Procurorii Anticoruptie din Timisoara au inceput urmarirea penala impotriva unui numar de 16 persoane, suspectate de fapte de coruptie, intre care si fosta conducere a Societatii Nationale Feroviare de Transport Marfa (SNFTM) din judet.

Surse judiciare au mentionat ca obiectul investigatiilor il constituie incalcarea dispozitiilor legale privind achizitiile publice de lucrari, servicii si materiale efectuate de fostii directori ai societatii.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2001-2004 au fost realizate o serie de achizitii publice, la preturi supraevaluate, in baza unor licitatii trucate, demersuri care aveau ca scop favorizarea anumitor firme private din judetele Timis si Hunedoara.

Surse din cadrul DNA Timisoara sustin ca, in schimbul acestor favoruri, sefii de la CFR Marfa ar fi primit de la oamenii de afaceri direct interesati diferite sume de bani si bunuri de valoare. Mai mult, drept "bonus", unii dintre directori ar fi beneficiat, din partea firmelor private cooptate in afacere, chiar si de lucrari ample de amenajare la locuintele proprietate personala.

Potrivit procurorilor Anticoruptie, intre cele 16 persoane impotriva carora a fost inceputa urmarirea penala se afla si doi ex-directorii ai SNFTM, respectiv Mihail Spiridon si Ioan Titiriga, precum si Simona Andreescu, sef de divizie, dar si alti functionari din cadrul societatii, ca si patronii firmelor castigatoare ale licitatiilor trucate.

Pana in prezent, prejudiciul creat bugetului de stat se ridica la peste 15 miliarde lei vechi.

Mai trebuie mentionat ca dosarul de fata este deja cea de-a doua cauza penala care vizeza activitatile ilicite din cadrul regionalei CFR, dupa ce in luna ianuarie a acestui an ofiterii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Sectiei Regionale de Politie Transporturi Timisoara au finalizat ancheta declansata impotriva altor 15 angajati ai Diviziei Infrastructura.

Si in acest caz obiectul investigatiilor l-a facut achizitionarea ilegala a unor materiale, la preturi supraevaluate, paguba in acest dosar fiind de peste un milion de dolari (33 de miliarde lei). Cercetarile in dosar au demarat inca din 2004.

Investigatiile releva ca, in mai putin de un an, mai exact in perioada ianuarie 2002 - martie 2003, au fost cumparate de la mai multe societati, fara licitatie publica si fara o analiza corecta a tuturor ofertele, diverse materiale. Valoarea fiecarei achizitii in parte depaseste pragul valoric de 40.000 euro instituit de OUG nr. 60/2001, aprobata prin Legea nr. 212/2002 referitoare la achizitiile publice, concluzioneaza anchetatorii.

Printre altele, s-a cumparat combustibil la preturi de pana la 20 de ori mai mari decat cel practicat pe piata. In plus, au mai fost achizitionate, tot la preturi exorbitante, tabla, cabluri electrice, piese pentru sudura si contractori, intentia fiind aceea de a favoriza anumiti agenti economici, mai sustin anchetatorii.