Scandalurile politice care au tinut prima pagina a ziarelor din Alba in ultimele luni s-au consumat, in mod paradoxal, nu intre Putere si Opozitie, ci de aceeasi parte a baricadei, intre partenerii de guvernare, PD si PNL. Liderii la nivel judetean ai celor doua partide s-au certat public sau in culise de cate ori au avut ocazia, practic din orice motiv.

Acum insa, la ordin de sus, cele doua formatiuni vor trebui sa fuzioneze, adica sa treaca peste toate diferentele care le despart si sa devina un singur partid, "mai mare si puternic". Astfel ca liderii locali ai partidelor au preluat discursul oficial si isi fac in ultimul timp declaratii de prietenie.

Acestia incearca sa ne convinga ca ceea ce nu a functionat la o simpla coalitie, poate fi benefic la o uniune definitiva. Exista cel putin zece motive, unul mai serios ca altul, care stau in calea functionarii la nivel local a unei asemenea constructii politice.

Primul motiv si probabil cel mai de luat in seama este rivalitatea dintre presedintii celor doua filiale. Liderul PNL Alba este ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, iar cel al filialei PD este primarul din Alba Iulia, Mircea Hava. Nici unul dintre cei doi nu va accepta, in ciuda declaratiilor, a doua pozitie in cadrul unei eventuale noi formatiuni politice.

Aceasta ar putea fi o sursa inepuizabila de tensiuni interne in viitor, in cadrul noului partid, chiar daca acum lucrurile par ceva mai calme, datorita plecarii lui Atanasiu la Bucuresti.

Un al doilea motiv il reprezinta neincrederea, unul in celalalt, a celor doi actuali parteneri de guvernare. Unii dintre liberali isi amintesc si acum istoria ceva mai indepartata cand democratii au guvernat in Consiliul Judetean alaturi de PSD, dupa o intelegere catalogata la vremea respectiva ca "tradare".

Practic, PD s-a inteles peste noapte cu PSD, dupa ce initial stabilisera altceva cu liberalii. Neincrederea s-a perpetuat multa vreme si dupa aceea si s-a resimtit, in relatiile dintre partide, chiar si dupa alegeri.

Conflicte ireconciliabile

Neintelegerile ireconciliabile dintre presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel (PD) si prefectul de Alba, Cosmin Covaciu (fost vicepresedinte al organizatiei PNL), poate fi un al treilea motiv pentru care cele doua partide nu pot avea un viitor comun. Viziunile diferite ale acestora in ceea ce priveste proiectele de dezvoltare a judetului au facut ca cei doi sa nu mai colaboreze deloc.

Conflictul a inceput in momentul in care Dumitrel l-a acuzat pe Covaciu ca a "furat" proiecte ale CJ, pe care le-ar fi dezvoltat si folosit pentru a-si face imagine. Prefectul a respins acuzatiile si a spus ca proiectele respective nu apartin CJ, ci locuitorilor intregului judet. Dupa acest scandal, Dumitrel a luat decizia de a nu isi mai pune semnatura pe nici un document emis de Covaciu.

Ca raspuns la acuzatiile presedintelui CJ, prefectul a trimis angajatii Prefecturii in control la institutia con-dusa de Dumitrel. Acesta din urma i-a trimis pe subordonatii lui Covaciu la plimbare, sustinand ca Prefectura nu poate legal sa verifice activitatea administratiei judetene.

Conflictul celor doi s-a transpus si la nivelul conducerii Prefecturii, unde Covaciu si subprefectul Clement Negrut (fost membru PD) ofera suficiente motive pentru cel de-al patrulea motiv al unei fuziuni imposibile intre cele doua formatiuni politice.

Colaborarea dintre cei doi a "scartait" de la inceput, prefectul incercand prin toate mijloacele sa-l tina departe pe subprefect de "problemele" importante care se discuta la nivelul conducerii Prefecturii. Intre ei au avut loc cateva certuri zdravene, care au ajuns si la "urechile" reprezentantilor Ministerului Administratiei si Internelor.

O disputa de la distanta intre Covaciu si Negrut s-a consumat si atunci cand s-a pus in discutie numirea celui de-al doilea subprefect. Prefectul a vrut pentru acest post un om de incredere din institutie, in timp ce Negrut a pus "umarul" la venirea unui persoanj din afara institutiei si anume a reprezentantului UDMR, Arpad Ladany.

Functiile in administratie - motiv de scandaluri

Cele mai mari neintelegeri intre membrii PNL si PD aveau legatura si cu impartirea functiilor in administratia publica locala, mai precis de persoanele nominalizate de fiecare parte (considerate uneori dubioase de cealalta parte).

Din acest punct de vedere, intre liderii democrati si liberali s-au consumat "meciuri" destul de dure, cu usile inchise, despre care au stiut foarte putini membri de partid.

Pana la urma, dupa mult timp, au reusit sa ajunga la compromisuri, dar chiar si acum exista institutii publice care nu au conducerea care convine ambelor parti. Acesta ar fi cel de-al cincilea motiv pentru care liberalii si democratii nu fac casa buna.

Al saselea motiv nu este nici el de neglijat: conflictele dintre membrii celor doua partide sunt dublate de ne-intelegeri chiar in interiorul fiecarei formatiuni politice. La PD, con-flictele sunt mai putin vizibile (daca exista).

In schimb, plecarea presedintelui filialei PNL, Teodor Atanasiu, la Bucuresti, a lasat loc in organizatia judeteana unor dispute pentru dominatia asupra filialei, din care nu au lipsit vicepresedintele CJ, Dan Si-medru, directorul ADR 7 Centru, Simion Cretu, si prefectul Cosmin Covaciu (in prezent fara partid).

Interese economice diferite

Interesele economice diferite ale PNL si PD in ceea ce priveste societatile comerciale subordonate unor institutii ale statului pot reprezenta cel de-al saptelea motiv al anularii ideii de fuziune.

Un alt motiv (al VIII-lea), suficient pentru a declansa scandaluri intre cele doua organizatii, este modul in care vad fiecare investitia in exploa-tarea zacamintelor de aur de la Rosia Montana, initiata de compania "Rosia Montana Gold Corporation". Valoarea investitiei se cifreaza la mai mult de 600 milioane de dolari.

Daca liderii PD s-au pronuntat de mai multe ori in favoarea realizarii investitiei, liberalii au fost mult mai rezervati. Mai mult decat atat, prin vocea deputatului Tiberiu Barbuletiu, observator la Parlamentul European, problemele ecologice ale companiei straine au fost criticate public.

Al noualea motiv poate fi legat de afacerile private. Daca liberalii au in sange stiinta de a face bani, democratii stau mai slab la acest capitol. Inca de la inceput, reprezentantii PNL au tratat castigarea alegerilor ca pe o afacere si au reusit sa se "miste" din acest punct de vedere ceva mai bine decat cei de la PD.

De altfel, cele doua formatiuni si-au pus o serie de contre si in acest domeniu. Este vorba de o serie de firme apropiate PNL, a caror intrare a fost inchisa spre domeniile controlate de PD, cu toate presiunile care, sustin surse din cadrul acestui partid, s-ar fi facut. Liderul filialei PD, Mircea Hava, nu este nici el departe de lumea afacerilor, insa este ceva mai discret.

Nu in ultimul rand, al zecelea motiv pentru care mariajul PNL-PD nu poate dura la Alba tine de nepotrivirea de caracter dintre cele doua formatiuni si intre liderii acestora.