Peste 100 de membri ai filialei PD Timis au iesit, sambata, pe strazile municipiului de pe Bega pentru a face curatenie. Subtilul protest la adresa politicii din domeniul salubrizarii a primarului Gheorghe Ciuhandu (PNTCD) a fost coordonat de consilierul local Ovidiu Ciuhandu (PD) - care, nu demult, si-a anuntat intentia de a candida, in 2008, la functia de primar - si de senatorul Gheorghe David.

"De cateva luni vreau sa devin primar. Daca voi fi sustinut, voi castiga notorietate. O persoana poate sa fie cunoscuta in urmatoarea perioada de timp. Sunt foarte multe atuuri care vin in sprijinul meu.

La stadiul in care se afla Timisoara acum, peste trei ani va trebui un alt primar", a spus Ovidiu Ciuhandu, cand a si previzionat ca, avand acelasi nume cu actualul edil-sef, in randul electoratului se va crea o confuzie care-i va aduce mii de voturi.

Consilierul cu maturoiul, senatorul cu cositoarea

Inarmati cu maturi, lopeti, cositoare mecanice si saci de plastic, democratii au curatat, initial, zona din preajma sediului partidului si, mai apoi, au marsaluit catre cartierul Circumvalatiunii, unde, intamplator, locuieste si primarul.

"Este vorba de un gest civic prin care sa aratam ca ne dorim un oras mai curat", le-a explicat Ovidiu Ciuhandu mai tinerilor sai colegi de partid, care nu pareau foarte entuziasti in postura de maturatori, dar au inteles imediat ca participa la o actiune cu efect electoral.

"Orasul arata mizerabil, iar noi nu dorim altceva decat sa-i mobilizam pe timisoreni sa faca tot ce depinde de ei pentru a imbunatati imaginea urbei", a spus unul dintre participanti, cu aerul ca repeta mecanic un pasaj din statutul partidului.

Elanul politic cu care s-a pornit in aceasta actiune de protest nu a putut fi diminuat nici macar de ploaia care s-a abatut asupra orasului la cateva minute de la repartizarea maturilor si lopetilor.

Ca in orice intreprindere unde exista o riguroasa diviziune a muncii, si in acest caz s-a facut o departajare instrumentara: Ovidiu Ciuhandu, fiind doar consilier local, i s-a repartizat un maturoi, in timp ce Gheorghe David, in calitate de senator, a pus mana pe o cositoare mecanica.

Paradoxal, marele absent de la aceasta actiune a fost tocmai presedintele filialei PD, viceprimarul Dorel Borza, care nu a mai venit la un protest ce, in calitate de reprezentant al puterii locale, il putea viza.