la 30 de ani, realizator al emisiunilor Romania in direct, la Europa FM si 100% la Realitatea TV, proprietarul firmei de productie de televiziune RT Media Communication, iar din noiembrie 2004 pana in septembrie 2005 a condus Cotidianul, ca redactor sef.

A absolvit Scoala Superioara de Jurnalistica, este licentiat al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii si si-a inceput cariera in mass-media la 18 ani.

Rep: Cine este Robert Turcescu?

R.T.:Jurnalist roman in viata, la 30 de ani. Pasiuni, in egala masura presa scrisa, radio si televiziune, un individ cu o foarte mare doza de curiozitate de ceea se intampla in Romania de azi, ingrijorat in destul de mare masura de starea societatii civile romanesti si destul de implicat in ceea ce inseamna incercarea de transformare in bine a Romaniei.

Rep: Un iubitor al muzicii rock…

R.T.: Sigur, aici intram in zona unui portret mult mai personal. Iubitor al muzicii rock, jazz in egala masura, de muzica clasica de asemenea, pasionat de pescuit, iubitor de vinuri rosii foarte bune si putem merge mai departe, la suporter al echipei FC Arges sau indragostit pana peste cap de fiica lui, Ioana.

Rep: Cum este ca in fieacre zi sa discutii cu ascultatorii si apoi seara sa discuti cu un om care poate sa ia decizii care sa afecteze societatea?

R.T.: E vorba de un noroc. E vorba chiar de o mare sansa din punct de vedere profesional pentru ca adeseori, ca jurnalist, nu ai aceasta ocazie. Fie te intalnesti numai lcu ascultatorii, in cadrul unei emisiuni de radio, fie de intalnesti numai cu decidentii, sa spunem, asa cum mi se intampla mie in emisiunea de televiziune.

Faptul ca ma aflu in pozitia unui pivot care primeste pase de la ascultatori, de la cetateni si incearca apoi sa marcheze sa spunem, in zona politicienilor e, cum spuneam, o bafta, un noroc din punct de vedere profesional.

Nu-i greu fizic, dar este extrem de solicitant dintr-un alt punct de vedere, pentru ca te incarci cu o doza foarte mare de responsabilitate fata de actul jurnalistic pe care il faci.

Nu iti poti permite nici sa joci lucrurile acestea la un nivel superficial pentru ca, automat, esti supus judecatii publicului in emisiunea de la radio de a doua zi si, intr-un fel sau altul, unei alte judecati prin prestatia pe care o savarsesti in seara respectiva sau in seara urmatoare.

Deci, ca sa concluzionam, e o provocare profesionala majora, careia incerc sa ii fac cat de bine pot fata. Asta insemnand ca uneori sunt relativ multumit de ceea ce reusesc sa fac din acest punct de vedere. De foarte multe ori sunt nemultumit, chiar daca cei din jurul meu imi spun ca lucrurile au mers bine.

Rep: Te confrunti cu doua situatii. Mai mereu ii pui in incurcatura pe invitatii tai de seara, iar pe de alta parte ascultatorii Europa FM care te suna au diverse probleme. Exista doua paliere, unul pe care trebuie sa fii mai tolerant, dar si unul pe care trebuie sa fii foarte critic.

Cum se raporteaza ziaristul Robert Turcescu la aceste situatii, cum reusesti sa te detasezi de una sau alta?

R.T: Mi-am spus intotdeauna ca nu-i nimic mai important in aceasta meserie decat sa fii extrem de atent la ceea ce spune publicul.

Prin urmare, opiniile pe care le au ascultatorii mei de la Europa FM, chiar daca uneori nu sunt in acord cu ceea ce gandesc eu pe marginea unei teme, chiar daca uneori sunt exprimate stangaci sau se intampla sa fie lucruri halucinante, fara se fie in legatura cu un discurs coerent la radio, ascultatorii au intodeauna dreptate. Este punctul lor de vedere.

De altfel, in emisiune am instaurat regula ca fiecare sa nu il critice sau sa incerce sa judece ce a spus cineva inainte. Este un forum de opinii. Fiecare trebuie sa-si spuna punctul lui de vedere pe marginea unei chestiuni.

Eu tac, de cele mai multe ori in emisiune, intervin numai pentru a dinamiza la un moment dat discutia, sau uneori intervin rasturnand un anumit trend al emisiunii, pentru ca imi dau seama ca am forta sa fac acel lucru. Ceea ce imi doresc nu este ca un individ care sta si asculta si nu intra in direct la emisiune sa ia pe nemestecate opiniile celorlalti.

Eu vreau ca el sa aiba in fata cat mai multe opinii, o tava de opinii, din care, la sfarsit, sa ciuguleasca fel de fel de puncte de vedere si sa-si alcatuiasca propriul punct de vedere pe marginea unei chestiuni. A, sunt si momente in care probabil ca, tema fiind oarecum judecata in alb si negru, trebuie sa se raporteze la una dintre cele doua variante.

Sunt pro sau contra unei chestiuni. Dar, de multe ori vorbim de nuante. Societatea romaneasca are nevoie de aceste nuante. Intotdeauna exista judecati pe care trebuie sa le facem in profunzime asupra evenimentelor din jurul nostru, sa nu ne mai repezim sa dam verdicte.

De aceea sunt extrem de atent in a percepe nuantele si detaliile fiecarui ascultator, dupa care seara, incarcat de ceea ce am auzit in timpul zilei, dupa o judecata pe care o fac si eu asupra unui eveniment sau altul si desigur, ajutandu-ma de documentare, ma transform in jurnalistul destul de incomod, recunosc, care pune intrebari fara a avea stresul ca se afla fata in fata cu presedintele tarii sau cu George Soros, asa cum mi s-a intamplat. Eu rostesc intrebari si insist sa gasesc raspunsuri. Pe de alta parte constat in continuare ca Romania are multe intrebari, dar prea putine raspunsuri.

Rep: Care a fost cel mai incomod interlocutor care sa va puna in dificultate?

R.T: Este o intrebare care m-ar obliga sa comit niste ierarhii, ori intr-o meserie ca a mea, totul trebuie contextualizat, nu poti judeca lucrurile la gramada.

In functie de tema care e pusa in discutie, un invitat altminteri sa spunem inodor, incolor, insipid, pentru o emisiune de televiziune, se poate transforma intr-un partener de dialog extrem de interesant pentru ca are de oferit informatii. Exista invitati de calibrul lui Andrei Plesu, cu care e o placere sa discuti aproape despre orice.

Parteneri incomozi nu exista pentru un jurnalist, decat daca respectivul nu este bine pregatit, atunci el ramane fara replica. Stradania pe care eu o fac in fiecare zi este sa ma alimentez cu destula informatie, desi nu folosesc nici un sfert din cea pe care o am la dispozitie, astfel incat sa am totusi o replica, si nu una de genul "nu-i asa", ci una argumentata.

Mie nu-mi plac oamenii care nu inteleg cat de importanta este cultura dialogului intr-o societate normala. A ridica chiar putin tonul intr-o discutie, desi mie mi se intampla destul de rar in emisiunile de televiziune, inseamna stabilirea unor punti de comunicare in societate. Nu trebuie sa ne enerveze ca cineva ne intreaba lucruri neplacute.

Avem modalitati de a evita raspunsurile in maniera cea mai politicoasa, fie de a raspunde pur si simplu. Exista oameni in societatea romaneasca, care vor sa fie perceputi de dincolo de orice banuiala. Dar nu este asa, si nici nu poate fi asa, pentru ca gresim cu totii.

Rep.: La ora actuala esti unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti. Cum suporti aceasta celebritate?

R.T.: Greu. Este o ipostaza destul de bizara, pentru ca chiar daca nu vrei, aparitia in fata camerelor de luat vederi te transforma usor-usor in zona vedetelor de televiziune. Ori pe mine m-a iritat foarte puternic, mai ales la inceput, acest transfer, in zona aceasta extrem de incarcata a vedetelor de televiziune.

Pe de alta parte, mi-as dori foarte mult ca in societatea romaneasca sa existe o judecata in interiorul breslei jurnalistilor asupra a ceea ce este vedeta de televiziune, o specie existenta, onorabila. Din categoria lor fac parte Mihaela Radulescu, Teo, Andreea Marin, asa cum americanii au o Oprah Winfrey.

Mai exista o specie a jurnalistilor de televiziune, care face meseria asta de jurnalist, chiar de reporter daca vreti, dar la televiziune. Beneficiaza de aparatul acesta magic, numit televiziune, intra in casele oamenilor, este cunoscut, daca mai arata si bine este rapid asimilat unui Don Juan sau sex-simbol, insa eu unul imi doresc foarte mult sa raman jurnalist de televiziune.

Nu am de gand sa imbatranesc pe micul ecran, sa mor in fata camerei de luat vederi. Ceea ce fac eu acum este o etapa a activitatii mele profesionale. Nu am inceput cu televiziunea, am pendulat intotdeauna intre presa scrisa, radio, televiziune, nu m-am cantonat intr-un anumit domeniu.

Sigur ca atunci cand iti este invadat spatiul personal, cand oamenii vor sa stie de la ce chiloti porti pana la cu ce femeie te culci, te simti bizar pentru ca iti dai seama ca, desi tu incerci sa explici prin ceea ce faci ca esti preocupat de actul jurnalistic in sine, exista si "colegi" de breasla, dar si foarte multi indivizi care vor sa te transfere in zona vedetelor de televiziune, sa te bage in amalgamul acela imens in care intra si cantaretii de-o vara, si gagicile care se fataie de trei ori din fund si din sani pe la diferite show-uri de televiziune. Este chiar un sentiment de tristete. Toti sunt o apa si un pamant. La gramada, toata lumea acolo.

Cred ca oamenii inteligenti, cei care sunt importanti si pentru mine ca jurnalist, cred ca acestia fac diferenta. Restul, cei care sunt extrem de preocupati, fie de fotografiile cu Turcescu la bratul nu stiu carei femei, fie de istoria mea personala extrem de intima, cred ca aceia nici nu sunt indivizii importanti ai Romaniei.

Romania nu se schimba cu oameni care sunt preocupati foarte puternic de Guta manelistul sau de detaliile nuntii lui Mutu. Cred ca factorul de schimbare in Romania e la un alt nivel, care a depasit curiozitatile din zona aceasta a can-can-ului.

Rep.: Putem spera intr-o maturizare a presei?

R.T.: Nu putem spera intr-o maturizare a breslei, din moment ce aceste lucruri nu se discuta. Am sa dau un exemplu foarte trist si foarte recent. Institutiile, asociatile profesionale din breasla au fost extrem de active in perioada electorala a anului trecut. S-a discutat foarte mult despre rolul presei, toata lumea, facuse front impotriva lui Nastase. Dupa care, tacere.

Eu ma asteptam ca sa continue, dupa trei ani in care presa a fost umilita sub regimul lui Adrian Nastase, ma asteptam sa existe pe parcursul intregului an 2005 o dezbatere destul de serioasa in interiorul breslei. O dezbatere legata de etica, deontologie jurnalistica, statutul jurnalistului profesionist. Nimic din toate astea nu s-au intamplat.

Au mai existat mici zvacniri cand cu scandalul Macovei, dupa care din nou tacere. Si va fi din nou o tacere asurzitoare pana cand se va mai intampla inca un derapaj si inca un derapaj, cum este povestea cu fata lui Marko Bela.

Pentru ca breasla nu este definita acum. Este si motivul pentru care, revoltat de aceasta pasivitate, voi lansa in luna ianuarie un proiect. O asociatie profesionala, numita Societatea Jurnalistilor profesionisti, care va lansa in prima parte a anului 2006 o dezbatere la nivel national in interiorul breselei pentru schitarea portretului jurnalistului profesionist din Romania.

Sa stim ce atribute trebuie sa aiba un profesionist din media. Daca trebuie sa aibe sau nu scoala de specialitate, daca trebuie sa aiba 2-3-5 ani de experienta, daca trebuie sa stie una sau doua limbi straine, daca trebuie sa stie sa lucreze pe computer. Sunt multe criterii pe care nu Turcescu le va stabili, ci breasla, printr-o dezbatere, dar nu una facuta dupa ureche, ci cu ajutorul unui institut specializat in cercetare calitativa. La final, se va da o definitie a ce inseamna jurnalist profesionist.

Cand se va fi format o astfel de organizatie de elite in breasla, ea va putea lansa si temele de dezbatere, ca sa invatam un pic sa ne facem ordine si in propria ograda, inainte de a ne erija in cei care sunt capabili sa ordoneze viata publica, dar cand vine vorba de noi suntem prinsi in off-side. Abia apoi vom putea discuta despre responsabilitatea presei responsabile.

Rep.: Ati fost inclus pe lista "10 pentru Romania". Este o mandrie, este un alt atribut al televiziunii sau este o recunoastere?

R.T.: Fara a incerca sa par orgolios, jurnalistica nu este o meserie in care sa fii mandru daca esti inclus intr-o gasca. Sigur, te poti simti mandru ca apartii unei institutii performante din punct de vedere jurnalistic, dar daca vrei intr-adevar sa faci jurnalistica in mod performant si sa te consideri profesionist iti doresti sa devii cineva.

Sa te impui. Cand pleci intr-o astfel de meserie trebuie sa fii animat de savarsirea binelui public, de performanta in zona profesionala. Iti doresti foarte mult si sa devii cineva, sa si contezi, cuvantul tau sa fie ascultat. E un drum extrem de lung. Este o slujba plina de obstacole. Provocarea tocmai de aici vine.

Trebuie sa iti consolidezi o pozitie, nu sa iesi accidental la suprafata, cum s-a intamplat cu minunatii trei prostuti care au fost in Irak si care au devenit brusc vedete nationale, dar care din punct de vedere jurnalistic sunt undeva foarte jos.

Daca intri in primii 10 jurnalisti din Romania exista sentimentul ca poate nu ai reusit definitiv, dar ai ajuns macar in zona pe care-o visezi de multa vreme. Eu fac meseria asta de 12 ani. Este onorant.

In acelasi timp, marturisesc ca mi-as dori foarte mult sa se consolideze un nucleu de cateva sute, mii de profesionisti, iar ei sa decida cine este cel mai bun realizator de talk-show, cel mai bun jurnalist de investigatii. Atunci ar fi uluitor sa te afli in varf.