Gigantul US Air Force C-5 Galaxy a aterizat miercuri noapte pe Aeroportul International „Mihail Kogalniceanu", Constanta adapostind pentru o zi cel mai mare avion de transport din lume. Uriasul C-5, mandria fortelor aeriene americane, inalt cat un bloc cu 6 etaje si lung cat un teren de fotbal, in valoare de peste 165 milioane de dolari, a decolat aseara.

Pentru a ne face o idee despre cat de mare poate fi acest aparat de zbor, este suficient sa amintim un episod amuzant, dezvaluit pentru „Replica" de catre Corneliu Balan, directorul aeroportului. Toate avioanele militare care aterizeaza la Kogalniceanu se opresc aici cateva ore pentru a-si face plinul, inainte de a-si continua drumul.

De regula, pentru aceste operatiuni sunt mai mult decat suficiente cele doua rezervoare British Petroleum, aflate permanent pe pista aeroportului. In cazul gigantului C-5 Galaxy, lucrurile au fost putin mai complicate, din cauza capacitatii enorme a celor 12 rezervoare ale avionului, in care incap 332.500 livre de combustibil (echivalentul a nici mai mult nici mai putin decat 150 de tone).

Pentru a intelege mai bine despre ce cantitate enorma este vorba, putem compara cu ceva mai pamantesc: plinul unui astfel de avion este asigurat de mai bine de sase autocamioane cisterna lungi. Astfel incat, dupa ce British Petroleum si-a epuizat rezervele si dupa ce s-a mai adus combustibil, abia s-a reusit umplerea cu 70 de tone de kerosen.

Cu toate acestea, americanii nu si-au putut da peste cap programul, iar mastodontul a fost nevoit sa plece in cursul serii de ieri cu jumatate de rezervoare goale. Si de aceasta data soldatii americani s-au cazat la Mamaia si spre dezamagirea carcotasilor, nici acum nu au fost descarcati din avion teroristi irakieni inlantuiti.

Ba, mai mult, oricine a trecut ieri pe soseaua de pe langa Aeroportul Kogalniceanu a putut admira in voie bijuteria C-5. Problemele pe care le-a avut in Romania acest avion constituie o adevarata ironie a sortii pentru americani, carora probabil nu le-a venit sa creada ca li s-a putut intampla asa ceva.

C-5 Galaxy poate zbura incontinuu, dar a ramas tintuit la sol in Constanta

Si spunem asta dintr-un motiv foarte simplu: C-5 Galaxy a fost primul avion din lume capabil sa se alimenteze din zbor, avand o autonomie de zbor practic infinita. Singura limita este data de factorul uman, personalul de zbor neputand rezista prea mult in aer.

In aceste conditii, patania de ieri a americanilor este una de povestit nepotilor si de tot rasul pentru cei din US Army: cel mai mare avion din lume, capabil sa zboare ani incontinuu, a fost tintuit la solul constantean din cauza capacitatii reduse a romanilor de a face fata standardelor americane.

C-5 Galaxy este si unul dintre cele mai longevive avioane din toate timpurile, anul acesta implinind 40 de ani de cand a fost pus in circulatie. In 1982, rusii au reusit sa construiasca monstrii zburatori Antonov, mai mari decat orice alta masina zburatoare facuta vreodata, dar C-5 a ramas cel mai cunoscut si mai apreciat avion gigant.

A devenit o adevarata legenda in armata americana, capacitatea sa de transport fiind cu adevarat impresionanta. Un C-5 Galaxy poate duce 270 de pasageri, sase autoboze etajate, sapte elicoptere UH-1 Huey sau un pod militar mobil de 74 de tone, ansamblat.

Un C-5 este facut sa care absolut orice, in deplina siguranta si cu viteza maxima, in 1986 acest avion stabilind un record mondial, nedepasit nici in prezent, dupa ce a fost capabil sa duca o greutate de 417.684 kg, in urma realimentarii in aer.

In ciuda masivitatii sale incredibile si a cantitatilor uriase de obiecte pe care le poate duce, acest avion este unul dintre cele mai sigure din lume, doar doua C-5 prabusindu-se in intreaga sa istorie.