SC Terra Invest SRL a cumparat terenul autogarii din Tarnaveni. Aici ar trebui sa fie realizat un complex comercial Penny Markt. Primarul Octavian Popa (foto) spune ca investitia va demara doar dupa gasirea unei locatii pentru autogara noua.

Un complex comercial, care se va intinde pe o suprafata de peste 1.000 de metri patrati, urmeaza sa fie realizat in municipiul Tarnaveni, de grupul international Rewe, care detine si reteaua germana de magazine "Penny Markt".

Potrivit primarului orasului, Octavian Popa, conform unor surse din piata, nemtii ar urma sa investeasca aici circa 5 milioane de euro si vor crea aproximativ 35 de locuri de munca.

Suprafata totala a terenului pentru constructia complexului comercial al firmei straine, este de circa 4.000 de metri patrati, proiectul complexului comercial indicand si o parcare impresionanta. Primarul municipiului Tarnaveni, Octavian Popa, ne-a declarat ca societatea Terra Invest a cumparat insa terenul autogarii, dar fara a se consulta cu Primaria.

Edilul a explicat ca exista o anumita intarziere din acest motiv si lucrarile vor putea demara doar dupa gasirea unei solutii pentru amplasamentul noii autogari.

"Mai trebuie sa primeasca aprobarea pentru planul urbanistic de detaliu din partea Consiliului Local, sa obtina aprobarea de la Comisia Judeteana pentru aprobarea complexelor comerciale de peste 1.000 de metri patrati, apoi autorizatia de constructie si avizul de mediu. Procedurile noastre dureaza cam o saptamana", a adaugat primarul municipiului Tarnaveni, Octavian Popa.

Penny Markt reprezinta o retea de supermarketuri cu acoperire nationala in Germania. Magazinele Penny Markt promoveaza oferte cu preturi reduse, avand in gama peste 1300 de produse, in principal legume si fructe.