Fostul lider de sindicat al CNSLR "Fratia" pe zona de vest a Romaniei a fost arestat la Tribunalul Timis pentru fapte de coruptie.

Procurorii DNA Timisoara au descoperit ca, in baza pretinselor relatii pe care acesta se lauda ca le are cu fostul ministru PSD al Transporturilor, Miron Mitrea, a incasat ilegal mii de euro, pentru a le facilita obtinerea de autorizatii rutiere pentru unii transportatori internationali. Potrivit anchetatorilor, Valeriu Vanatu, var al sefului Politiei Orasului Buzias, din judetul Timis, se face vinovat de trafic de influenta, cumpararea influentei unui functionar si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

El s-a aflat in fruntea CNSLR "Fratia" pe zona de vest a tarii intre 1990 si 1993, chiar in perioada in care Miron Mitrea se afla si el la conducerea centrala a confederatiei. De altfel, din randurile acestei organizatii sindicale, mai multi apropiati ai lui Vanatu au ajuns ulterior inalti functionari de stat si chiar ministri.

Procurorii Anticoruptie sustin ca acesta ar fi profitat din plin de fostele sale relatii sindicale, astfel ca, in perioada in care PSD s-a aflat la guvernare, el a reusit sa-si rotunjeasca vizibil veniturile si sa puna bazele unei afaceri controversate cu Regionala de Cai Ferate Timisoara, institutie aflata - coincidenta sau nu - chiar sub "tutela" fostului sau coleg de sindicat, Miron Mitrea, ex-ministru al Transporturilor.

Astfel, in perioada 2001-2003, Valeriu Vanatu a pretins si primit peste 25.000 de euro de la reprezentantii unor societati care derulau activitati de transport international, pentru a le facilita obtinerea de autorizatii rutiere, prin relatiile pe care pretindea ca le are in randul unor inalti functionari de stat din cadrul Ministerului Transporturilor si la Autoritatea Rutiera Romana.

Mai exact, fostul lider sindical pretindea ca are influenta la ministrul de atunci, Miron Mitrea, la directorul ARR, Dorin Suciu, si la diferiti consilieri ai ministrilor sau secretari de stat din fostul guvern, pe care ii cunostea inca de pe vremea in care erau colegi in cadrul CNSLR "Fratia".

Trafic de influenta in plina ancheta DNA

Mai mult, anchetatorii au descoperit ca Valeriu Vanatu, care in prezent este administrator si director general la SC "Macvest" SA Lugoj, nu s-a dat in laturi de la a savarsi inca o infractiune de coruptie. Potrivit procurorilor, el i-a "co-interesat" pe unii dintre functionarii din conducerea "Metrom" Brasov, pentru a-i favoriza firma la achizitionarea unei locomotive. In acest sens, fostul lider sindical a platit unui intermediar 50 de milioane de lei vechi, reusind, astfel, sa achizitioneze o locomotiva la pret de fier vechi.

Pentru a induce ideea ca activitatea privind obtinerea autorizatiilor este legala, Vanatu a preconstituit contracte de consultanta si comision, motiv pentru care, in prezent, procurorii verifica si legalitatea unor relatii comerciale pe care firma inculpatului le-a avut sau le are cu Regionala CFR Timisoara.

Procurorul-sef al Serviciului Teritorial al DNA, Vlad Speriusi, a declarat ca firma lui Vanatu a reusit sa ruleze miliarde de lei, desi sediul acesteia se afla intr-un apartament. Potrivit sursei citate, in dosar mai sunt cercetate si alte persoane din Brasov, care au fost, de asemenea, puse sub acuzatia comiterii infractiunii de trafic de influenta.