Presedintele Traian Basescu a declarat, saptamana trecuta, ca trusturile de presa se bat intre ele pentru ca in spatele lor se afla grupuri de interese de tip mafiot, care le utilizeaza in batalia de discreditare a adversarului de piata sau a institutiilor statului.

Are tot timpul si mijloacele ca sa-si demonstreze afirmatiile, sa dea nume si sa prezinte fapte concrete. Ele ii sunt cerute acum de institutiile de presa care se stiu nepatate, precum si de societatea civila. Oricum, vor ramane multe alte intrebari.

Dar daca sunt si redactori sau reporteri care-si fac propriile jocuri mizere, fara stiinta patronului? Cum sa-i numesti pe jurnalistii care scriu la comanda? Dar pe cei care sacrifica subiecte de interes public, le abandoneaza si trec de partea intereselor cu adevarat mafiote?

Cum pot fi catalogati ziaristii care-si divulga sursele, cata credibilitate si autoritate morala mai au acestia? Dar daca institutiile statului sunt subminate din interior, mult mai eficient, chiar de salariatii bugetari?

La patru ani de la debutul prigoanei la care am fost supus de "regimul Nastase-PSD", ca procuror ce a periclitat grupuri de interese de tip mafiot protejate de functionari si structuri ale statului, descopar tot mai multe fatete si dovezi ale ticalosiei umane.

Scenariul era ca, intr-o prima faza, sa ma discrediteze, dupa care sa-mi fabrice un dosar penal. Prostia si siguranta executantilor, cand au crezut ca niciodata nu le voi putea demonta si proba actiunile nelegale, au fost pricipalele mele atuuri in fata sistemului coplesitor.

Unora - indivizi marunti - m-am limitat sa le arat, ulterior, intre patru ochi, ca stiu ce au facut si de ce teapa sunt. Pe altii, impostori cu pretentii si galoane, trebuie sa-i arat cu degetul in mod public, sa-i cunoasca oamenii care-i citesc sau asculta si fac greseala sa-i creada.

Sa stie la ce se pot astepta daca isi pun speranta in asemenea "presari" de doi bani.

Procurorul Miu, fostul CI-st cu scoala la fara frecventa

In perioada aprilie – decembrie 2001, imediat dupa ce l-am arestat pe Adrian Tarau sub invinuirea de complicitate la contrabanda, protectorii politici ai acestuia si-au epuizat fata de mine, in primul rand, metodele de sicanare administrativ-disciplinara.

Pana sa ajunga sa faca politie politica impotriva mea si a intregii familii (mama, frate, sotie, socri si cumnata! - voi prezenta, curand, toate dovezile), mi-au luat in vizor prietenii si cunoscutii, doar, doar vor gasi vreo bresa pe unde sa se apropie de mine cu o fapta penala, indiferent prin ce mijloace.

Finul meu, Dacian Lascau, a avut ghinionul sa fie primul incercat. In seara zilei de sambata, 22 decembrie 2001, el a fost retinut pentru 24 de ore de procurorul Miu Mitica Nicusor, care nici macar nu stia ca doar politistii "retin".

Acesta i-a inscenat un flagrant ca in filmele cu prosti, cu care va ramane antologic. "Denuntatorul" folosit, Paul Alecu Malan, a fugit cu mia de marci pe care trebuia sa i-o plaseze lui Dacian. Totul s-a petrecut sub ochii echipei de "anchetatori" condusa de Miu, iar scena a fost inregistrata cu doua aparate audio-video.

Ulterior, au vizionat casetele de zeci de ori, socati de calmul si seninatatea lui Dacian. Au scotocit de mai multe ori masina in care l-au inghesuit si transportat "la sediu" pe finul meu, flancat de doi politai. Au scormonit locul flagrantului si au inceput sa se perchezitioneze unul pe altul.

Nu au gasit niciodata "corpul delict" pentru ca un Malan, un interlop smecher si in criza financiara - santajat de ei sa ramana informator, cum am aflat mai tarziu – le-a tras clapa si a ramas cu "porcul".

Jocurile lui Ciucas si Gal

Ratarea nu l-a impiedicat insa pe procurorul Mitica Nicusor sa "gestioneze" o scurgere rapida de informatii catre anumiti ziaristi privilegiati.

Beneficiarul principal a fost o anume Laura Gal, redactor la saptamanalul "Bihoreanul" si corespondent la "Adevarul", care semnala, imediat, in editia de luni, 24 decembrie 2001, "arestarea finului procurorului Lele, care a primit 1.000 de marci pentru nasul sau", chit ca Dacian nu a cerut si nu a primit nici un ban, iar Miu nu a avut curaj sa-si duca marsavia pana la capat si nu a emis mandat de arestare.

Sursa tuturor informatiilor, mult mai numeroase, amanuntite si tendentioase, lansate public in acest mod ce se credea ocult, poate fi usor identificata, in conditiile in care dosarul era al parchetului si, duminica, nu s-a organizat nici o conferinta de presa pe aceasta tema.

Piatra era insa aruncata si, de patru ani, aceste minciuni figureaza ca background de caz. Chiar daca finul meu a fost achitat de justitie (in baza art. 10 lit "a" CPP, "fapta nu exista") si Miu desfiintat si ridiculizat inca o data pentru notoria-i lipsa de profesionalism, Laura Gal, trompeta primara a ineptiilor, nu a avut demnitatea sa revina si sa precizeze datele reale ale cazului.

Dimpotriva, impreuna cu Florin Ciucas, redactor-sef la "Bihoreanul" si corespondent Mediafax, au aplicat o reteta folosita de ei in mai multe cazuri: "articolul" a fost "preluat", cu mici adaugiri, in "Bihoreanul", "prelucrat" de Ciucas pentru agentia de stiri Mediafax si servita sub girul acesteia intregii prese romanesti.

Dosarul ascuns

Ce ii ramane de facut celui care se stie nedreptatit prin astfel de malversatiuni? In primul rand, sa incerce sa inteleaga ce i se intampla. Apoi, sa impuna restabilirea adevarului.

M-am documentat si am aflat ca Malan a fost "informatorul" colonelului Radu Mihut, fostul sef al Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Oradea, decedat in 31.05.2000.

Ramas fara protectie, dar cu afaceri dubioase in derulare, Malan a fost obligat sa participe la mascarada menita sa ma compromita cu orice pret.

Santajul asupra lui s-a realizat cu ajutorul unui dosar de urmarire penala privind complicitatea sa la furtul unui autoturism Cielo din Satu Mare, pe care l-a transcris in Bihor prin fals si l-a pus in circulatie prin substituirea seriei de identificare. Malan a fost retinut in 14 martie 2001 si "prezentat" la parchet pentru arestare.

Urmele acestei "propuneri" nu se regasesc insa inregistrate la parchet si dosarul a fost pus la pastrare in fisetul oamenilor colonelului Terente Merce, seful de la "doi-si-un-sfert" Oradea. Am primit, "prin metode specifice", o xerocopie a dosarului ascuns si aveam dovada santajului folosit in dosarul fabricat finului meu.

Din perspectiva interesului general, se proba folosirea metodelor de presiune nelegala pentru compromiterea unor persoane incomode. Mediatizarea acestor practici fi fost in favoarea dreptului publicului de a fi informat corect, facand posibila dezbaterea publica si inlaturarea unor asemenea procedee securiste.

Ziaristi ce pareau de buna credinta

Prezentarea mijlocului de santaj folosit impotriva "denuntatorului" de circumstanta, Paul Alecu Malan, si demonstrarea lipsei sale de credibilitate au constituit aparari punctuale in dosarul finului meu, Dacian. Imaginea publica distorsionata nu putea fi reabilitata insa decat tot prin presa.

De buna credinta, m-am intalnit cu ziaristii Florin Ciucas si Laura Gal, "pionierii" mediatizarii vicioase a cazului, le-am explicat si dovedit cum s-a realizat manipularea. Nu aveam inca nici un motiv sa cred ca au participat cu buna stiinta la intoxicarea opiniei publice.

Era firesc sa le inlesnesc intelegerea si interpretarea metodelor nelegale folosite in cazul inscenarii careia era sa-i cada victima finul meu. Ii impiedicam sa urmeze o pista falsa si le ceream sa faca precizarile si indreptarile cuvenite.

Pentru niste ziaristi care ar fi dorit sa informeze corect si sa apere un interes public legitim – acela al respectarii legii si procedurilor in anchetele penale – copia dosarului ascuns la politie, oprit din traseul spre instanta si folosit ca mijloc de constrangere pentru a obtine in mod nelegal probe in acuzare, ar fi constituit o mina de aur.

Au promis ca vor remedia ce au distrus si le-am dat o copie a respectivului "dosar ascuns", depus oricum si in dosarul aflat atunci inca la procurorul Mitica Nicusor, in apararea lui Dacian.

Iuda de langa noi

Inutil sa mai arat ca nu au facut nimic din ce au promis ca vor repara. Ocupat cu alte probleme si, oricum, lamurit din varii imprejurari de calitatea morala a celor de la "Bihoreanul", am uitat de intamplare.

Pana zilele trecute, cand am ajuns sa studiez in arhivele parchetului unul dintre numeroasele "dosare de casa", ramas ca "urma" a tentativelor de a ma compromite cu orice pret si mijloace, la ordinul lui Joita Tanase ("tot vom gasi ceva impotriva lui Lele").

Ziaristii Ciucas si Gal de la saptamanalul "Bihoreanul", agentia Mediafax si cotidianul "Adevarul" nu numai ca nu aveau de gand sa-si dreaga fapta, ci au perseverat in rau, incalcand cele mai elementare norme de deontologie gazetareasca.

Ca niste delatori ordinari, s-au dus cu para si hartiile la cei care gestionau nelegalitatile. O tradare care nu este onorabila pentru nimeni, dar care descalifica iremediabil un ziarist. Ce ratiune o fi existat in capul lor, nu stiu.

Poate doar dorinta de a se face utili intr-un caz in care nu-mi acordau nici o sansa si au "negociat" cu gealatii lui Joita obtinerea unor materiale pentru alte subiecte de presa, care sa desavarseasca linsajul mediatic declansat impotriva mea.

Conform procesului verbal din 28 martie 2002, Laura Gal, "corespondent la "Adevarul", i-a predat procurorului Elena Radescu din Parchetului Curtii Supreme de Justitie "copia unui dosar al IPJ".

Era anexat exact dosarul care dovedea santajul asupra unor persoane, ca "practica" de ancheta penala in Romania anului 2002! "Cine si cum le-a facut?" a mentionat, marginal, tortionara alcoolica.

Provocatori

Cateva file mai incolo, am descoperit alta dovada a pactizarii celor de la "Bihoreanul" cu mafiotii trimisi de PSD-Nastase sa ma lichideze. Se dovedeste acum ca nu s-au limitat doar sa furnizeze informatii ci au facut joc dublu si s-au pus efectiv in slujba lor.

Intr-o alta situatie, Ciucas si Gal au incercat sa ma provoace si sa afle ce alte dovezi mai aveam impotriva celor pe care i-am acuzat ca sunt implicati in mafia petrolului din Bihor.

Deja se anuntase ca sunt suspendat din magistratura pentru arestarea nelegala a fiului fostului prefect PSD de Bihor si a altor doi "petrolisti", acuze ce nici acum, dupa patru ani, nu au fost probate dar – paradoxal - procurorii nici nu au curajul sa dispuna incetarea procesului penal din cauza consecintelor pe care le va avea o astfel de solutie.

A doua zi plecam la Bucuresti, sa dau prima declaratie in dosar. Aveam pregatite documentele care, ulterior, au impus interventia Curtii Spreme si reluarea urmaririi penale si fata de Tarau jr. pentru complicitate la contrabanda dar si pentru o alta gramada de fapte musamalizate pana atunci.

Catari de lux

Florin Ciucas a insistat sa-i spun ceva inedit, ce nu am aratat pana atunci altor publicatii. A stat pe capul meu pana noaptea tarziu, fiindu-mi jena sa-l scot din casa.

Asa a venit vorba despre interceptarile convorbirilor telefonice ale membrilor organizatiei lui Tarau, care dovedeau inca o data implicarea directa a tanarului pesedist intr-una dintre cele mai paguboase activitati desfasurate impotriva bugetului statului roman.

I-am recomandat sa solicite o copie de la dosarul aflat pe rolul instantei, care era public. In cele din urma, ca sa ma lase sa ma odihnesc, i-am dat xerocopia unei transcrieri, aflate, repet, si in dosarul instantei, deci fara sa aiba caracter secret.

Ei bine, si aceasta a ajuns, chiar a doua zi, de la Ciucas la procurorul Elena Radescu, prin acelasi mesager otravit, "Gal Laura, corespondent la ziarul «Adevarul»"!

"Mostre" americane de caracter jurnalistic

La 15 februarie 2005, justitia americana a condamnat doi ziaristi – Matthew Cooper de la "Time" si Judith Miller de la "New York Times" – pentru refuzul de a-si dezvalui "sursele" in "Cazul Plame".

Printr-un articol din 14 iulie 2004, Valerie Plame Wilson a fost deconspirata ca agent CIA, respectiv "ofiter operativ CIA specializat in arme de distrugere in masa", care lucra sub acoperire de 20 de ani ca specialist in energetica.

Scopul articolelor era sa-l discrediteze pe sotul ei, fostul ambasador Joseph Wilson, care a demascat in presa minciunile Administratiei Bush privind asa-zisele "arme de distrugere in masa" ale lui Saddam Hussein , negasite nici pana in ziua de azi.

Astfel, dupa o ancheta minutioasa, fostul ambasador, a redactat un raport oficial prin care il informa pe presedinte ca nu exista indicii care sa confirme ca Irakul a achizitionat uraniu din Africa.

Fantomaticul arsenal a constituit, totusi, pretextul invaziei din Irak, din martie 2003, motiv pentru care Wilson, revoltat, a dezvaluit in mod public faptul ca i-au fost ignorate informatiile.

Drept "pedeapsa" pentru ca a demonstrat ca Administratia Bush a mintit in mod deliberat, Lewis "Scooter" Libby, seful de personal si consilier pe probleme de securitate al vicepresedintelui american Dick Cheney, a organizat "scurgerea" de informatii catre presa despre Valerie Plame.

Abia dupa ce procurorul special Patrick Fitzgerald, dupa o ancheta foarte vasta, a reusit sa demonstreze fapta lui Libby si sa-l inculpe, cei doi ziaristi au considerat – din inchisoare - ca nu mai are rost sa nege evidenta si, in 30 septembrie 2005, au declarat ca apropiatul presedintelui Bush a fost sursa dezvaluirilor lor, fara sa aiba insa pretentia niciunui favor judiciar pentru tardiva recunoastere.

Jurisprudenta CEDO in materie

Recomandarea nr.R (2000) 7 a Comitetului de Ministri catre statele membre cu privire la dreptul ziaristilor de a nu-si divulga sursele de informatii, adoptata in 8 martie 2000: "Recunoscand ca exercitarea libera si neingradita a jurnalismului este consacrata prin dreptul la libertatea de exprimare si este o premisa fundamentala a dreptului publicului de a fi informat cu privire la chestiunile de interes general, avand convingerea ca protejarea de catre ziaristi a surselor de informatii ale acestora reprezinta o conditie de baza pentru activitatea si libertatea jurnalistica, precum si pentru libertatea presei, reamintind ca numerosi ziaristi si-au exprimat in codurile deontologice ale profesiei obligatia de a nu divulga sursele de informatii in cazul in care au primit aceste informatii in regim de confidentialitate, exercitarea de catre ziaristi a dreptului lor de a nu divulga sursele de informatii poarta cu sine indatoriri si responsabilitati, exprimate in articolul 10 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale." Se recomanda "aducerea acestora in mod special in atentia autoritatilor publice, a autoritatilor politienesti si a sistemului judiciar, precum si punerea lor la dispozitia ziaristilor, a presei si a organizatiilor profesionale ale acestora".

In "anexa" Recomandarii, a fost inscris si principiul vizand "alte persoane care, in temeiul relatiilor lor profesionale, intra in posesia unor informatii prin care se identifica o sursa prin intermediul colectarii, al procesarii editoriale sau al propagarii respectivei unformatii, ar trebui protejate in mod egal in temeiul principiilor stabilite in prezenta recomandare."

Aceasta tradare a ziaristului Florin Ciucas, fata de o persoana care nu i-a cerut decat sa-si faca impartial datoria si sa spuna adevarul, nu este unica.

Aflat ca inculpat intr-un proces de calomnie intentat de vamesul Mihai Bumbui, Ciucas a fost de acord sa dezvaluie numele persoanelor de la care obtinuse informatiile calomnioase pentru care era acuzat. El a deconspirat numele "colegilor" lui Bumbui, iar acesta, de cuvant, si-a retras plangerea, multumit ca a aflat ce il interesa cel mai mult.

Florin Ciucas, redactorul-sef al saptamanalului Bihoreanul, sustine ca nu isi aduce aminte sa fi primit documente de la Alexandru Lele prin care acesta isi demonstra nevinovatia vizavi de acuzatiile de arestare nelegala a lui Adrian Tarau.

In ceea ce priveste predarea unor acte procurorului Elena Radescu, din cadrul Parchetului Curtii Supreme de Justitie, acte confidentiale si despre care exista dovezi materiale ca le-a avut, seful Bihoreanului neaga.

"De la redactie un singur inscris, un singur document am predat Parchetului si era vorba de o scrisoare de-a lui Stiube, parca. Documente pe care sa mi le fi dat Lele si eu sa le dau procurorului Elena Radescu nu au fost", sustine Florin Ciucas.

Desi reporterii GAZETEI au incercat, in mai multe randuri, sa o contacteze telefonic pe Laura Gal, redactorul "Bihoreanului" nu a fost de gasit.

In schimb, dupa cum reiese si din facsimil, numele Laurei Gal apare mentionat pe mai multe procese-verbale incheiate de procurorul Elena Radescu, ceea ce atesta faptul ca au "colaborat" foarte bine in cazul Lele, contrar codului deontologic al jurnalistului.