Studentii Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca au din acest an propriul lor festival. StudFest@UBB este intitulat evenimentul cu care Organizatia Studentilor Universitatii “Babes-Bolyai” (OSUBB) vrea sa intre pe piata festivalurilor clujene. Bugetul manifestarii este de 220 de milioane de lei, iar intrarea la activitatile organizate este libera.

Ideea festivalului StudFest@UBB, dedicat studentilor din Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, a pornit de la evenimentul, devenit deja traditie, “Student Fest” din Timisoara.

Organizatia Studentilor Universitatii “Babes-Bolyai”, impreuna cu Consiliul Studentilor din UBB, principalii organizatori ai evenimentului, vor sa ofere studentilor, prin acest festival, un cadru propice exprimarii si evolutiei tinerilor intr-o atmosfera deschisa si colaborativa.

Scopul acestui festival este de a promova valorile studentesti in vederea reintegrarii acestora in viata studenteasca clujeana si mai ales de a crea o cultura a participarii la evenimente cultural artistice in mediul universitar.

“Prin acest festival vrem sa promovam tinerele talente din cadrul universitatii noastre, care s-au reunit in diferite organizatii - formatii artistice, trupe de teatru. Spiritul studentesc este sufocat, in momentul de fata, de lipsa spatiului de exprimare. Evenimentul este programat din luna noiembrie a anului trecut, iar la el au lucrat aproximativ 30 de studenti ai universitatii clujene.

Editia de anul acesta este una pilot, care speram sa prinda la tinerii din cadrul UBB. Vrem sa fim, prin acest festival, un promotor al valorilor studentesti, dar si un facilitator de educatie non-formala”, a declarat Alexandru Pop, presedintele OSUBB.

Festivalul se va desfasura intre 28 mai si 4 iunie, pe patru sectiuni& cultural, sport, targuri si divertisment. Pe parcursul celor sapte zile de festival vor fi organizate numeroase activitati, incepand cu expozitii foto, targuri de carte, targuri de ONG-uri, sesiuni de educatie, competitii sportive pe sectiuni diferite, spectacole de teatru, dans si proiectii de film in aer liber.

“O sectiune interesanta va fi cea dedicata targului de carte, intrucat lucram in acest scop cu anticariatele, nu cu librariile sau editurile. Vor fi formatii artistice studentesti, teatru studentesc, proiectii de film in aer liber - scurt metraj si animatie - promovat de studentii de la teatru si film.

Vor fi activitati sportive si mult divertisment, in localurile clujene”, a mai spus presedintele OSUBB. La capitolul specialitati, studentii sunt invitati sa guste diferitele petreceri gazduite de cluburile clujene& “Beach-shower party” in club MS, “Sex change party”, in club Terra sau “Bla - bla party” in Roland Garros.

Mai mult, studentii vor putea participa la concursuri de LAN Party, Paint - ball si Laser - strike si vor putea experimenta o lupta de sumo. Din program nu vor lipsi nici premiile care vor consta in bani, tricouri, premii personalizate si alte surprize pregatite de organizatori.