Potrivit informatiilor noastre, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, ar putea detine functia de vicepremier, in urma mult trambitatei restructurari. Surpriza, insa, ar putea consta in impunerea de catre presedintele partidului, Emil Boc, a “finului” de la prefectura Cluj, Alin Tise.

Mai mult, democratii si liberalii au fost nevoiti sa bata palma, la finele saptamanii trecute, convenind asupra unor schimbari in ecuatia guvernamentala. Cel mai probabil, capul lui Tariceanu nu va pica. Nu acum.

Anuntata restructurare a Guvernului ar putea avea rezultate neasteptate in ceea ce priveste noii titulari ai unor ministere. Potrivit informatiilor noastre, presedintele Traian Basescu, prin persoana lui Emil Boc, a convenit sa depuna pentru o scurta perioada armele in batalia cu Tariceanu. Insa conditionat.

Astfel, PD a propus partenerilor de guvernare o solutie pentru a reduce numarul ministerelor si a vicepremierilor, astfel incat Executivul sa aiba cel mult 17 ministere si un singur vicepremier.

Schimbarea lui George Copos, vicepremierul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, este inevitabila, in contextul in care acesta este cercetat de DNA in legatura cu presupusul prejudiciu produs statului in afacerea “Loteria”.

Totodata, in ideea in care numarul de mandate de vicepremieri va fi redus la unul singur, titularul acestei pozitii guvernamentale va fi ministrul in exercitiu al Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

Cea mai spectaculoasa numire ar putea fi aceea a prefectului judetului Cluj, Alin Tise, in locul ministrului Blaga. Tise ar putea deveni astfel urmatorul ministru al Administratiei si Internelor. Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu a sustinut, dupa discutia avuta in Biroul Permanent Central, faptul ca s-au facut alte doua propuneri aprobate in unanimitate.

Mihai Voicu a fost propus sa ocupe functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul, iar pe functia de secretar general al Guvernului a fost propus senatorul Radu Stroe. PD a pus in discutie comasarea si disparitia unor portofolii, astfel incat Executivul sa aiba cel mult 17 ministere si un singur vicepremier.

Numirea prefectului Alin Tise in locul ministrului Vasile Blaga ar reprezenta o mare surpriza, chiar si pentru unii dintre apropiatii acestuia. Cu toate acestea, ar fi de subliniat faptul ca Tise va beneficia, cel mai probabil, si de binecuvantarea presedintelui Traian Basescu, cu atat mai mult cu cat a fost “nasit” atat la propriu, cat si la figurat.

Spunem asta pentru ca, in primul rand primarul si in acelasi timp presedintele PD, Emil Boc, este nasul de cununie a lui Tise. Pe de alta parte, Boc a fost cel care l-a impins spre Prefectura clujeana. Reamintim faptul ca Alin Tise a fost consilier local al municipiului Cluj-Napoca si a fost numit la sfarsitul anului trecut prefect al judetului Cluj.

In timpul mandatului de consilier, dar si pe plan politic, Tise nu s-a remarcat prin actiuni semnificative. Cu toate acestea, odata cu preluarea functiei de prefect, Tise a inceput o intensa campanie de imagine, demarand in forta actiuni “cu priza” la electorat.

Explicatia oferita la un moment dat de publicatiile Trustului Gazeta a fost ca “finul” lui Boc vizeaza o functie mare.