Unul dintre putinele terenuri din municipiul Cluj-Napoca aflate in administrarea sau proprietatea statului si ramase nevalorificate este cel situat pe Calea Turzii nr. 2-14 (“deasupra“ Liceului de Coregrafie). Terenul in cauza are o suprafata de 3.494 mp si apartine Consiliului Judetean (CJ).

Pentru valorificarea acestui teren, CJ a aprobat in urma cu mai bine de o luna un referat in vederea concesionarii sale.

De atunci a trecut ceva timp si deocamdata destinatia clara a respectivului teren nu a fost stabilita, iar potrivit reprezentantilor CJ, urmeaza ca in urmatoarele saptamani sa fie organizata o licitatie publica. Acest lucru va fi posibil numai dupa ce caietul de sarcini va fi intocmit si dat spre vanzare.

Iar caietul de sarcini intarzie, intrucat Primaria municipiului Cluj-Napoca solicita pretentii de la Consiliul Judetean. Si ce altfel de pretentii, decat parcari!

Primaria schimba planul

Potrivit lui Ion Petran, unul dintre reprezentantii comisiei care se va ocupa de bunul mers al viitoarei licitatii, caietul de sarcini va fi finalizat in cursul acestei saptamani: “Ma voi intalni cu Radu Spanu (arhitectul sef al judetului, n.r.) in urmatoarele zile si speram sa definitivam caietul de sarcini, pentru a putea da drumul licitatiei”.

Intarzierea in elaborarea caietului de sarcini se datoreaza faptului ca Primaria a impus celor de la CJ ca in documentatia pentru licitatie sa fie prevazuta si constructia a 200 de locuri de parcare.

Astfel, cei care sunt interesati de o investitie pe terenul din Calea Turzii, vor trebui sa conceapa un plan in care sa fie prevazute, pe langa celelalte componente, si un numar de aproximativ 200 de parcari.

“Arhitectii si cei care se vor ocupa de proiectarea viitoarei constructii au sarcina sa gaseasca o solutie cat mai viabila, pentru ca in zona, pe langa respectiva constructie, sa fie prevazute si aproximativ 200 de locuri de parcare si, mai mult de atat, parcarile vor trebui concepute in asa fel incat sa nu deranjeze pe cei care vor investi si vor lucra in zona respectiva.

Aceste 200 de locuri de parcare sunt necesare, avand in vedere faptul ca planul potrivit caruia in zona cimitirului central s-ar fi propus constructia unui parking a fost abandonat din cauza revendicarilor”, ne-a declarat Ioan Petran, consilier judetean si reprezentant al comisiei pentru licitatia terenului aflat pe Calea Turzii.

Parcari, sala de sport, birouri…

Pe langa cele 200 de locuri de parcare, pe terenul care urmeaza a fi concesionat se intentioneaza construirea unui centru multifunctional care va include un garaj subteran prevazut cu 100 de locuri de parcare, birouri, cabinete medicale, notariale si de avocati, precum si spatii comerciale, sali de conferinta si un centru de afaceri. Perioada de concesionare va fi de 49 de ani.

In cadrul centrului multifunctional, castigatorul licitatiei va trebui sa construiasca si o sala de sport care va fi finantata de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, prin Compania Nationala de Investitii.

Conceptia arhitecturala va fi modelata in asemenea fel incat subsolul si etajele superioare salii de sport sa poata fi realizate si utilizate de catre concesionar. Fondurile in vederea construirii salii de sport se vor obtine de catre concesionar prin grija Consiliului Judetean.

Durata maxima pentru realizarea investitiilor pe respectivul teren ar fi in jur de 36 de luni de la semnarea contractului de concesiune. Redeventa minima lunara pe care firma castigatoare o va plati CJ va fi de 2.400 euro.

Inainte ca primaria clujeana sa intervina in planurile CJ, administratia judeteana a avut probleme si cu Biserica Reformata, care a revendicat 1.000 mp in zona respectiva.

Faptul ca terenul revendicat era tocmai in mijlocul parcelei a incurcat planurile celor de la CJ, care, in final, au ajuns la o intelegere cu Biserica Reformata in vederea realizarii unui schimb de parcele, astfel incat parcela din mijloc sa fie mutata la margine.

Fara surprize

In ciuda faptului ca documentatia pentru licitatie - caietul de sarcini - nu a fost inca scoasa la vanzare, multe persoane s-au aratat interesate sa investeasca pe terenul de pe Calea Turzii. Se pare ca printre “doritori” se afla si nume precum Dorel Goia sau Razvan Tarmure.

Insa, la fel ca si in cazul licitatiei de la Univers T pentru construirea unui mall, zarurile se pare ca au fost aruncate inca inainte de a incepe licitatia.

Astfel, potrivit unor surse, in pole position pentru adjudecarea licitatiei se afla Horea Serban - fiul fostului presedinte al Consiliului Judetean, Serban Gratian - care are o serie de firme de constructii.