Daca se tot vorbeste atat de mult despre mostenirea grea a trecutului comunist, mai adaug un amanunt pe lista: soarta blocurilor pentru tarani, sau pentru cei care aveau datoria de a schimba "fata" satelor.
Construite de cele mai multe ori din beton nefinisat, dupa cativa ani de folosinta "salbatica" de catre oameni neobisnuiti cu regulile unui astfel de spatiu, aceste constructii sfarseau prin a avea o infatisare sinistra. Dupa Revolutie, caracterul decadent al acestor blocuri s-a amplificat, astfel incat putem vorbi despre adevarate " ghetouri" ale satelor mai rasarite.
Intre timp, copiii familiilor numeroase au crescut, spatiul locuibil a devenit foarte dens, sloganul hip-hop " pe dupa blocuri suntem noi" a devenit o moda si pentru tineretul de la sate, cantat insa in ritm de manele.
Singurul amanunt pozitiv al acestui peisaj funest este cate un geam termopan, cate o centrala de apartament sau masinile "de dincolo" aduse de catre tinerii plecati prin Spania. Nu are rost sa mai vorbim aici de rustic, viata traditionala, etc, lucruri pierdute definitiv in majoritatea satelor romanesti. Aceasta strutocamila numita " urbanizarea spatiului rural" este un exemplu concludent.
Fum fara foc…
Daca treci prin Raciu, o comuna marisoara de pe Campia Transilvaniei, ai imaginea unei localitati importante pentru zona. Casele sunt aranjate, ceea ce este o dovada ca exista oameni destoinici in zona. Din strada principala se zareste grupul de blocuri. Fatadele sunt de o calitate "multumitoare", insa daca intri in spatiul de parcare din spatele cladirilor ai imaginea decadentei umane.
Pentru ca omul mutat la bloc se incapatana sa ramana taran si nu reusea, s-au construit cotete pentru porci din materialele cele mai diverse: lemn care intre timp a putrezit, tabla ruginita luata cine stie de pe unde, cauciucuri taiate pentru troci in buna traditie romaneasca, etc. Toate impregnate cu un strat gros, istoric, de murdarie.
Aproape de aceste baraci troneaza un spatiu destinat gunoiului menajer. O ingraditura de beton vechi concentreaza gunoiul cel mai divers cu putinta. Bineinteles ca gunoiul nu are granite si nici limite in revarsarea sa imbelsugata peste cat mai mult spatiu, la distanta mica de blocuri.
Ceea ce depaseste orice ratiune este faptul ca acest gunoi se aprinde, de cine si cand are chef. Fumul inconjoara locul, plutind pana la etajele superioare ale blocurilor. Se spune ca cetatenii au refuzat de mai multe ori ca resturile menajere sa fie transportate periodic de catre vreo societate, sau persoana particulara la o groapa comuna.
Copii si mentalitati
Printre blocuri, cotete si gunoaie se joaca copiii locatarilor. Daca privesti dincolo de acest peisaj dezolant, vezi, dincolo de gradini, doua biserici: cea ortodoxa si cea greco-catolica. Te gandesti la normalitate. Normalitate pe care aici doar copiii care se joaca in fata blocurilor o au. Te mai gandesti si la integrare, si la UE.
Incerci sa-ti imaginezi din memorie un sat din Vestul Europei, unde diferenta oras-sat tine doar de numarul de locuitori, in ceea ce priveste nivelul de trai. Orice ai face, schema nu se poate suprapune, sau nici macar apropia nici peste Raciu, nici peste vreun alt sat al Romaniei. Ma intreb daca schimbarea mentalitatilor nu se poate face decat printr-o noua spalare a creierelor.
