Preotul din Cordau a fost recent protagonistul unui scandal care i-a facut pe satenii din mica localitate bihoreana sa se adune ca la circ. La prima vedere, motivul l-a dat popa. Care, dupa cum il acuza fosta sa sotie, si-a sechestrat propriul copil. Pe care l-a luat de la gradinita fara acordul femeii si l-a dus la el acasa. Pentru a-si recupera fiul, fosta preoteasa a apelat la oamenii legii.

Preotul e implicat acum intr-o poveste cu tam-tam mai mare ca el si, oricat de mult ar protesta ca nu-i convine sa devina subiect de presa, e evident ca Bonce iese din plutonul preotimii bihorene. Ca nu in fiecare zi un popa e cautat la poarta de sase politisti care numai la spovedanie ori sa-l intrebe de sanatate n-au venit...

Divortat de Cristina din 2003, preotul Teodor Bonce a mai fost in atentia presei cu scandalurile in care a fost implicat din cauza afacerii personale pe care o conduce, o firma de intermedieri imobiliare.

“Popa m-a batut”

“Am apelat la politie de frica”, spune fosta preoteasa, acum avocata, Cristina Ardeleanu, “pentru ca este un om violent si m-a agresat de mai multe ori chiar si in prezenta copilului”. Popa Bonce spune invers. “Femeia asta mi-a facut viata amara! Nu o data m-a facut p... si m-a injurat cum i-a venit la gura, ca-si baga p... in gura mea.

Si ea, si amantul ei, unul Ovidiu Popa. Am mesajele si acum pe telefon, pot dovedi cum m-au insultat”, declara, liber la gura si total lipsit de cuviosenie, parintele Bonce. Adevarul, asa cum e, nu-l vom descoperi noi. Evident ramane, insa, un singur lucru. Divortul preotului din Cordau a fost unul cu nabadai.

Iar scandalul continua acum intre cei doi fosti soti, care se judeca si-si fac reciproc plangeri la politie si in instante, acuzandu-se reciproc de lucruri grele si scuzandu-se apoi, fiecare in parte, de pacatele ce i le pune celalalt in carca.

Fosta preoteasa are la mana niste certificate medicale care atesta ca a fost agresata, zice ea, de preot, in vreme ce parintele Bonce face pe durul si spune ca ex-sotia il balacareste in timp ce el e nevinovat ca un inger.

S-a spart buba

Ultima patanie din “relatia” ce pare deja perpetua a celor doi fosti soti tine de seara zilei de vineri, 5 mai. O duba a Politiei, cu sase perechi de epoleti, a descins la locuinta parohiala din Cordau. Era ora 22.00.

Politistii au descins la domiciliul preotului unde se afla si copilul sotilor Bonce, un baietel de opt ani, in speranta rezolvarii conflictului reaprins intre parinte si fosta nevasta. Cristina Ardeleanu, cea cu care preotul Bonce a fost casatorit timp de opt ani, a depus o plangere impotriva acestuia pentru nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului.

Vineri la pranz, parintele Bonce si-a luat copilul de la gradinita si l-a dus acasa la el, deoarece, conform sentintei de divort, era randul lui sa stea cu copilul. L-a ridicat de la gradinita, fara aprobarea mamei, si dus a fost. Aici a inceput totul, lipsa de comunicare dintre Bonce si Ardeleanu fiind, evident, motivul starnirii scandalului.

Mama a incercat, disperata, sa isi recupereze copilul si asa s-a ajuns la interventia politistilor.

“Nu l-am luat fara voia lui”

Preotul Teodor Bonce s-a aratat deschis discutiei cu reporterii Gazetei de Oradea, dornic chiar de a lamuri chestiuni legate de intimitatea relatiei cu fosta sa consoarta de viata. “M-am dus sa-mi iau copilul de la gradinita”, povesteste preotul. “Am cerut voie de la educatoare si am intrebat daca mama e de acord.

Educatoarea a dat telefon fostei mele sotii pentru a afla daca e de acord”.

Bonce povesteste ca, odata cu raspunsul negativ venit din partea mamei, si-a contactat avocatul, pentru a afla daca poate sa ia copilul. “Mi-am sunat avocatul ca sa vad daca, potrivit sentintei, pot sa imi iau copilul si fara consimtamantul mamei“, recunoaste prelatul. “Avocatul mi-a spus ca, daca e randul meu legal, atunci am dreptul sa-l iau, ceea ce am si facut.

Vineri seara, fosta mea nevasta a venit insotita de sase politisti pentru a ridica copilul. Nu au reusit, deoarece, cand le-am aratat sentinta, acestia mi-au dat dreptate. Ea a depus o plangere impotriva mea, cu toate ca, duminica seara, la doua zile de la eveniment, am fost cu copilul la adresa fostei sotii, conform intelegerii pe care o aveam”, sustine parintele Bonce.

Potrivit legii, preotul nu avea dreptul sa ia copilul fara consimtamantul mamei. Lucru pe care parintele il contesta.

Afaceri cu iz de…judecata

Bonce are, pe langa viata canonica, o prolifica viata de afacerist. Administrator al unei agentii imobiliare, preotul din Cordau isi umfla buzunarele cu venituri obtinute din vanzarea si cumpararea de imobile si terenuri. Om bun la toate, potrivit Ministerului de Finante, Bonce este singurul angajat al firmei pe care o patroneaza.

Pavlos SRL, agentia parintelui a fost implicata anul trecut intr-un scandal. Atunci, in dosarul 4041/P/2005, Bonce a fost anchetat pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. In 2005, impreuna cu o asociata, preotul Bonce a cumparat un teren pe care, ulterior, l-a vandut.

Intre timp, s-a gasit si un cumparator, in persoana lui Viorel Pasca, care a platit lui Bonce&Co un avans de 5.000 de Euro, pentru terenul respectiv. “Am incheiat un contract cu Pasca, potrivit caruia, daca nu achita contravaloarea terenului pana la data scadenta, acesta pierde avansul.

Ulterior, acesta s-a razgandit, si nu a mai adus restul de bani, astfel, potrivit contractului, a pierdut avansul”, explica Bonce. “Eu i-am inapoiat jumatatea mea din suma. In schimb, asociata mea, nu a facut-o. Eu am fost prins la mijloc in scandalul celor doi. Chiar am fost citat in proces, dar pe post de martor”, continua acesta.

“Ei sunt inca in proces, in timp ce eu am pastrat o relatie de amicitie cu Pasca”, se scuza Bonce.

Episcopia Ortodoxa Romana nu interzice fetelor bisericesti sa aiba o afacere, atata timp cat se inscrie in limitele moralitatii. “Pe langa slujbele bisericesti, preotii se mai ocupa si cu alte indeletniciri, pentru a-si intretine familia”, declara parintele Ion Alexandru Mizgan, purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe Romane.

“Nu avem la cunostinta ca, in randul preotilor nostri, sa existe persoane care sa aiba ocupatii care sa contravina moralei crestine”, continua acesta.

Pensie alimentara cu imprumut

O alta acuza care i se aduce lui Bonce, tot de catre fosta nevasta, este faptul ca nu plateste pensie alimentara. Impotriva preotului s-a inceput urmarirea penala pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie in luna martie 2006. Preotul Bonce nu se simte cu nimic vinovat si considera absurde acuzatiile ce i se aduc. Acesta sustine chiar ca ar fi platit mai mult decat trebuia.

“Am imprumutat fosta sotie cu 800 de Euro, la sfarsitul lui 2004, bani pe care a refuzat sa mi-i restituie”, spune preotul afacerist. “Asadar, am rugat-o sa considere suma respectiva ca pensie alimentara. Singura mea vina este ca am avut incredere in ea si nu am facut o hartie pentru imprumut. Eu platesc gradinita si tot ce are legatura cu copilul. Asta se numeste abandon de familie?”, se intreaba acesta.

Fosta preoteasa din Cordau a asaltat Protopopiatul si Episcopia Ortodoxa Romana cu sesizari care aduceau la cunostinta comportamentul si neplacerile create de Teodor Bonce. Potrivit acestor sesizari, preotul adopta un comportament si un limbaj nedemn de functia pe care o ocupa. Preotul este acuzat ca are un limbaj trivial, in totala contradictie cu canoanele bisericesti.

Limbajul folosit de acesta nu este demn nici macar de un valutist, daramite de un om in sutana. Dintre vorbele de duh scoase de parintele Bonce taman in redactia GAZETEI, cele mai picante au fost: “baga p..a in gura mea”, “bai, p..a”, “esti o curva”. Un preot care lasa deoparte preacuviosenia cand se leapada de sutana, ce mai...

Bonce nu pare deloc dispus sa renunte la scandalul cu fosta sa nevasta si continua lupta cu incrancenarea unui om care numai sa scape de trecut si sa-si refaca viata nu pare a vrea. Vizavi de violentele fizice, preotul are si aici explicatii: “Se stipula in plangerile fostei sotii ca sunt agresiv la adresa educatoarelor din gradinita si ca le amenint. Sesizarile astea s-au facut pentru a ma denigra si nu sunt justificate”.

Reprezentantii Protopopiatului Ortodox al Oradiei sustin ca au demarat cercetarile in cazul preotului Bonce pentru a clarifica situatia. “Sesizarea a fost adusa la cunostinta preotului consilier administrativ Ion Coroban. Acesta a purtat mai multe discutii cu parintele Bonce”, afirma parintele Mizgan, purtatorul de cuvant al institutiei.

Cat despre faptul ca nici pana acum nu s-a dat niciun raspuns acestor sesizari, pozitia Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei, Bihorului si Salajului este clara. “Fiind vorba de o sesizare, aceasta nu necesita emiterea unui raspuns”, declara parintele Mizgan.

Personalul gradinitei frecventate de fiul preotului s-a sfiit sa dea detalii despre scandalul iscat de pseudo-sechestrarea copilului de catre propriul parinte. In schimb, sub protectia anonimatului, doua dintre educatoare au confirmat faptul ca popa din Cordau se poarta mai degraba ca un pietar, decat ca o fata bisericeasca.

Una dintre angajatele gradinitei isi aminteste chiar ca preotul ar fi amenintat-o cu bataia. Viata de pana acum a preotului are si sarea si piperul unei productii telenovelistice, pentru ca este clar ca Bonce are o viata activa: scandal, batai, procese, divort, iar procese si avocati, ziaristi, slujbe bisericesti, afaceri, bani murdari si iar slujbe intru Domnul. Poate si-a gresit meseria...

Divort cu vanatai

Casatoriti in 1995, preotul Bonce si Cristina Ardeleanu au avut un copil in 2000. Prin 2002, in sat circula vorba ca preotul Bonce ar cam fi calcat in strachini si-ar fi umblat pe sub alte fuste. Nevasta-sa banuia ca are o aventura cu o tanara de 16 ani, fata in casa parohiala, lucru care nu a putut fi demonstrat.

In 2003, Cristina Ardeleanu a intentat actiunea de divort, pronuntata prin hotarare definitiva la Curtea de Apel Oradea, in decembrie 2004. Intre timp, cei doi s-au mai intalnit, una dintre aceste intalniri lasandu-se cu certificat medico-legal, datat in 3 iunie 2003.

Preotul Bonce este de parere ca, odata ce agresiunea nu a existat, este clar prin ce metode si-a obtinut aceasta certificatul medico-legal, dat fiind pozitia pe care aceasta o ocupa in societate. Ultima intalnire dintre cei doi s-a lasat cu inca un certificat medico-legal, potrivit careia fosta sotie necesita patru zile de ingrijiri medicale.

Aceasta sustine ca, in 1 mai 2006, preotul ar fi lovit-o in fata Manastirii Sfintei Cruci. Bonce recunoaste ca a fost o altercatie, dar nicidecum nu a dat cu pumnul ori cu palma in fosta sotie.