Violenta in scoli tine, aproape zilnic, capul de afis al stirilor presei dintr-o Romanie bulversata de-a dreptul de amploarea fenomenului infractionalitatii juvenile.

Batai crunte intre elevi, dascali injurati in fata in plina clasa, amenintati ori chiar bruscati de adolescenti de-o schioapa, trafic de droguri, toalete scolare afumate mai abitir ca si cafenelele - un tablou al scolilor de azi, schitat in doar cateva randuri.

Dar, o realitate cruda care denota cadrul in care se deruleaza procesul educational din multe scoli. Un tipar arhicunoscut, banal aproape. Cateodata, se mai sare din tipare si o fata este injunghiata chiar in biroul directoarei sau violata la WC-ul scolii, un profesor o ia pe cocoasa iar unele eleve pozeaza goale pe Internet.

Acesta este tineretul de azi, aici a ajuns scoala romaneasca. Cu toate ca Oradea nu are probleme majore, dupa cum declara oficialii, la capitolul violenta in scoli, edilii s-au gandit ca este mai bine sa fie etra-precauti si sa sufle si-n iaurt.

Asa ca au demarat un proiect de securizare a procesului de invatamant. Chiar daca ar fi sa pazeasca scolile cu pulanul, autoritatile locale vor sa faca totul pentru a preveni transormarea cadrului educational intr-o pepiniera de infractori. Ca, oricum nu mai e mult.

Precauti

Dupa ultimele evenimente care au spart gura targului in Romania, in urma carora o tanara a fost injunghiata si o alta violata in timpul programului scolar, autoritatile oradene au fost puse pe jar. Preventiv, pentru ca in Oradea, deocamdata e liniste in scoli.

Si au demarat un proiect de regulament care va intra in vigoare incepand cu luna mai 2006. Proiectul este inca in faza incipienta, iar deciziile nu sunt batute in cuie. "Vrem sa aducem toate scolile la o forma unitara", spune Liliana Antonescu, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Bihor.

"In 80% dintre unitatile de invatamant din municipiul Oradea, exista deja un astfel de regulament dar mai sunt altele in care aplicarea lui schioapata. Speram sa le aducem pe toate la acelasi nivel", a subliniat sefa ISJ Bihor.

"Intram intr-o structura de libertate europeana, care ar putea sa ne puna in fata unor surprize la care astazi este mai greu sa ne gandim", declara edilul sef al Oradiei.

"In acest proces de uniformizare vor intra in discutie mai multi factori, de structura interna a institutiei, adica personalul didactic si cel de structura externa, cel care trebuie sa asigure paza si siguranta", relateaza Petru Filip.

In solutionarea problemei, primarul Oradiei propune ca fiecare entitate de invatamant sa-si prezinte in scris modelul pe care il are si problemele cu care se confrunta sau s-a confruntat. "Pentru a avea o situatie clara a fiecarei scoli, se va intocmi o fisa pentru fiecare unitate de invatamant.

Timp de o luna, se va stabili un tablou sinaptic al scolilor din Oradea, si abia apoi vom putea lua decizii", a concluzionat Petru Filip.

Legitimatii de dascal

Regulamentul de invatamant a fost foarte concis. "Va exista o regula generala pentru toate unitatile de invatamant", declara Marcel Bolos, director executiv al Directiei Patrimoniu, din cadrul Primariei Oradea.

Astfel, fiecare unitate scolara trebuie sa afiseze un orar de functionare pe care trebuie sa-l respecte cu strictete. "Dupa finalizarea programului necesar activitatii scolare, accesul este interzis persoanelor care doresc sa viziteze unitatile de invatamant.

Se va intocmi un registru in care se vor scrie toate acele persoane straine care vor intra in institutie. Acestea trebuie sa specifice scopul vizitei si durata. Se vor elibera legitimatii de intrare pentru vizitatori si cadrele didactice", relateaza Bolos.

Edilii spun ca regulamentul nu va fi doar o frectie la un picior de lemn, pentru ca cei care nu-l respecta vro trebui sa scoata bani grei din buzunar.

"Acolo unde se va constata ca regulamentul nu este pus in aplicare conform cerintelor, fie ca nu se dau legitimatii, fie ca nu se iau imediat masuri atunci cand trebuie, fapta va fi considerata contraventie", a mai precizat Bolos. "Toate persoanele care se vor abate de la litera regulamentului, vor fi trase la raspundere.

Sanctiunile vor fi intre 50 RON si 100 RON. E necesara aceasta precizare in regulament pentru ca, altfel, riscam sa stabileasca doar un cadru teoretic si sa nu aiba finalitatea dorita de noi. Scopul acestuia este de a stabili definitiv ordinea in institutiile scolare", conchide Marcel Bolos.

Probleme minore

Directorii unitatilor de invatamant din Oradea sunt perfect de acord cu obligativitatea regulamentului. "Scoala noastra a anticipat acest lucru si am avut multe stipulari asemanatoare regulamentului pe care Primaria l-a conceput", spune Marc Nicolae, director la Scoala Nr. 11.

"Dar ar trebui sa existe un regulament de siguranta generala in Oradea, nu numai in scoli. O siguranta sporita pentru Oradea, va fi implicit si pentru unitatile de invatamant. Este o parte integranta si se evita orice agresiune la nivel de oras. La noi situatia este sub control.

Parintii s-au implicat in asigurarea sigurantei scolii. Au angajat in bodyguard de la o firma particulara, pe care il platesc ei", spune directorul Scolii Nr.11.

"Regulamentul este bine venit. Paza buna trece toate necazurile", spune Mircea Garba, director la Scoala Generala cu clasele I-VIII Nr.16 Oradea. "Este ca un ghid care trebuie urmat si respectat", subliniaza directorul.

Paza in scoli este acoperita in mare parte, fapt confirmat de majoritatea directorilor institutiilor oradene. Scoala Nr. 16 are trei paznici, Scoala Nr.11, idem, dar care asigura paza dupa terminarea programului scolar. Liceul Aurel Lazar, insa, e pazit zi si noapte, cu trei portari care asigura paza 24 de ore din 24.

Dar mai sunt si exceptii, cum este Liceul Andrei Muresan, care mai are nevoie de inca doi gardieni pentru siguranta elevilor. Insa paznicul scolii este platit din bugetul local, iar cererea de suplimentare a locurilor in schema de paza se face numai printr-o ordonanta de urgenta.

Bihorenii, mai cuminti

Scolarii bihoreni nu dau de furca autoritatilor. Inca. Nici Jandarmeria si nici Politia nu se plange de acest lucru. Pentru o siguranta mai buna, politistii si jandarmii au in consemn patrularea in jurul unitatilor de invatamant.

Astfel ca, incepand cu primul semestru al anului scolar 2005-2006, Jandarmeria asigura paza in zona tutuor institutiilor de invatamant bihorene. "Avem zilnic in medie zece patrule, o patrula la trei scoli", spune locotenentul Ioan Bogdan, locotenent purtator de cuvant al Inspectoratului de Jandami Judetean Bihor.

Efectele s-au vazut rapid. De cand Jandarmeria a preluat mentinerea ordinii publice in jurul scolilor, fenomenul contraventional si infractional a fost redus cu peste 80%. "In Bihor nu sunt probleme din acest punct de vedere.

Sanctiunile aplicate de patrulele de jandarmi, care executa misiuni de mentinerea ordinii publice in zona institutiilor preuniversitare nu a scos in evidenta o anume scoala.

Fenomenul contraventional si infractional in zona institutiilor de invatamant din municipiul Oradea este in limita normalitatii", confirma Bogdan.

"In Judetul Bihor nu au existat fenomene de violenta in incinta scolilor. Si cele care s-au comis, sunt izolate", zice subinspector Alina Farcuta, ofiter de presa la Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Bihor. "Infractiuni comise de elevi exista, dar nu in incinta scolii. Paza in scoli este foarte importanta.

Este adevarat ca se mai injura, se mai inghiontesc, se mai produc fapte minore, dar care nu intra in sfera penalului", a mai declarat purtatorul de cuvant al IPJ Bihor.

Impuls de efect

In vederea reducerii semnificative a delincventei si pentru prevenirea acestui fenomen concura mai multe compartimente ale IPJ Bihor, intre care un rol important il are Politia de Proximitate si Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii.

"Avem o serie de programe de prevenire a actiunilor de talharie, sub genericul "Siguranta ta conteaza!", care se adreseaza si elevilor in vederea prevenirii infractiunilor juvenile, accidentelor rutiere", spune inspectorul principal Ioana Indries, ofiter specialist in cadrul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii a IPJ Bihor.

"In luna septembrie 2005, a fost implementat in scoli un proiect de prevenire si combatere a agresivitatii si victimizarii, <>, care are ca principal scop constientizarea de catre adolescenti a efectului nociv al agresivitatii atat asupra propriei persoane cat si asupra societatii.

Acest proiect se desfasoara in patru licee din Municipiul Oradea", mai spune Indries.

La solicitarea cadrelor didactice din Oradea, Compartimentul de Prevenire a Criminalitatii participa la intalniri cu elevii, principalele teme abordate fiind anturajul si grupul de prieteni, efectele nocive ale consumului de droguri, alcool si tutun, prevenirea traficului de persoane si accidentelor rutiere in care sunt implicati copii.

Insa nici Jandarmeria nu sta cu mainile-n san. "Am demarat o campanie de informare si educare in scoli", spune Ioan Bogdan. "Vrem sa informam copiii cu modul in care trebuie sa actioneze cand li se intampla lor sau altor copii anumite fapte care contravin legii, injurii, furt, talharie.

Deocamdata activitatea noastra se desfasoara doar la Scoala Nr. 10 Decebal. Dorim ca elevii sa vada in jandarm un prieten mai mare, care incearca sa-i ajute, sa-i protejeze.

Dar ei trebuie sa inteleaga ca o fapta care contravine regulilor de convietuire sociala atrage dupa sine sanctiuni", subliniaza Bogdan.

Violenta mai multa la oras

In perioada 15.12.2005-25.01.2006 Inspectoratul Scolar Judetean Bihor, prin intermediul Centrului Judetean de Asistenta Psihopedagogica Bihor, a realizat o investigatie privind fenomenul de violenta in scoli.

S-a relevat astfel ca tipurile de violente constatate in unitatile scolare din Bihor sunt agresiunile intre elevi - frecventa cea mai ridicata, violenta elevilor fata de profesori - frecventa redusa si comportament neadecvat al profesorilor fata de elevi - foarte rar. Toate acestea au o mai mare frecventa in mediul urban.

Cele mai frecvente comportamente de violenta intre elevi sunt injuriile, certurile, conflictele, utilizarea unor expresii jignitoare referitoare la diferitele trasaturi fizice sau psihice. Foarte rar se utilizeaza expresii jignitoare intre elevi referitoare la situatia socio-economica sau se ajunge la bataie intre elevi.

Contextele in care se manifesta fenomenele de violenta sunt in timpul pauzelor si in imediata vecinatate a scolii dupa programul scolar. Violenta s-a constatat mai mult in randul baietilor.

Din punctul de vedere al cadrelor didactice, cauzele comportamentelor de violenta intre elevi sunt preluarea unor modele mass-media sau din familie, apartenenta elevilor la diferite grupuri, gasti de cartier sau grup de prieteni, insuficienta abilitatilor de comunicare si de relationare in grup, statutul socio-economic scazut al familiei elevilor si reactia elevilor la impunerea fortata a autoritatii de catre alti elevi.

Infractiunile juvenile fac ravagii

Pe plan national, delincventa juvenila este o problema ingrijoratoare. Acest lucru este valabil si pentru judetul Bihor. "In anul 2004 in judetul Bihor au fost inregistrate 441 infractiuni comise de minori, dintre care, trei au fost cu varsta pana la 14 ani.

Marea majoritate a infractiunilor cu autori minori au fost comise de persoane din categoria de varsta 16-18 ani, care raspund penal pentru faptele lor", spune subinspector Alina Farcuta. In 2005, numarul infractiunilor juvenile a crescut. "Au fost inregistrate 467 fapte penale cu autori minori, dintre care patru au fost comise de minori pana la 14 ani.

Cele mai frecvente infractiuni comise de minori sunt cele de furt. Profitand de faptul ca legea prevede faptul ca pana la 14 ani minorii nu raspund penal pentru faptele comise, unii parinti isi folosesc deliberat copiii in savarsirea unor infractiuni.

Din pacate, in timpul comiterii faptei o infractiune de furt se poate transforma usor intr-una de talharie, considerata una din cele mai grave infractiuni", a mai adaugat ofiterul de presa al IPJ Bihor.

Porti deschise pentru hoti

Unitatile educative care intampina cele mai mari probleme la capitolul siguranta sunt gradinitele. Majoritatea nu au portar sau paznic, iar cadrele didactice sunt intr-un numar foarte mic. Dupa orele de program si in week-end-uri, gradinitele devin o prada usoara pentru hoti.