In sfarsit, de bine. Consiliul Judetean Maramures a donat capitalei mondiale a valsului o poarta traditionala, maiastru scrijelita de dalta baciului Toader Barsan din comuna Barsana.

Duminica, 7 mai 2006, ora 15. Pe Laaer Waldstrasse 5 din Viena, rugile sunt inutile. Incepe sa ploua. Torential. Romano-austriecii, adunati sa simta moroseneste, se refugiaza sub umbrele sau sub “palariile” copacilor din parcul vienez. Suntem prea pacatosi? In acompaniamentul ploii, la B?hmischer Prater se aud rugi, oficiale de aceasta data.

Preotii Nicolae Dura si Ovidiu Pintea sfintesc poarta traditionala, cioplita din stejar secular maramuresean. Toate umbrelele din lume nu pot optura semicercul oficialilor, in pozitie regulamentara, cu mainile impreunate teapan, sub buric.

Undeva, in spatele lor, ascuns dupa anonimatul generat de proverbialul bun-simt al taranului maramuresean, un batran in strai popular isi framanta opincile in noroi. Era Toader Barsan, mesterul popular care a cioplit poarta care i-a adunat pe toti acolo. A cioplit-o din suflet, nu pentru blituri si popularitate.

“Ase stam noi, mai in umbra… Nu-i cu suparare”, avea sa sopteasca baciul Toader, parca de teama sa nu deranjeze pe cineva. Eroul ignorat.

In semicerc, asistati de aproximativ 250 de invitati (pe multi i-a gonit ploaia): Andrei Corbea-Hoisie (ambasador al Romaniei in Austria), Hermine Mospointer (primar al sectorului X al Vienei), Petre Moldovan (consilier politic al Amabasadei romane), colonelul Aurel Voiculescu (atasat militar al Ambasadei), Marinel Kovacs (presedinte al Consiliului Judetean Maramures - CJ), Pamfil Bercean (vicepresedinte al CJ).

Data prezenta de catre toti oficialii austrieci, Gy?ngyi B?ndi (prefect al judetului Maramures) a lipsit. Pana la urma a aparut si soarele, capricios, relansand o actiune, fara indoiala importanta pentru promovarea Maramuresului in Europa.

Nu au lipsit sarmalutele, horinca si Ansamblul Transilvania (senzationala impresia creata de micutii din Rona de Jos), iar romanii din Viena au gustat o portie de alinare a dorului de casa.