Liderii Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ) sunt cercetati penal de catre Politia Petrila, intr-un dosar constituit ca urmare a unei plangeri inaintate de unul dintre sindicatele miniere din zona, respectiv "Solidaritatea 2004" de la EM Lonea.

Potrivit liderului sindical Adrian Rusu, sesizarea se refera la decizia LSMVJ de a opri o parte din primele de Craciun ale minerilor fara consimtamantul acestora.

"Nimeni nu poate hotari in locul oamenilor. Mi se pare anormal sa li se retina banii si daca vor si daca nu. Am facut adresa oficiala catre Compania Nationala a Huilei Petrosani, iar in raspunsul primit de la directorul general al CNH, Daniel Surulescu, se specifica faptul ca suma se retine doar cu acordul angajatilor", a mai spus presedintele Sindicatului "Solidaritatea 2004".

In plus, plangerea penala face referire si la o posibila deturnare de fonduri, pentru scopul in care au fost cheltuiti banii colectati de la oameni. "In protocolul semnat scrie ca banii vor fi alocati pentru activitati sindicale, dar au fost varsati in contul LSMVJ pentru plata datoriilor de la mineriade", a adaugat liderul sindical.

Pe de alta parte, presedintele ligii, Zoltan Lacatas, este de parere ca toate aceste reclamatii vizeaza doar discreditarea structurii pe care o conduce. "Exista un protocol scris prin care s-au retinut acei bani de la oameni. Este o forma de denigrare a LSMVJ.

Unii nu stiu ce sa mai faca pentru ca ei cred ca liga a facut ceva contrar legilor, dar LSMVJ nu a facut absolut nimic ilegal", a spus acesta.

Scandalul primelor a izbucnit la inceputul lunii decembrie 2005, odata cu acordarea banilor catre mineri. Atunci, cativa ortaci de la EM Lonea au reclamat faptul ca nu au putut sa-si ridice primele acordate conform Contractului Colectiv de Munca (CCM) pentru ca au refuzat sa cotizeze catre LSMVJ o parte din suma.

Conform CCM, fiecare miner din Valea Jiului a beneficiat de 3.580.000 de lei reprezentand adaosul salarial primit de Sfanta Varvara si Craciun, iar in baza unui protocol incheiat intre CNH Petrosani si liga, ortacii puteau sa acorde 200.000 de lei din suma primita catre sindicat.

La EM Lonea lucrurile au luat o intorsatura neasteptata, dupa ce minerii s-au plans ca aproape au fost obligati sa doneze acesti bani catre LSMVJ, fara se li se explice, insa, cu ce scop.

Oamenii au protestat mai multe ore, cand au vazut ca semneaza statul de plata pentru 3,580 milioane de lei, dar primesc in realitate doar 3,380 milioane de lei.

Directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a trimis o echipa sa verifice ce se intampla la exploatarea miniera si, din punctul sau de vedere, problema este inchisa.