Sunt celebri, bogati, invidiati, desi isi castiga painea aparandu-i pe cei pe care unii dintre noi ii considera "niste nemernici".

Faima si-au castigat-o, insa, muncind, citind si subliniind tomuri grele de legislatie, invatand chichite avocatesti de la maestri, suportand mojicia unor magistrati si multe, multe alte lucruri care desavarsesc un aparator.

Deoarece e greu sa faci un clasament "the best of" al avocatilor, si departe de noi gandul ca al nostru este cel mai grozav, tinand cont ca, potrivit aparatorilor chestionati, cel mai credibil top l-ar putea face judecatorii, ne-am oprit asupra catorva dintre avocatii care au notorietate, credibilitate si cazuri "grele", lucruri care le-au adus si o stare materiala decenta, cel putin.

Lucian Chiriac, avocatul arborescent

Lucian Chiriac a fost inainte sa se afirme ca unul dintre cei mai puternici si celebri avocati procuror. Alaturi de alti colegi care au facut pasul spre barou, Lucian Chiriac a fost unul dintre magistratii desemnati in dosarul martie '90.

Este considerat drept cel mai bun penalist si unul dintre cei mai coerenti aparatori care activeaza in Baroul Mures, tine pledoarii foarte bine organizate, desi este oarecum arborescent, fapt ce nu este intotdeauna pe placul judecatorilor carora le plac cuvantarile aproape laconice.

De altfel, colegii se mira de puterea sa de munca si spun despre el ca nu-si pune capul pe perna pana nu se pune la punct cu ultimele acte normative aparute, pregatindu-si fiecare pledoarie cu minutiozitate. Printre cazurile celebre pe care le-a aparat se numara cel al italianului Riccardi Orlandino.

De asemenea, este aparatorul firmei Bere Mures. Are propiul cabinet, tot unul de lux, pe care il impartea pana anul trecut cu fosta sa sotie, avocatul Corina Jeflea. Ii place Mercedesul. O avere poate fi considerata si biblioteca maestrului, poate unica in judet.

In afara de profesia de avocat, Lucian Chiriac este decanul Facultatii de Stiinte Administrative si Economice, din cadrul Universitatii Petru Maior. Are gradul universitar de conferentiar, dupa obtinerea unui doctorat in drept administrativ.

In calitatea sa de cadru universitar (a activat si la Universitatea "Dimitrie Cantermir") a sustinut incheierea unor parteneriate cu universitati cu acelasi profil din Franta, cu Universitatea din Strasbourg fiind perfectat un agrement pentru un schimb de studenti si cadre didactice, in anul universitar 2005/2006, in cadrul programului Erasmus", respectiv cu Universitatea Versailles a fost semnat un acord de colaborare. De asemenea, se implica activ in organizarea de conferinte pe teme juridice etc. intre Universitatea "Petru Maior" din Targu Mures si o universitate din Versailles, Franta, a fost semnat un acord de colaborare.

Vasile Ghere, cosmarul DNA

Vasile Ghere provine tot din randul procurorilor, fiind unul dintre anchetatorii desemnati in dosarul evenimentelor din martie '90.

Dupa iesirea din procuratura, unde a fost coleg cu Marin Sandu, actualul sef al Serviciului Teritorial al DNA, respectiv a lucrat cot la cot cu Daniel Morar, seful DNA, in perioada in care acesta a fost detasat la Targu Mures, a fost avocat in unul dintre cele mai controversate procese ale ultimilor 16 ani - Hadareni.

Ghere a fost aparatorul rromilor carora le-au fost distruse casele.

De asemenea, Ghere s-a specializat si in cauze penalo-comerciale, aparandu-i, spre exemplu, pe reprezentantii Asilcon, firma ex-deputatulului PSD Culita Tarata, TCE Compil sau pe fostul director al Jidvei - Alba, Toader Ignat.

In ultimii trei ani, dupa infiintarea Parchetului National Anticoruptie, s-a impus ca aparator al inculpatilor in dosare de coruptie, fapt pentru care si-a atras supranumele de cosmarul DNA, cunoscut fiind prin stilul bataios si artagos cu care isi apara clientii.

Printre inculpatii pe care ii apara se numara: finantistii Cristian Florea, Adrian Boila, Radu Ciortea, fostul adjunct al IPJ Adrian Pop, fostul director al Romvelo Ludus, Ioan Borda, fostii comisari ai Garzii Financiare Mures Cristian Moldovan si Cristian Astelian etc.

Ca avocat, Vasile Ghere este suparator de enervant si pentru judecatori.

Este membru al Asociatiei Avocatilor pentru Apararea Drepturilor Omului (APADO), iar in luna trecuta a candidat pentru functia de decan al Baroului Mures, fiind invins insa de Ioan Aflat. A fost ales in schimb in functia de consilier.

Ioan Pop Sabau, bataios dupa interes

Inainte de a fi avocat, si Ioan Pop Sabau a facut parte din corpul magistratilor, fiind judecator. Trecut in avocatura, si-a dat doctoratul in drept civil in 1997 la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca. Este considerat unul dintre cei mai bataiosi avocati, fiind cunoscut ca un aparator al ex-senatorului PRM Dumitru Pop.

De asemenea, e de notorietate apetitul sau pentru cauze grele, in care sunt in joc sume mari de bani. Bun civilist, s-a afirmat, ciudat de altfel, in mediul universitar din Targu Mures ca lector universitar de drept administrativ, respectiv contencios administrativ, in perioada in care Lucian Chiriac a renuntat la colaborarea cu Universitatea Petru Maior.

Este autorul mai multor lucrari de drept, pe care le recomanda calduros studentilor, onorabil insa nu-i si obliga sa le cumpere.

Ioan Pop Sabau a activat si in politica, fiind unul dintre fondatorii Uniunii Vatra Romaneasca, respectiv a Partidului Unitatii Nationale a Romanilor, activitate de care s-a lecuit dupa cativa ani.

Avocatul Sabau isi desfasoara activitatea in cabinetul din imobilul pe care l-a achizitionat pe strada Bolyai. Ii place marca Volkswagen, avand in proprietate un model Passat.

Lucian Badiu, spontan juridic

Lucian Badiu face parte din valul de avocati tineri, afirmati cu rapiditate in ultimii ani. Este caracterizat de colegi sai drept un posesor al unui simt juridic extraordinar, detectand spontan esenta juridica in orice cauza.

Activitatea in Barou a inceput-o sub aripa unui maestru in ale dreptului, Horatiu Coprean, dar drumurile lor s-au despartit in urma cu aproape trei ani. De atunci, Lucian Badiu face echipa cu avocatul Cosmin Matei, un alt aparator de perspectiva, detinand un imobil pe strada Justitiei, unde isi au cabinetele. Badiu conduce un VW Passat.

In ultimii trei ani a fost aparatorul judecatorului Andreea Ciuca, obtinand anul trecut achitarea acesteia in dosarul judecat de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Si Lucian Badiu este aparator al unei firme, mai precis a grupului controlat de omul de afaceri Sorin Terbea.

Horatiu Coprean, finul avocat

Horatiu Coprean este unul dintre avocatii de top 3 din judet, in opinia celorlalti membri ai Baroului Mures, chestionati de noi, fiind caracterizat de o finete juridica exceptionala. Are un cabinet bine pus la punct peste drum de Curtea de Apel Targu Mures. Coprean conduce o limuzina Peugeot 607, model comandat si adus din fabrica.

Despre oamenii si firmele pe care le-a aparat ar fi prea mult de enumerat.

Frunda Gyorgy, aparator de Parlament

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy are un cabinet de avocatura situat in centrul Targu Mure-sului, cabinet "de lux", cum mai este numit. In actele contabile ale cabinetului de avocatura al lui Frunda Gyorgy figureaza si doua autoturisme, un Mercedes si un Land Rover. Frunda mai detine 10 procente din Radio Gaga.

Cariera sa de avocat s-a imbinat foarte strans cu cea de parlamentar. Din 1990, de cand a ocupat fotoliul de deputat, pana in 1992, cand a devenit senator, demnitate pe care o pastreaza si astazi.

Pozitia de parlamentar, dar si cea de jurist i-au permis sa reprezinte chiar si Romania la cele mai inalte nivele juridice si politice din Europa. In momentul de fata, desi angrenat intr-un scandal imens, este seful delegatiei Romaniei in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Printre cazurile cele mai controversate pe care le-a acceptat este cel al reabilitarii contelui scriitor maghiar Wass Albert.

Kincses, avocatul lui Martie

Kincses Elod are tot ce ii trebuie, dar nu este un "bogat" al Muresului. Cunoscut politician, fost presedinte al CPUN, acum reformist, Kincses Elod a stat fortat dupa martie '90 in Ungaria. Are un cabinet avocatial pe strada Rodnei, dar a profesat meseria mai bine in Budapesta, unde continua sa faca naveta pentru a-si onora clientela.

In Romania este cunoscut ca un aparator pana in panzele albe a maghiarilor judecati in dosarul martie '90, la fel ca celebrul sau coleg de barou Frunda Gyorgy.

Profesionistii

Nagy Sandor este considerat unul dintre cei mai buni civilisti, dar si unul dintre cei mai buni avocati. Poate de aceea nu a mirat pe nimeni, atunci cand la alegerile pentru Baroul Mures, din ianuarie, Nagy a obtinut cele mai multe voturi pentru functia de consilier.

Mihai Rozsa, un tanar avocat de sub 35 de ani, impresioneaza prin claritatea pledoariilor si prin "farmecul" concluziilor scrise pe care le depune intr-o cauza. Mihai Rozsa mai are meritul ca, desi cu un tata celebru, tot avocat, nu s-a lasat coplesit de faima acestuia.

Avocatii de mai sus sunt doar cativa dintre aparatorii care au intors soarta unor procese, au salvat vieti sau au obtinut clementa pentru clientii lor. Lista este insa deschisa si perfectibila.

P.S. Pentru a nu fi acuzati de partinire, nu ne-am permis sa ne strecuram si proprii avocati. Care, pana una-alta, nu au pierdut vreun proces.