Septembrie, 1972. Munchen. Germania de Vest. 900 milioane de telespectatori din intreaga lume urmareau cea de-a doua saptamana a Jocurilor Olimpice de Vara.

Spectacolul a debutat cu startul innotatorului Mark Spitz si cu incantarea produsa in randul publicului de gimnasta Olga Korbut, continuandu-se apoi cu tragedia neasteptata a unui atac terorist. Extremistii palestinieni din gruparea terorista Septembrie Negru au omorat doi membri ai echipei olimpice israeliene si au luat ostatici noua atleti.

Dupa 21 de ore de transmisie in direct a tragediei, s-a anuntat ca, pana la urma, au fost omorati toti ostaticii. Ironic, Jocurile Olimpice de Vara de la Munchen se numeau Olimpiada Pacii si Veseliei. Dupa aceasta tragedie, lumea a ramas cu trei lucruri: socul, confuzia si violenta terorista.

Pe scurt. Intreaga lume participa la un eveniment important. Deoadata, a avut loc un atac, o invazie. 2 morti + 9 ostatici = 11 victime. Apoi, socul omenirii in fata unui eveniment consumat deja, dar care parea doar inceputul. Totul se continua cu incercarea de a descoperi de ce si cum, cu incercarea de a dezlega enigma.

Daca in aceasta ecuatie se inlocuieste termenul teroristi cu termenul extraterestri avem un excelent scenariu de film SF. Daca regizorul filmului este Steven Spielberg, atunci avem de-a face cu Razboiul Lumilor. De fapt, lucrurile stau altfel.

Intr-adevar avem de-a face cu un scenariu de film transpus pe ecran de Steven Spielberg, cu diferenta ca nu este vorba despre un film SF. Mai mult decat atat, este vorba despre o tragedie reala, care a marcat intreaga lume. Munchen este povestea a ceea ce se intampla dupa.

Se intampla ca Serviciile secrete israeliene – Mossad – intreprind o misiune fara precedent in istoria Israelului. Pentru aceasta, sunt recrutati cinci barbati din diferite colturi ale lumii.

Conducatorul echipei este Avner (Eric Bana), un tanar ofiter obsedat de tragedie si care-si paraseste sotia insarcinata pentru a pleca in misiune. Scopul lor este sa-i lichideze pe cei 11 barbati acuzati de Mossad ca au produs masacrul de la Munchen.

Razbunarea porneste de la o miza egala cu tragedia suferita: 11 contra 11. La inceput, pare corect.

Pentru a-si indeplini planul, echipa face ocolul Pamantului: Geneva, Frankfurt, Roma, Paris, Londra, Beirut, New York. Scopul lor este sa ucida, totul petrecandu-se in afara legilor internationale si fara implicarea Guvernelor. Misiunea secreta le limiteaza sfera de relatii interumane, aceasta rezumandu-se la relatiile dintre ei.

Sunt fascinante momentele de respiro dintre asasinate, in care cei cinci servesc mese copioase si elegant aranjate de Avner, un pasionat de arta culinara. Discutiile si intreg ceremonialul din timpul meselor ii umanizeaza si ii salveaza parca in fata spectatorilor. De fapt, ei sunt platiti ca sa ucida.

Problemele intervin atunci cand nu mai este de ajuns faptul ca sunt ucisi cei trecuti pe lista. Li se cere sa-i ucida si pe altii, care ar putea deveni la fel de periculosi. Razbunarea nu mai este razbunares ea se transforma intr-un adevarat razboi secret al Mossadului cu teroristii palestinieni.

Cei cinci devin la randul lor vanati de catre teroristi, nemaiputand sa se sustraga. Avner devine paranoic, mereu suspicios, pierzandu-se de sine si nemaistiind pe cine si de ce omoara, de fapt. Cu atat mai mult, nu mai este convins ca, facand ceea ce face, va contribui cu ceva la stoparea terorismului.

Nu-si mai doreste decat sa traiasca linistit alaturi de familia lui, dar isi da seama curand, de vreme ce a intrat in joc, ca nici acest lucru nu mai este posibil.

Povestea captiveaza in totalitate, iar cele 140 de minute ale filmului par mult mai putine, de fapt. In plus, decorurile, costumele, efectul de pelicula si atmosfera de film vechi, plus coloana sonora imposibil de neremarcat, fac situatia extrem de autentica, ceea ce contribuie le participarea afectiva a spectatorului.

In mare, pe langa faptul ca este vorba despre o tragedie reala, meritul filmului consta mult in artificiile regizorale. Nu intamplator filmul are doua nominalizari la Globurile de Aur, pentru cel mai bun regizor (Steven Spielberg) si pentru cel mai bun scenariu de film (Tony Kushner).