Directoarea bibliotecii „Petre Tutea", agresata fizic de catre legionari

de Isabela Stefan Iorga     Atitudinea
Marţi, 7 februarie 2006, 0:00


Biblioteca Petre Tutea
(Foto: )

Saptamanalul „Atitudinea" v-a prezentat deja in numarul 97 din luna august 2005, un articol sub titlul „Directoarea Bibliotecii ‹Petre Tutea›, amenintata cu moartea de legionari", in care publicului constantean era informat despre amploarea conflictului dintre Bucur Brasoveanu, fondatorul bibliotecii, membru de frunte al Miscarii Legionare si Aiserin Nebi, presedintele Asociatiei Culturala



National-Crestina „Petre Tutea" si director al bibliotecii. Din nefericire, revenim in prezentul numar cu un material incendiar despre actiunea in forta intreprinsa pe data de 1 februarie 2006 de catre legionarii din Cuibul de legionari „Fapta" - Bucuresti si Cuibul „13 Ianuarie-Majadahonda"- Constanta, asupra bibliotecii si asupra directorului sau.



„Pe data de 1 februarie, anul curent, Serban Suru, seful legionarilor, Bucur Brasoveanu, Aristide Necula, Nicu Brasoveanu, sefii legionarilor din Constanta, Eugen Bohaciov, Ionel Caraiman, Dana Maria Caraiani, Laurentiu Negrescu, Angelica Andrei si inca doua persoane pe care nu le-am retinut, au venit la sediul bibliotecii, in jurul orei 17, pentru a revendica sediul la care nu au renuntat nici



o clipa sa viseze. Recurgand la forta, m-au scos afara din biblioteca nu numai pe mine, ci si pe domnii Constantin Lamureanu si Mircea Ancar, prezenti in acel moment, in institutie.



Am fost bruscata de Serban Suru, care devenise violent, atat verbal cat si fizic, si data afara din sediu, in timp ce mi se fluturau pe sub nas niste hartii, despre care am aflat ulterior ca reprezinta o hotarare judecatoreasca prin care acestia se proclamau conducatorii Asociatiei, incalcand o alta hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila emisa de instanta constanteana.



Pana cand a sosit echipajul de jandarmi a carui prezenta am solicitat-o telefonic la numarul 956, am ramas in fata usii, in imposibilitatea de a-mi recupera lucrurile personale si banii din interior", a declarat Aiserin Nebi, inlaturata in mod brutal din functia de director, printr-o modalitate care ne aminteste, cu tristete, de alte acte violente intreprinse de legionari in trecut...



Dupa mai bine de o ora, timp in care au stat inchisi in spatiul bibliotecii, „revendicatorii" au pus lacate pe usile bibliotecii si au schimbat incuietorile. A doua zi, pe data de 2 februarie, RAEDPP a pus un alt rand de lacate peste lacatele puse de „noii proprietari", deoarece RAEDPP este administratorul de drept al cladirii si contractul sau de inchiriere cu biblioteca a incetat intre timp.



Aiserin Nebi a castigat in instanta toate cele patru dosare impotriva legionarilor care revendica biblioteca. Dosarul nr. 1419/ 2005, in care Bucur Brasoveanu solicita modificarea statutului Asociatiei, a fost solutionat in favoarea directorului Aiserim. Dosarul nr. 6115/2005, prin care, nemultumiti, legionarii au cerut nulitatea absoluta a Procesului-Verbal al Adunarii Generale a Asociatiei, a dat castig de cauza, din nou, presedintelui Aiserim Nebi, iar Dosarul nr. 5442/2005, prin care se cerea evacuarea de urgenta a directoarei din spatiul bibliotecii, a fost castigat tot de aceasta.



„Vazand ca au pierdut toate caile de atac din justitie, aceste persoane au obtinut de la Judecatoria Constanta, respectiv de la judecator Laura Smarandei, o modificare la statutul Asociatiei, in baza unor acte din anul 1997, ignorand cu buna credinta Hotararea Judecatoreasca nr. 50 din 8 martie 2005, prin care fusese numit un nou Comitet Director al Asociatiei Culturala National-Crestina ‹Petre Tutea›.



Constituind pe data de 4 februarie, a.c. o asa-zisa Adunare generala Extraordinara, acesti ‹domni› au indus in eroare instanta judecatoreasca prin declaratii mincinoase si au obtinut pe 21.12.2005, o incheiere de sedinta nr.264, prin care au numit un alt comitet director.



Pe baza acestei incheieri, s-a recurs la intrarea fortata in sediul bibliotecii, actiune la care a participat si avocatul Anca-Angelica Andrei, care si-a declinat calitatea de avocat, incalcand deontologia profesionala", a mai precizat Aiserin Nebi.



Aceasta a depus deja o plangere penala la Parchetul Constanta, la Parchetul Militar si la Politia Municipiului Constanta, impotriva persoanelor care au patruns abuziv in biblioteca, dar si o plangere impotriva echipajului de jandarmi care a intervenit in conflict, dupa cum sustine Aiserim Nebi, intr-o maniera partinitoare.



Pana cand Procuratura va definitiva investigatiile declansate, directorul institutiei nu va putea sa isi recupereze bunurile personale „sechestrate" in sediu.



Va vom tine la curent cu evolutia acestui caz de interes general pentru constanteni si pentru viata culturala a urbei, informandu-va intr-un numar viitor, cine se afla in spatele manevrelor disperate de recuperare a cladirii bibliotecii si mai ales, in ce scop s-a declansat aceasta campanie impotriva actualei conduceri a bibliotecii si a Asociatiei Culturala National-Crestina „Petre Tutea".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















329 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by