Prefectul Clujului, Alin Tise, are o noua secretara. Aceasta a fost secretara a Partidului Democrat. Pentru ocuparea functiei, Ramona Predescu nu a participat la nici un concurs, fiind angajata pe un post contractual, pentru a nu intra sub incidenta Ordonantei de Urgenta a Guvernului (OUG) nr.1/2006. Eugen Moldovan, cel care ocupa inainte functia de secretar al prefectului, a fost transferat la departamentul pentru Integrare Europeana din cadrul prefecturii, singurul departament care poate dispune de suplimentare de posturi potrivit OUG 1/2006

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2006 prevede ca in perioada 1 februarie - 31 decembrie 2006 se suspenda ocuparea prin concurs a posturilor vacante la data de 31 ianuarie 2006 din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare al acestora.

De la aceasta prevedere sunt exceptate posturile suplimentate in cadrul ministerelor, al cancelariei primului ministru, al secretariatului general al Guvernului si al Consiliului Concurentei, precum si cele vacante la data de 31 ianuarie 2006 aferente structurilor cu sarcini privind integrarea in UE. Astfel, prefectul Tise a impuscat doi iepuri dintr-o lovitura.

Pe de-o parte l-a transferat pe Eugen Moldovan acolo unde se puteau, din punct de vedere legal, realiza noi angajari pentru a elibera postul de secretar. Pe de alta parte, postul de secretar a ramas liber si apoi a fost ocupat de Ramona Predescu (23 de ani) “in conformitate cu prevederile legale”, asa cum ne-a declarat Tise.

“Nu suntem rude!”

Dupa angajarea Ramonei Predescu in functia de secretara a prefectului gurile rele au afirmat ca aceasta ar fi fina lui Alin Tise sau chiar sora sotiei acestuia. Au existat si voci care au afirmat ca Alin Tise este nasul de cununie al cuplului Ramona Predescu - Gabriel Predescu, om de afaceri clujean.

Intrebat care au fost criteriile dupa care a fost selectata Predescu pentru functia de secretara, Tise a negat toate zvonurile. “Faptul ca se fac speculatii de genul ca noi am fi rude, ca eu i-as fi nas ei sau ca Ramona Predescu ar fi sora cu sotia mea sunt pure aberatii, niste minciuni. Ea este angajata ca personal contractual.

Am angajat-o din acelasi motiv din care l-am angajat si pe Victor Popa in functia de director de Cancelarie. Criteriul meu, dupa care imi angajez oamenii, este doar competenta. Am considerat ca, daca legea imi da dreptul sa-mi aleg personalul pentru cancelarie, asa cum da dreptul oricarui demnitar sa-si aleaga personalul cu care vrea sa lucreze, sa aleg si eu cu cine vreau sa lucrez.

Postul de secretar nu cere studii superioare. Este un post pentru studii medii. Eu am considerat ca Ramona Predescu, avand si studii superioare in Administratie Publica, este mult mai competenta pentru acest post”, ne-a declarat Tise.

Prefectul neaga si ca vreun criteriu ar fi fost apartenenta politica a Ramonei Predescu, fosta secretara a organizatiei clujene a PD in timpul campaniei electorale din 2004.

Studenta subprefectului

Ramona Predescu a terminat Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, sectia Administratie Publica si urmeaza sa sustina examenul de licenta in vara aceasta. Coincidenta sau nu, printre profesorii acestei facultati si ai sectiei se numara si Cynthia Carmen Curt, subprefectul Clujului.

Se pare ca invitatia de a ocupa postul de secretara a prefectului a venit, atat din partea lui Tise, avand in vedere trecutul politic comun al celor doi, cat si din partea “profesoarei Curt”. Oricum, la 23 de ani, Ramona Predescu s-a ales cu un loc de munca cel putin caldut in Prefectura, de unde incaseaza lunar un salariu net de 742 RON. Destul de bine pentru o absolventa de facultate nelicentiata.